Decizie · Comisia de Supraveghere a Asigurărilor

Decizia nr. 39/2013

privind autorizarea ca furnizor de programe educaționale în domeniul asigurărilor a Asociației pentru Dezvoltare Profesională

prezumat în vigoare

Data actului
23 ianuarie 2013
Emitent
Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 74 din 5 februarie 2013
Citează
2 acte
Structură
3 articole · 3.357 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În conformitate cu prevederile

Legii nr. 32/2000

privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor emise în aplicarea acesteia și cu prevederile

Ordinului președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 8/2012

pentru punerea în aplicare a Normelor privind activitatea furnizorilor de programe educaționale și atestarea lectorilor în domeniul asigurărilor,

în baza Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 15 ianuarie 2013, prin care s-a aprobat cererea Asociației pentru Dezvoltare Profesională de obținere a autorizației ca furnizor de programe educaționale în domeniul asigurărilor,

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor decide:

Articolul 1

Asociația pentru Dezvoltare Profesională, cu sediul social în municipiul București, șos. Fundeni nr. 262 P, ap. 4, sectorul 2, certificat de înregistrare în Registrul special al asociațiilor București nr. 84 din 25 mai 2011, certificat de înregistrare fiscală nr. 28634679/2011, este autorizată ca furnizor de programe educaționale în domeniul asigurărilor, conform prevederilor

Legii nr. 32/2000

privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, și prevederilor

Ordinului președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 8/2012

pentru punerea în aplicare a Normelor privind activitatea furnizorilor de programe educaționale și atestarea lectorilor în domeniul asigurărilor.

Articolul 2

Asociația prevăzută la art. 1 are dreptul de a practica activitatea de furnizor de programe educaționale în domeniul asigurărilor, începând cu data înregistrării în Registrul furnizorilor de programe educaționale în domeniul asigurărilor.

Articolul 3

Asociația pentru Dezvoltare Profesională are următoarele obligații:

a) să publice pe website-ul propriu denumirea exactă a programelor educaționale aprobate, informații despre data de începere a cursurilor, tarifele practicate, posibilități de negociere a tarifelor, serviciile incluse în tarife și orice alte informații necesare participanților la cursuri, precum și să precizeze cine asigură examinarea pentru absolvirea fiecărui program;

b) să mențină pe website-ul propriu un registru al absolvenților, care să cuprindă toate persoanele care au promovat examenele de absolvire pe care furnizorul le-a organizat în urma desfășurării cursurilor;

c) să publice gradul de promovabilitate a cursanților, determinat ca raport între numărul anual de persoane care au absolvit examenele într-un an calendaristic, pe de o parte, și numărul total de cursanți școlarizați; în determinarea acestui grad vor fi luate în considerare și persoanele care au promovat examenele de calificare profesională și de pregătire profesională continuă a intermediarilor în asigurări.

Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,
Daniel George Tudor
București, 23 ianuarie 2013.
Nr. 39.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.