Ordin · Ministerul Sănătății / Ministerul Justiției

Ordinul nr. 1158/2012

privind înființarea Registrului național al donatorilor de organe, țesuturi și celule

prezumat în vigoare

Data actului
9 noiembrie 2012
Emitent
Ministerul Sănătății / Ministerul Justiției
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 847 din 14 decembrie 2012
Citat de
1 act
Citează
3 acte
Structură
4 articole, 1 anexă · 1.915 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile

art. 147 pct. 5 din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) și

art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010

privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și al

art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009

privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul sănătății și ministrul justiției emit următorul ordin:

Articolul 1

La nivelul Ministerului Sănătății se înființează Registrul național al donatorilor de organe, țesuturi și celule, denumit în continuare R.N.D., care se organizează și funcționează conform normelor metodologice prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Datele din R.N.D. sunt centralizate pe suport electronic la nivelul Ministerului Sănătății, prin Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Articolul 3

R.N.D. are drept scop crearea unei baze de date pentru gestionarea informațiilor în scopul realizării transplantului de organe, țesuturi și celule, cu respectarea voinței și drepturilor persoanelor care în timpul vieții consimt la donarea acestora post-mortem, în scop terapeutic.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul sănătății,
Raed Arafat
Ministrul justiției,
Mona Maria Pivniceru

Anexa NORMA 09/11/2012

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.