Decizia nr. 191/2013

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Mirco House" - S.R.L. din București, prin administrator Mircea Agiu, în Dosarul nr. 2.727/94/2012 al Judecătoriei Buftea și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 83D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile de lege criticate nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției, ci instituie măsuri de natură să asigure respectarea drepturilor salariaților, prin încheierea contractului individual de muncă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 16 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2.727/94/2012, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii.

Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Mirco House" - S.R.L. din București, prin administrator Mircea Agiu, cu prilejul soluționării unei plângeri contravenționale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii sunt contrare art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât încalcă normele de tehnică legislativă prevăzute de

art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 24/2000 . De asemenea, dispozițiile de lege criticate sunt contrare art. 11 alin. (2) din Constituție, dreptului comunitar, Declarației Universale a Drepturilor Omului și Cartei sociale europene. Totodată, încalcă art. 16 alin. (2) din Constituție, raportat la dispozițiile

art. 7 alin. (1) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , precum și art. 20 din Legea fundamentală și dreptul la apărare. În susținerea acestor critici, arată că, în temeiul art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, organele de control ale inspectoratului teritorial de muncă se transformă în organe care au dreptul să aprecieze legalitatea și oportunitatea situației de fapt prin constatare proprie, fapt ce este inacceptabil, întrucât acestea nu au pregătire juridică și nici experiența necesară pentru a încadra în mod corect o faptă drept contravenție.

Judecătoria Buftea consideră că textul de lege criticat nu este contrar prevederilor constituționale invocate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că încheierea contractului individual de muncă reprezintă o garanție a asigurării siguranței și stabilității raporturilor de muncă, întrucât stabilește toate elementele necesare pentru cunoașterea condițiilor de desfășurare și de încetare a raportului de muncă, drepturile, obligațiile și răspunderile ambelor părți. Răspunderea pentru încheierea contractului individual de muncă revine, în mod firesc, angajatorului. Existența contractului previne comportamentul abuziv al angajatorului, dar și atitudinea incorectă a salariatului în îndeplinirea sarcinilor pentru care s-a angajat. Prevederea obligației încheierii contractului individual de muncă, în formă scrisă, precum și sancționarea neîndeplinirii acestei obligații legale nu îngrădesc în niciun fel exercițiul dreptului la muncă și, cu atât mai puțin, egalitatea în drepturi. Totodată, dispozițiile Codului muncii respectă normele de tehnică legislativă, instituind reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprind sunt temeinic fundamentate și în acord cu dispozițiile internaționale invocate. De asemenea, prin prisma celor arătate mai sus, arată că nu sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziții potrivit cărora: "(1) Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: [...]

e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată."

Autorul excepției consideră că textul de lege criticat contravine următoarelor prevederi constituționale: art. 1 alin. (5) referitor la obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 16 alin. (2) privind egalitatea în drepturi a cetățenilor și art. 24 referitor la dreptul la apărare. De asemenea, invocă încălcarea prevederilor art. 11 alin. (2) și art. 20 din Constituție prin raportare la dispozițiile Declarației Universale a Drepturilor Omului, ale Cărții sociale europene și ale dreptului comunitar, fără a preciza însă care sunt aceste dispoziții internaționale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate califică drept contravenție fapta angajatorului de a primi la muncă până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, în condițiile Codului muncii. O atare măsură cu rol sancționator este prevăzută tocmai pentru a preveni o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului care ar ignora dispozițiile art. 16 alin. (1) din Codul muncii referitoare la obligativitatea încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă ad validitatem, dispoziții care constituie, în practică, o veritabilă garanție a drepturilor și obligațiilor ce izvorăsc din raportul de muncă. De asemenea, prin

Decizia nr. 383 din 23 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011, Curtea a statuat că "încheierea în formă scrisă a contractului de muncă este justificată de combaterea unor practici ale angajatorilor prin care [...] se sustrăgeau de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat sau bugetului asigurărilor sociale de stat datorate prin efectul încheierii contractului de muncă. O atare conduită se reflecta negativ și în planul protecției sociale a angajatului care nu beneficia de stagiu de cotizare pentru perioadele lucrate neînregistrate de către angajator la autoritățile competente și nici de asigurare de sănătate sau socială". Cu același prilej, Curtea a arătat că "ceea ce se desfășoară împotriva legii nu poate fi acceptat nici în domeniul raporturilor de muncă, unde, pe lângă angajat și angajator, un rol precumpănitor, dar conex, îl are statul prin prisma acordării în viitor a pensiei sau a altor forme de ajutor social, precum și a asistenței medicale."

Privite din această perspectivă, dispozițiile de lege criticate nu apar decât ca un reflex firesc la necesitatea de a garanta și proteja drepturile părților raportului de muncă, dar și a rolului statului care, în mod conex acestui raport, este ținut de o serie de obligații.

Astfel, conținutul acestor dispoziții de lege este temeinic fundamentat pe necesitatea protejării acestor interese, este în perfect acord cu politica legislativă a statului care, în reglementarea mai amplă a Codului muncii, a urmărit înlăturarea oricăror eventuale forme de abuz ale părților contractului individual de muncă și nu încalcă niciuna dintre prevederile internaționale la care România este parte, ori jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

De altfel, așa cum Curtea a reținut mai sus, autorul excepției de neconstituționalitate nu a indicat care sunt prevederile actelor internaționale pretins a fi încălcate și nici modul în care dispozițiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Codul muncii contravin acestora, instanța de contencios constituțional neputându-se substitui autorului excepției în motivarea acestei critici.

Prin urmare, Curtea apreciază că este lipsită de temei critica autorului excepției referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, raportate la prevederile

art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, prevederi potrivit cărora "(1) Proiectul de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care România este parte, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului", iar "(2) Pentru fundamentarea noii reglementări se va porni de la dezideratele sociale prezente și de perspectivă, precum și de la insuficiențele legislației în vigoare".

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia textul de lege criticat ar fi contrar dispozițiilor art. 16 alin. (2) din Constituție prin raportare la prevederile

art. 7 alin. (1) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, Curtea constată că aceste din urmă prevederi de lege reglementează sancțiunea avertismentului în materie contravențională. Din motivarea excepției de neconstituționalitate nu rezultă însă între ce categorii de persoane și în ce mod textul de lege criticat discriminează, trimiterea la dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

neclarificând acest aspect. Așa fiind, această critică de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca fiind nemotivată.

În sfârșit, cât privește critica de neconstituționalitate raportată la art. 24 din Constituție, Curtea constată că textul de lege criticat nu conține dispoziții de natură să împiedice persoana interesată să-și exercite toate apărările pe care le consideră necesare în fața instanțelor de judecată. De altfel, argumentele invocate de autorul excepției în susținerea acestor critici vizează probleme de aplicare a legii, care nu intră în competența instanței de contencios constituțional.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială "Mirco House" - S.R.L. din București, prin administrator Mircea Agiu, în Dosarul nr. 2.727/94/2012 al Judecătoriei Buftea și constată că dispozițiile

art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Buftea care a sesizat Curtea Constituțională și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 2 aprilie 2013.