Decizia nr. 219/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Ovidiu Daniel Galea în Dosarul nr. 474/35/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.556D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Uniunea Națională a Barourilor din România, domnul avocat Constantin Voicescu, în calitate de apărător ales, cu delegație depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa autorului excepției și a părții Baroul Bihor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Uniunii Naționale a Barourilor din România. Acesta solicită respingerea excepției, ca neîntemeiată, arătând că impunerea unor condiții pentru exercitarea unei profesii nu constituie o îngrădire a dreptului la muncă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, apreciind că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor constituționale invocate de autorul acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 474/35/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, excepție ridicată de Ovidiu Daniel Galea într-o acțiune în contencios administrativ având ca obiect soluționarea unui recurs prin care Curtea de Apel Oradea - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de autorul excepției în scopul anulării unei hotărâri a Consiliului Baroului Bihor și a unei decizii a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, impunând persoanei îndreptățite să fie primită în profesia de avocat cu scutire de examen obligația ca în termen de două luni să rezolve starea de incompatibilitate, textul de lege criticat îngrădește dreptul la muncă al solicitantului și dreptul său la liberă inițiativă, iar alegerea profesiei nu mai este liberă. Arată că prevederile de lege supuse controlului de constituționalitate nu oferă nicio garanție pentru respectarea acestui termen de două luni, în condițiile în care formalitățile ce trebuie efectuate în scopul înlăturării stării de incompatibilitate sunt incerte ori imprevizibile, având loc independent de voința solicitantului. Astfel, precizează că, după primirea deciziei de admitere în profesia de avocat, judecătorul solicitant poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii cerere de demisie sau de pensionare; hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii va fi trimisă Președintelui României, pentru a emite decretul de eliberare din funcție; decretul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Or, pentru niciuna dintre aceste formalități nu sunt stabilite prin lege termene-limită. Așadar, susține că termenul de două luni impus de

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995

nu poate fi respectat de solicitant, întrucât formalitățile necesare depășesc această durată.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, menționează că dispozițiile

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995

- care, la data introducerii cererii de chemare în judecată, se regăseau la art. 24 alin. (2) din varianta legii anterioară republicării - nu contravin textelor din Legea fundamentală invocate, având în vedere că incompatibilitatea la care se face referire este strict reglementată în contextul reglementărilor vizând primirea în profesia de avocat.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile apărătorului Uniunii Naționale a Barourilor din România, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, care au următoarea redactare: "(2) În cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei".

În opinia autorului excepției, sunt încălcate următoarele dispoziții din Constituție: art. 41 alin. (1) care prevede că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă, art. 45 care garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii și art. 53 referitor la condițiile în care este permisă restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, potrivit

art. 15 din Legea nr. 51/1995 , exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat, cu ocupațiile care lezează demnitatea și independența profesiei de avocat sau bunele moravuri, precum și cu exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerț.

Textul de lege criticat în cauza de față se referă la ipoteza în care persoana admisă în profesia de avocat - indiferent că admiterea are loc în urma examenului prevăzut la art. 17 alin. (1) și (2) din legea mai sus menționată sau la cerere, cu scutire de examen, pentru anumite categorii de persoane, așa cum a fost cazul în speță -, se află într-o situație de incompatibilitate, prin suprapunerea, temporară, a calității de avocat cu cea pe care o avea înainte de promovarea examenului de admitere în profesie, respectiv înainte de aprobarea cererii de înscriere cu scutire de examen.

Această din urmă posibilitate de accedere în profesia de avocat era permisă de prevederile

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 , fiind, însă, eliminată prin

Legea nr. 270/2010

privind modificarea și completarea

Legii nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 28 decembrie 2010. În virtutea textului de lege menționat, intrarea în profesia de avocat cu scutire de examen era deschisă persoanelor care erau titularele unor diplome de doctor în drept, precum și celor care, până la data primirii în profesia de avocat au îndeplinit funcția de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puțin 10 ani și dacă nu le-a încetat activitatea din motive disciplinare care să le facă nedemne pentru profesia de avocat. În prezent, potrivit

art. 17 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 , primirea în profesie se realizează numai în baza unui examen organizat de Uniunea Națională a Barourilor din România.

Textul de lege criticat în cauza de față instituie regula potrivit căreia, în cazul în care o persoană ce desfășoară o activitate incompatibilă cu cea de avocat, decizia Consiliului baroului de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei. Autorul excepției susține că aceste prevederi de lege ar contraveni dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Constituție, care prevăd că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă, și celor ale art. 45 care garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică și libera inițiativă.

În jurisprudența sa, Curtea a statuat că libertatea alegerii profesiei, a meseriei și a locului de muncă nu înseamnă că orice persoană, oricând și în orice condiții, poate exercita profesia sau meseria pe care o dorește. În acest sens, este, de exemplu,

Decizia nr. 233 din 25 mai 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 5 iulie 2004. Tot astfel, prin

Decizia nr. 379 din 30 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 25 octombrie 2004, Curtea a constatat că dreptul la muncă, dreptul la libera alegere a profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă și dreptul la protecție socială, consacrate de art. 41 din Constituție, în concordanță cu reglementările din instrumentele juridice internaționale, sunt drepturi fundamentale și generale. Curtea a reținut că acestea nu sunt, însă, drepturi absolute, ci presupun îndeplinirea cerințelor impuse de lege cu privire la exercitarea respectivei profesii, meserii sau ocupații. Concluzia este valabilă și în ce privește prezenta excepție de neconstituționalitate, textul de lege ce formează obiect al acesteia, având rolul de a preveni întrunirea concomitentă de către aceeași persoană a două calități care, prin natura lor, sunt incompatibile - cea de avocat și cea de magistrat - conflictul de interese fiind, într-o asemenea situație, evident. Curtea reține că aspectele învederate de autorul excepției referitoare la imposibilitatea respectării termenului de două luni impus de textul de lege criticat, ca urmare a faptului că, în practică, rezolvarea stării de incompatibilitate presupune parcurgerea unor etape care implică, uneori, un interval de timp mai lung decât cel stipulat de

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995

nu constituie, în sine, un viciu de neconstituționalitate. Stabilirea duratei în care persoana admisă în profesie trebuie să înlăture eventuala stare de incompatibilitate reprezintă o opțiune a legiuitorului, pe care Curtea Constituțională nu are competența să o cenzureze, de vreme ce nu afectează constituționalitatea textului de lege dedus controlului său.

Curtea nu poate reține nici pretinsa nesocotire a prevederilor art. 45 din Constituție, textul de lege criticat nefiind de natură să împiedice sau să limiteze libera inițiativă, care se poate exercita nestânjenit, în interiorul profesiei de avocat, prin organizarea în diferite forme de asociere profesională sau prin prestarea activității în acele modalități prevăzute de lege pe care avocatul le consideră avantajoase și potrivite specializării sale, în măsura în care acesta îndeplinește exigențele impuse de exercitarea profesiei în limitele stabilite de legea de organizare. Libera inițiativă garantată de art. 45 din Constituție trebuie înțeleasă ca permițând desfășurarea diverselor activități profesionale în condițiile respectării tuturor exigențelor instituite prin legile care organizează exercițiul acestora.

În ce privește raportarea criticii de neconstituționalitate la dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că, de vreme ce nu a constatat o încălcare a vreunui drept sau a vreunei libertăți fundamentale, nu se pune problema analizării îndeplinirii condițiilor în care textul constituțional amintit permite restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ovidiu Daniel Galea în Dosarul nr. 474/35/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României. Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 mai 2013.