Decizia nr. 137/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Minel Florin Prin, Gabriel Marian Diaconu și Nicolae Romanciuc în Dosarul nr. 10.200/311/2009 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.525D/2012.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosar autorul excepției Gabriel Marian Diaconu a depus concluzii scrise, invocând, spre deosebire de susținerea în fața instanței de drept comun, și alte temeiuri constituționale.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 10.200/311/2009, Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Minel Florin Prin, Gabriel Marian Diaconu și Nicolae Romanciuc în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unui recurs în materie penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale criticate contravin principiului egalității cetățenilor în fața legii, deoarece înlătură dreptul la două căi de atac așa cum existau înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 202/2010 .

Curtea de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul conținut: "(1) Hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 4 alin. (2) referitor la egalitatea între cetățeni și ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 612 din 12 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 30 iunie 2012, Curtea Constituțională a arătat că, potrivit textului criticat, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 202/2010

rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Per a contrario, hotărârea pronunțată după intrarea în vigoare a noii legi va fi guvernată de regimul nou-instituit. Autorii excepției critică această soluție legislativă din perspectiva înfrângerii principiului egalității în drepturi, arătând că pot exista cazuri în care persoane aflate în aceeași situație juridică sunt judecate după norme procedurale diferite.

Este recunoscut de principiu că impunerea prin lege a unor exigențe, cum ar fi instituirea unor termene sau condiții procesuale pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, are o indiscutabilă justificare prin prisma finalității urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice și în restrângerea posibilităților de exercitare abuzivă a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât și a drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți titulari, cărora statul este ținut, în egală măsură, să le acorde ocrotire.

Având dezlegarea constituțională să procedeze ca atare, legiuitorul trebuie să fie preocupat ca exigențele astfel instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu antreneze o restrângere excesivă a exercițiului vreunui drept, de natură să pună sub semnul întrebării însăși existența acestuia (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011).

Durata procesului și finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori, cum sunt: gradul de operativitate a organelor judiciare; incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare; complexitatea cazului și alte împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei (de exemplu, în situația disjungerii cauzei față de un coautor, acesta, grație întârzierii finalizării fazei de urmărire penală, spre deosebire de celălalt coautor, poate apela la procedura simplificată). De asemenea, în numeroase cazuri, durata proceselor nu depinde numai de atitudinea părților care pot formula sau nu diverse cereri sau se pot afla în situații de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstanțe, care țin de organizarea justiției și de gradul de încărcare a activității parchetelor și instanțelor.

Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, Parlamentul are competența exclusivă de a reglementa prin lege procedura de judecată. Reglementarea unei noi proceduri ce urmărește accelerarea soluționării proceselor nu încalcă principiului egalității și nediscriminării, decât dacă prevede un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între mijloacele folosite și scopul urmărit. Or, în acest caz legiuitorul a ales ca aplicarea căilor de atac prevăzute de legea nouă să fie făcută în funcție de data pronunțării hotărârilor penale, astfel încât legea nouă urmează a se aplică în mod egal tuturor persoanelor față de care au fost pronunțate hotărâri judecătorești ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 202/2010 . Criteriul ales este cel obiectiv și rezonabil, care constituie o garanție în privința previzibilității normelor procedural penale, aplicabil în cazul proceselor penale pendinte. Prin urmare, dispozițiile

art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010

nu contravin principiului egalității în drepturi, fiind operante pentru toți inculpații aflați în aceeași situație juridică și pe deplin aplicabile în virtutea principiului tempus regit actum.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În sfârșit, în ce privește solicitarea autorului excepției Gabriel Marian Diaconu de a extinde critica, potrivit notelor scrise depuse înainte de data dezbaterilor, și asupra altor temeiuri constituționale, Curtea constată că nu poate fi reținută. Astfel, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (...)", iar alin. (4) al aceluiași articol prevede că "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți (...)". Temeiurile excepției de neconstituționalitate sunt, așadar, cele precizate prin încheierea de sesizare a instanței de judecată în față căreia a fost invocată excepția, astfel că în fața Curții Constituționale nu pot fi invocate alte temeiuri ale excepției decât cele stabilite prin încheierea de sesizare. O extindere a acestora de către instanța de contencios constituțional ar echivala cu sesizarea din oficiu a Curții Constituționale, ceea ce depășește cadrul legal stabilit de

Legea nr. 47/1992 . De altfel, jurisprudența Curții Constituționale a stabilit că invocarea în fața Curții, în cadrul unei excepții de neconstituționalitate, a unui alt temei, care nu are nicio legătură cu cel invocat în sesizare și nici nu este o dezvoltare a acestuia, are semnificația ridicării unei excepții direct în fața Curții, eludându-se astfel prevederile art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 10 alin. (2) și

art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992

(a se vedea

Decizia Curții Constituționale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Minel Florin Prin, Gabriel Marian Diaconu și Nicolae Romanciuc în Dosarul nr. 10.200/311/2009 al Curții de Apel Craiova - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 martie 2013.