Decizia nr. 188/2013

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte între profesioniști, excepție ridicată de Societatea Comercială Comat Mureș - S.A. din Târgu Mureș în Dosarul nr. 8.305/320/2012 al Judecătoriei Târgu Mureș și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 64D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului reprezentantului Ministerului Public care, menționând jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 304 din 27 martie 2012 , pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Ordonanța nr. 8.965 din 4 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 8.305/320/2012, Judecătoria Târgu Mureș a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte între profesioniști.

Excepția a fost invocată de Societatea Comercială Comat Mureș - S.A. din Târgu Mureș într-un dosar având ca obiect emiterea unei somații de plată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că actul normativ criticat este neconstituțional prin aceea că procedura expeditivă reglementată de acesta este menită să se desfășoare cu maximă celeritate, cu favorizarea certă a creditorului unei obligații, care îl pune într-un vădit avantaj procesual față de debitor prin suprimarea căilor și modalităților prin care debitorul ar fi putut să își construiască o apărare eficace și ar fi putut beneficia de imparțialitatea judecătorului.

Totodată, autoarea arată că în cadrul procedurii instituite de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

debitorul nu poate uza de căile de atac ordinare și extraordinare împotriva unei ordonanțe de plată, astfel cum se întâmplă în procedura de drept comun. De asemenea, se mai susține că cererea în anulare se soluționează de aceeași instanță care a emis ordonanța de plată, prin aceasta fiind eliminată condiția esențială de imparțialitate cerută de desfășurarea unui proces echitabil. În opinia autoarei excepției, ordonanța de urgență criticată îl cenzurează pe debitor în dreptul de a se apăra, de a propune probe și a ridica excepții, debitorul având dreptul la o poziție pasivă.

În fine, se susține că prin ultima frază a alin. (4) al art. 7 din ordonanța de urgență se instituie prezumția vinovăției debitorului, concomitent cu prezumția de temeinicie a poziției creditorului, prin interpretarea tăcerii debitorului. Or, această interpretare este contrară inviolabilității libertății de exprimare, așa cum este consacrată prin art. 30 alin. (1) din Constituție. Nicio procedură legală nu poate obliga pe cineva să transmită informații pe care nu dorește să le transmită.

Judecătoria Târgu Mureș consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

instituind toate garanțiile procedurale atât pentru debitor, cât și pentru creditor, care sunt de natură să asigure accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte între profesioniști, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, și aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 118/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 2 iunie 2008.

Curtea observă faptul că ordonanța de urgență a fost abrogată prin dispozițiile

art. 83 lit. i) din Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, dar, având în vedere considerentele și soluția

Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a se pronunța prin prezenta decizie asupra dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007 , astfel cum a fost sesizată.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și art. 30 alin. (1) privind libertatea de exprimare, precum și dispozițiilor art. 10 privind libertatea de exprimare din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor legale criticate, prin raportare la critici asemănătoare, în sensul constituționalității acestora.

Astfel, prin

Decizia nr. 304 din 27 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 28 mai 2012, Curtea a statuat că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

a fost adoptată pentru a stabili măsuri pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată asumate prin contracte comerciale și pentru stabilirea unei proceduri simplificate de soluționare a acțiunilor în justiție având ca obiect asemenea obligații. Or, potrivit art. 126 din Constituție, competența instanțelor de judecată și procedura în fața acestora se stabilesc prin lege, precum ordonanța de urgență criticată.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 119/2007

nu cuprinde dispoziții contrare accesului liber la justiție și dreptului părților la un proces echitabil și nici egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, ci, dimpotrivă, instituie toate garanțiile procedurale pentru ca atât creditorul, cât și debitorul să beneficieze de acestea. Într-adevăr, ordonanța de urgență are în vedere necesitatea soluționării cu operativitate a litigiilor între profesioniști, și anume ca întreaga procedură referitoare la cererea privind creanța de plată să nu poată depăși 90 de zile de la data introducerii cererii creditorului. Însă faptul că ordonanța de plată irevocabilă constituie titlu executoriu nu încalcă drepturile debitorului, care a avut posibilitatea să își formuleze apărările și să administreze orice probă prin parcurgerea fazelor de judecată reglementate de actul normativ, precum și prin posibilitatea formulării contestației la executare, potrivit dreptului comun.

De altfel, prin instituirea obligativității întâmpinării, potrivit art. 7 din ordonanța de urgență, se asigură de plano echilibrul procesual al părților în litigiu, reclamantul având posibilitatea de a cunoaște apărările pârâtului, precum și probele utilizate în susținerea lor, posibilitate de care pârâtul beneficiază prin luarea la cunoștință a acțiunii introductive a reclamantului.

Curtea constată că nu poate fi reținută critica autorului referitoare la faptul că debitorul nu poate să își construiască o apărare eficace și nu poate beneficia de imparțialitatea judecătorului, având în vedere prevederile art. 7 din ordonanța de urgență potrivit cărora judecătorul citează părțile pentru explicații și lămuriri și stăruie în efectuarea plății sumei datorate, iar hotărârea se va da numai după ce judecătorul va analiza toate probele aflate la dosar, inclusiv cele propuse de debitor.

Totodată, Curtea a statuat că, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (3) și ale art. 129 din Constituție, accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură.

Curtea a stabilit că o soluție legislativă ce prevede soluționarea de către aceeași instanță a căii de atac împotriva propriei sale hotărâri nu relevă niciun fine de neconstituționalitate, cu condiția ca soluționarea cauzei să aparțină unor complete cu o compunere diferită.

Referitor la critica autoarei care vizează ultima frază a alin. (4) al art. 7 din ordonanța de urgență, prin care, în opinia sa, se încalcă libertatea de exprimare a persoanelor, Curtea observă că textul criticat contribuie la urgentarea soluționării cauzei și la prevenirea exercitării abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale, instanța fiind în măsură a cunoaște, încă de la început, cadrul procesual, iar reclamantul își poate pregăti apărările în cunoștință de cauză, în raport cu susținerile pârâtului cuprinse în întâmpinare.

Instituirea obligativității depunerii întâmpinării, cu consecința decăderii pârâtului, în caz de nerespectare, din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, se circumscrie domeniului de reglementare a competenței instanțelor și a procedurii de judecată, rezervat, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorului ordinar, care a acționat deci în limitele prerogativelor sale constituționale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială Comat Mureș - S.A. din Târgu Mureș în Dosarul nr. 8.305/320/2012 al Judecătoriei Târgu Mureș și constată că dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 119/2007

privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte între profesioniști sunt constituționale în raport de criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureș și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 2 aprilie 2013.