Decretul nr. 29/2013
privind conferirea unor decorații
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, precum și ale art. 4 alin. (1) și (3), art. 6 lit. A, art. 7 lit. A și ale
art. 11 din Legea nr. 29/2000
privind sistemul național de decorații al României, cu modificările și completările ulterioare,
în semn de apreciere pentru înalta ținută morală și profesională de care au dat dovadă de-a lungul întregii lor cariere, pentru contribuția determinantă pe care au avut-o în prezervarea moștenirii iudaice, precum și pentru promovarea imaginii României în lume,
Președintele României decretează:
Articolul 1
Se conferă Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Comandor Marelui Rabin Elyakim Schlesinger, președinte al Comisiei pentru Conservarea Cimitirelor Evreiești din Europa (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord).
Articolul 2
Se conferă Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler:
- domnului Marcel Fischer, fondator al Operei de Stat din Iași;
- doamnei Antoaneta Ralian, traducător și publicist, fost redactor la Editura "Univers".
Articolul 3
Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D "Arta spectacolului":
- domnului Andrei Călărașu, regizor (Statul Israel);
- domnului Nicu (Niko) Nitai, actor, regizor și traducător, director-fondator al Teatrului "Karov" din Tel Aviv (Statul Israel).
Articolul 4
Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria E "Patrimoniul cultural național", domnului Warren L. Miller, avocat, președinte al Comisiei pentru Conservarea Patrimoniului Americii peste Hotare (Statele Unite ale Americii).
Articolul 5
Se conferă Ordinul Meritul Industrial și Comercial în grad de Cavaler domnului Ovidiu Bănescu, economist, membru în Consiliul de conducere și în Comitetul director al Federației Comunităților Evreiești din România.
PREȘEDINTELE ROMÂNIEI TRAIAN BĂSESCU În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României, republicată, contrasemnăm acest decret. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA București, 24 ianuarie 2013. Nr. 29. ________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.