Decizia nr. 15/2013
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (3) și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Interpretat prin 1
- Decizia nr. 1/2014 17 februarie 2014 referitoare la modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din ane…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Acsinte Gaspar - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Cristina Toma - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (3) și
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 1.379/64/2007 al Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 1.217D/2012 al Curții Constituționale.
La apelul nominal răspunde autorul excepției, personal. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției, care invocă aspecte ce țin de fondul cauzei și de aplicarea legii de către instanțele de judecată, sens în care depune note scrise la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, având în vedere faptul că, pe de o parte, autorul excepției nu precizează care sunt articolele constituționale încălcate de textele de lege criticate, iar, pe de altă parte, criticile acestuia privesc aspecte ce țin de aplicarea legii de către instanțele de judecată, care nu constituie adevărate probleme de constituționalitate.
CURTEA,
având în vedere următoarele:
Prin încheierea din 9 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.379/64/2007, Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 alin. (3) și
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Filofteia Ciobanu într-un recurs formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru.
Autorul excepției de neconstituționalitate nu motivează critica invocată.
Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederile art. 18 alin. (3) și
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997
sunt constituționale.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul poporului, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale, arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
Examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției îl reprezintă prevederile art. 18 alin. (3) și
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, prevederi ce au următorul cuprins:
- Art. 18 alin. (3): "Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă.";
- Art. 20 alin. (3): "Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii".
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, în cauza prezentă, autorul criticii reiterează excepția de neconstituționalitate ridicată în același dosar al aceleiași instanțe de judecată, excepție soluționată de Curtea Constituțională prin
Decizia nr. 1.152 din 6 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 29 decembrie 2008, când a decis că aceasta este neîntemeiată.
În aceste condiții, critica de neconstituționalitate nu poate fi primită, deoarece partea care a ridicat excepția nu o poate reitera, fapt ce ar contraveni puterii lucrului judecat.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) dn Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (3) și
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 1.379/64/2007 al Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 22 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent, Cristina Toma
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.