Decizia nr. 22/1999

Lucian Mihai - președinte

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Ion Bonini - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 alin. 1 lit. a) din Codul penal, ridicată de Fugasu Marian în Dosarul nr. 2.000/1998 al Tribunalului Dambovita - Secția penală.

La apelul nominal este prezent autorul excepției, Fugasu Marian, lipsind cealaltă parte, Voicu Ana, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, se da cuvântul în fond părții prezente, care solicită admiterea excepției.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, sustinand ca este dreptul legiuitorului de a stabili în ce cazuri și în ce condiții răspunderea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni poate fi înlocuită cu răspunderea care atrage o sancțiune cu caracter administrativ, prevăzută de legea penală. De asemenea, arata ca prevederile art. 18 1 din Codul penal nu sunt aplicabile faptelor pentru care sunt incidente dispozițiile art. 90 din Codul penal.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 29 septembrie 1998, Tribunalul Dambovita - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 alin. 1 lit. a) din Codul penal, ridicată de Fugasu Marian în Dosarul nr. 2.000/1998.

În motivarea excepției se susține ca dispozițiile art. 90 alin. 1 lit. a) din Codul penal contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, care consacra principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.

În opinia autorului excepției, textul criticat este discriminatoriu, deoarece, pe de o parte, permite înlocuirea răspunderii penale pentru infracțiuni contra patrimoniului, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de maximum 12 ani, iar pentru unele chiar 15 ani, iar pe de altă parte, pentru alte infracțiuni, între care și cele contra demnității, înlocuirea răspunderii penale nu este posibila dacă pedeapsa depășește un an închisoare. Or, pentru a se asigura egalitatea în fața legii, ar trebui ca pentru toate infracțiunile să se prevadă aceleași condiții de înlocuire a răspunderii penale. Datorită acestui fapt, arata autorul excepției, el nu a putut invoca prevederile art. 18 1 din Codul penal, în vederea aplicării unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, în conformitate cu dispozițiile

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Tribunalul Dambovita - Secția penală arata ca aplicarea art. 18 1 din Codul penal nu este un caz de înlocuire a răspunderii penale, prevăzută în art. 90 din Codul penal, întrucât, dacă se apreciază ca fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, soluția care se pronunța este aceea a achitării prevăzute de art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, soluție care nu este condiționată de îndeplinirea cerințelor art. 90 din Codul penal. În consecința, excepția apare ca neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se arata ca excepția este neîntemeiată, deoarece nu ridica probleme de ordin constituțional, ci o problemă de interpretare a legii, respectiv aprecierea ca excluderea calomniei de la posibilitatea aplicării unei sancțiuni cu caracter administrativ ar fi discriminatorie în raport cu alte categorii de fapte penale. Obiectul excepțiilor de neconstituționalitate nu poate fi constituit însă de situații sau aspecte juridice pe care legiuitorul, potrivit atribuțiilor sale, le-a omis în mod voit. În concluzie, în punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se arata ca neincluderea calomniei în categoria infracțiunilor pentru care legea prevede posibilitatea aplicării unei sancțiuni cu caracter administrativ este un atribut al legiuitorului, astfel încât norma constituțională nu a fost incalcata, fapta de calomnie fiind considerată ca o grava atingere adusă onoarei sau reputației unei persoane.

Guvernul României, în punctul sau de vedere, arata ca excepția este neîntemeiată, textul art. 90 din Codul penal neavând nici o legătură cu dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție. Delimitarea infracțiunilor în funcție de pericolul social, se arata în continuare, este o problemă de politica penală.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția ridicată.

Excepția de neconstituționalitate privește dispozițiile art. 90 alin. 1 lit. a) din Codul penal, conform cărora: "Instanța poate dispune înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancțiune cu caracter administrativ, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de cel mult un an sau amenda ori s-au săvârșit infracțiunile prevăzute în art. 208, 213, 215 alin. 1, art. 215^1 alin. 1, art. 217 alin. 1, art. 219 alin. 1, dacă valoarea pagubei nu depășește 100.000 lei sau infracțiunea prevăzută în art. 249, dacă valoarea pagubei nu depășește 500.000 lei."

Autorul excepției de neconstituționalitate critica acest text, pe de o parte, pentru că nu reglementează posibilitatea înlocuirii răspunderii penale decât pentru infracțiunile pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de cel mult un an, iar pe de altă parte, pentru ca reglementează posibilitatea înlocuirii răspunderii penale în cazul unor infracțiuni pentru care pedeapsa este cu mult mai mare.

Critica este neîntemeiată. Instituția juridică a faptei penale care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, prevăzută în art. 18^1 din Codul penal, și instituția juridică a înlocuirii răspunderii penale, din titlul IV al Părții generale a Codului penal, art. 90, art. 91 și art. 98 din Codul penal, sunt instituții diferite, singurul lor element comun fiind faptul ca au ca urmare aplicarea uneia dintre sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 91 din Codul penal, adică mustrarea, mustrarea cu avertisment sau amenda de la 100.000 lei la un milion lei. În cazul reglementat de art. 18^1 din Codul penal este vorba de o faptă prevăzută în legea penală, care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, dar care atrage, potrivit legii, aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, în timp ce în cazul înlocuirii răspunderii penale este vorba de fapte care constituie infracțiuni cu un grad de pericol social mai mic, pentru care legea permite instanței judecătorești competente sa înlocuiască, în anumite condiții, răspunderea penală pentru fapta săvârșită cu răspunderea care atrage o sancțiune cu caracter administrativ. De aceea, în motivarea excepției de neconstituționalitate se face în mod greșit referire la art. 18^1 din Codul penal. Asa cum rezultă din actele dosarului, autorul excepției, inculpat în speta, a ridicat problema lipsei gradului de pericol social al infracțiunii săvârșite, aceea de calomnie, pentru care nu este posibila înlocuirea răspunderii penale.

Curtea constata ca aprecierea privind excluderea infracțiunii de calomnie de la aplicarea unei pedepse, pentru motivul ca aceasta fapta are un grad de pericol social redus, nu este o problemă de ordin constituțional, ci una de politica legislativă. Or, asa cum s-a statuat prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1993, implicarea Curții Constituționale în domeniul legiferarii și al politicii penale excede competentei sale, fiind o imixtiune în competența altor autorități statale.

Aceasta ar fi o abatere de la principiul de drept potrivit căruia, în materie de competența, legea este de stricta interpretare.

Asa fiind, este dreptul legiuitorului de a stabili, prin lege organică, în ce cazuri și în ce condiții răspunderea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni poate fi înlocuită cu răspunderea care atrage aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, prevăzută de legea penală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 90 alin. 1 lit. a) din Codul penal, ridicată de Fugasu Marian în Dosarul nr. 2.000/1998 al Tribunalului Dambovita - Secția penală.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 februarie 1999.