Lege · Parlamentul

Legea nr. 68/2013

pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 33/2012 privind unele măsuri pentru asigurarea furnizării serviciului public de televiziune

prezumat în vigoare

Data actului
28 martie 2013
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 183 din 2 aprilie 2013
Citează
4 acte
Structură
1 articol · 2.737 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Aprobă 1

  • OUG nr. 33/2012 27 iunie 2012 privind unele măsuri pentru asigurarea furnizării serviciului public de televiziune

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic

Se aprobă

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33 din 27 iunie 2012

privind unele măsuri pentru asigurarea furnizării serviciului public de televiziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 30 iunie 2012, cu următoarele modificări și completări:

1. La articolul unic, alineatele (2) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(2) Programul de redresare economică va cuprinde măsuri privind structura organizatorică a societății, precum și restructurările economice și de personal necesare pentru funcționarea eficientă a acesteia, în vederea plății, prin eșalonare, aprobată în condițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2011

privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată, aprobată prin

Legea nr. 15/2012 , cu modificările și completările ulterioare, a obligațiilor fiscale, respectiv privind reeșalonarea, prin negociere, a celorlalte datorii.

(3) La expirarea perioadei de eșalonare, Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune va prezenta comisiilor permanente de cultură, respectiv de buget-finanțe ale Senatului și Camerei Deputaților un raport cu privire la rezultatele programului de redresare economică."

2. La articolul unic, după alineatul (3) se introduc patru noi alineate, alineatele (3^1) - (3^4), cu următorul cuprins:

"(3^1) Raportul prevăzut la alin. (3) este depus în termenul stabilit de comisii, care nu poate fi mai mare de 10 zile de la data expirării perioadei de eșalonare.

(3^2) Raportul privind rezultatele programului de redresare economică este dezbătut în plenul reunit al celor două Camere.

(3^3) În cazul nerespectării termenului prevăzut la alin. (3^1), comisiile reunite pot propune plenului celor două Camere ale Parlamentului demiterea președintelui Consiliului de administrație, dacă se face răspunzător de întârziere.

(3^4) Respingerea de către Parlament a raportului privind rezultatele programului de redresare economică atrage demiterea, de drept, a Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA
PREȘEDINTELE SENATULUI
GEORGE-CRIN LAURENȚIU ANTONESCU
București, 28 martie 2013.
Nr. 68.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.