Decizia nr. 218/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Iulian Cristian Topalea în Dosarul nr. 1.328/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.524D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul este la al doilea termen de judecată, acordat de Curte ca urmare a cererii de amânare a soluționării cauzei formulate de autorul excepției, motivat de faptul că solicitase Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal completarea încheierii de sesizare a Curții Constituționale în ce privește motivarea excepției de neconstituționalitate. Totodată, magistratul-asistent arată că Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a transmis la dosarul cauzei o încheiere de îndreptare a erorii materiale din încheierea de sesizare înaintată inițial Curții Constituționale. De asemenea, precizează că autorul excepției de neconstituționalitate a transmis la dosarul cauzei note scrise prin care dezvoltă motivarea excepției și solicită admiterea acesteia.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, apreciind că nu se impune reconsiderarea soluției pronunțate prin

Decizia nr. 14 din 22 ianuarie 2013 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 4 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.328/1/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Iulian Cristian Topalea într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat de acesta împotriva unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva unei hotărâri a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cererea sa pentru constatarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru numirea în funcția de judecător și pentru înaintarea către Președintele României a propunerii de eliberare din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei și numirea în funcția de judecător la Judecătoria Botoșani.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile

art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004

instituie, în ceea ce privește delegarea, detașarea, transferarea și promovarea la alte instanțe sau parchete, un tratament diferențiat aplicabil magistraților, în funcție de modalitatea de admitere în profesie - prin admitere la Institutul Național al Magistraturii, respectiv admiterea direct pe post -, fără ca pentru aceasta să existe o justificare obiectivă și rezonabilă. Arată, în esență, că legea conferă calitatea de magistrat atât absolvenților Institutului Național al Magistraturii, cât și candidaților admiși în condițiile

art. 33 din Legea nr. 303/2004 , toți magistrații având același statut, odată ce au fost numiți în funcție prin decret al Președintelui României, motiv pentru care este firesc ca toți să beneficieze de aceleași drepturi profesionale, indiferent de modalitatea de admitere în profesie. De aceea, susține că interdicția prevăzută de textul de lege criticat defavorizează magistrații admiși în profesie în temeiul

art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 , care sunt supuși unei importante restrângeri a drepturilor, în comparație cu magistrații absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii, care beneficiază plenar de dreptul de mobilitate și dezvoltare profesională specifice statutului.

De asemenea, în opinia autorului excepției de neconstituționalitate, consecințele tratamentului discriminatoriu instituit prin textul de lege ce formează obiectul acesteia afectează dreptul la viață privată, prin imposibilitatea absolută de a schimba locul de muncă - sub rezerva demisiei, precum și dreptul la dezvoltarea carierei, prin instituirea unui impediment de 3 ani la ocuparea unei funcții sau exercitarea unor atribuții deschise altor magistrați, dar care nu au fost admiși în magistratură în condițiile

art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 . Astfel, textul de lege supus controlului de constituționalitate impune o interdicție generală și abstractă de mobilitate care împiedică reunirea familiilor în cazul în care magistratul numit potrivit acestui text de lege desfășoară activitatea în altă localitate decât cea în care conviețuiește cu familia. Autorul excepției arată că "o asemenea măsură legislativă care, prin formularea imperativă, împiedică orice analiză de oportunitate și impune ignorarea de plano a circumstanțelor personale, a drepturilor persoanelor implicate și a condițiilor deosebite în care se poate afla o familie datorită unei dezbinări menținute forțat, indiferent de consistența oricăror argumente contrare, reprezintă o ingerință certă în exercițiul dreptului la viață privată și de familie". Susține, totodată, că o asemenea ingerință nu are un scop legitim și nici nu este justificată de o nevoie imperioasă, întrucât "deficiențele de ocupare a schemei se pot corecta prin analize riguroase de oportunitate și o politică adecvată de resurse umane și nu prin interdicții sterile și discriminatorii, pentru o perioadă atât de lungă de timp". În plus, nu este respectată nici cerința proporționalității, dacă se iau în considerare împrejurările personale deosebite, ca, de exemplu, copii minori, părinți cu boli incurabile degenerative, distanța de sute de kilometri dintre locul de muncă și locuința statornică a familiei.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că textul de lege criticat este constituțional, neputându-se constata existența vreunei discriminări în sensul art. 16 alin. (1) din Constituție sau a vreunei restrângeri de drepturi sau libertăți, concretizată în ingerințe în respectarea dreptului la viață privată, inclusiv viața de familie. Precizează că principiul constituțional al egalității în drepturi presupune identitate de soluții numai pentru situații identice. Or, scopul normei în discuție, normă cu caracter special în raport cu dreptul comun reprezentat de prevederile art. 31 raportat la

art. 12 din Legea nr. 303/2004

și care instituie o interdicție temporară criticată, este acela de a asigura stabilitatea în sistemul judiciar și eficientizarea actului de justiție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, precizează că

art. 33 din Legea nr. 303/2004

conține o derogare de la modalitatea generală de admitere în magistratură, al cărei scop îl reprezintă acoperirea posturilor vacante de judecător sau procuror existente în sistemul judiciar. Amintește, în acest context, că regula pentru ocuparea unei funcții de judecător sau de procuror este admiterea în magistratură și formarea profesională prin Institutul Național al Magistraturii. De aceea, concursul la care se referă

art. 33 din Legea nr. 303/2004

se desfășoară pentru ocuparea anumitor posturi vacante, strict determinate, în cadrul unor instanțe sau parchete cu deficit mare de personal. Susține că textul criticat nu creează un regim discriminatoriu, deoarece însăși modalitatea de acces în magistratură prevăzută de acesta este o excepție de la regula generală a admiterii în magistratură prin intermediul Institutului Național al Magistraturii. Așadar, întrucât cele două categorii de magistrați se află în situații juridice diferite, legiuitorul poate stabili un tratament juridic diferențiat.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Arată, în acest sens, că acestea se aplică în mod egal față de toți destinatarii legii care se află în situații identice, fără privilegii și fără discriminări. Consideră că nu poate fi reținută nici critica prin raportare la art. 53 din Constituție, textul de lege ce formează obiectul excepției fiind în deplină concordanță cu textul constituțional menționat.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise transmise de autorul excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie

art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, modificate prin

art. I pct. 4 din Legea nr. 97/2008

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2007

pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 15 aprilie 2008, care au următorul cuprins: "(14) Persoanele numite în condițiile prezentului articol nu pot fi delegate, detașate, transferate și nu pot promova la alte instanțe sau parchete timp de cel puțin 3 ani de la numirea în funcție."

Textul se referă la persoanele care pot fi numite în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc anumite condiții, prevăzute la

art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 . Este vorba despre persoanele enumerate la art. 33 alin. (1) din lege, și anume foștii judecători și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii, avocații, notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici, personalul de probațiune cu studii superioare juridice, ofițerii de poliție judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române și Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele didactice din învățământul juridic superior acreditat, precum și magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani.

În opinia autorului excepției, textul de lege criticat încalcă prevederile din Constituție cuprinse la art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, la art. 26 alin. (1) referitor la viața intimă, familială și privată și la art. 53 care prevede condițiile în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, invocă, raportându-se la art. 20 din Legea fundamentală, și dispozițiile din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cuprinse la art. 8 - "Dreptul la respectarea vieții private și de familie" și la art. 14 - "Interzicerea discriminării", precum și cele ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceeași convenție, privind interzicerea generală a discriminării.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autorul acesteia susține, pe de o parte, că textul de lege criticat este discriminatoriu, întrucât împarte în mod nejustificat magistrații în două categorii, în funcție de modalitatea de admitere în magistratură, iar, pe de altă parte, această departajare este de natură să încalce dreptul la viață de familie, consacrat și garantat prin Constituție și prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În ceea ce privește primul aspect, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 14 din 22 ianuarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 20 martie 2013, a statuat că dispozițiile de lege criticate respectă exigențele principiilor egalității și nediscriminării. Analizând dispozițiile

Legii nr. 303/2004 , Curtea a reținut, cu acel prilej, că aceasta reglementează două modalități de admitere în magistratură, prin absolvirea Institutului Național al Magistraturii, conform art. 13 din lege, sau prin promovarea concursului organizat pentru ocuparea unor posturi vacante din sistemul judiciar, potrivit art. 33 alin. (1) din aceeași lege. Cele două modalități au două elemente comune, primul constând în condițiile generale, enumerate la art. 14 alin. (2), ce definesc vocația sau posibilitatea unei persoane de a dobândi calitatea de magistrat, iar al doilea în promovarea concursului organizat, în acest scop, pe baza competenței profesionale, a aptitudinilor și a bunei reputații.

Prin decizia menționată, examinând critica referitoare la caracterul discriminatoriu al textului de lege supus controlului de constituționalitate, Curtea a reținut că egalitatea impune ca, la situații identice, tratamentul juridic să fie identic, așa cum și la situații distincte este just ca tratamentul juridic să fie deosebit. Pentru a nu lăsa loc arbitrariului, calificarea unei situații ca fiind diferită de o alta aparent identică trebuie să respecte criteriul obiectivității, iar tratamentul juridic diferit trebuie, la rândul său, să îndeplinească criteriul rezonabilității. Ca atare, Curtea a analizat respectarea celor două condiții în situația reglementată de dispozițiile

art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 .

Astfel, sub aspectul diferenței obiective, Curtea a constatat că aceasta se identifică cu împrejurările în care este organizat concursul în urma promovării căruia persoanele menționate la art. 33 alin. (1) din lege au dobândit calitatea de judecător sau procuror. Curtea a observat că posturile pentru care se organizează acest concurs sunt individualizate prin indicarea judecătoriei sau parchetului la care există posturi vacante, această identificare constituind un element obiectiv, de caracterizare a postului respectiv, și o condiție concretă și predeterminată de participare la acel concurs. Înscrierea la concurs echivalează cu faptul că persoana interesată este implicit de acord cu această condiție, precum și cu faptul că urmează să se supună prevederilor

Legii nr. 303/2004 , asumându-și toate obligațiile ce decurg din acest statut, nu doar drepturile. Prin urmare, Curtea a reținut că elementul obiectiv al situației constând în admiterea în magistratură prin ocuparea unui post vacant la judecătorii sau parchete de pe lângă acestea îl reprezintă tocmai înscrierea la un concurs organizat special pentru ocuparea acelui post vacant, din sistemul judiciar, în cadrul unei anumite judecătorii sau unui anumit parchet de pe lângă aceasta, și nu a altei instanțe sau a altui parchet.

Curtea a mai observat că, potrivit preambulului

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2007

pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2007, prin care a fostă introdusă în

Legea nr. 303/2004

soluția legislativă ce formează obiectul prezentei excepții, rațiunea pentru care legiuitorul a gândit o asemenea modalitate de acces în magistratură constă tocmai în acoperirea numărului mare de posturi vacante temporar la instanțe și parchete, fiind necesară crearea unui fond de rezervă cu posturi bugetate de judecător și procuror. În considerarea acestui obiectiv, Curtea a apreciat că este pe deplin justificată încercarea de contracarare a fenomenului migraționist al magistraților și impunerea, în acest scop, a unei anumite perioade de timp în care magistratul să își exercite în concret funcția pentru care a concurat, iar statul, în calitate de administrator al sistemului judiciar și de gestionar al resurselor umane încadrate în acest sistem, în vederea bunei funcționări a justiției, în general, să aibă siguranța ocupării acelui post, până atunci vacant.

Sub aspectul rezonabilității și al proporționalității tratamentului juridic instituit, diferit de cel corespunzător magistraților absolvenți ai Institutului Național al Magistraturii, Curtea a constatat că interdicția de 3 ani reglementată de art. 33 alin. (14) are un caracter temporar, fără a se întinde, totodată, pe o perioadă foarte mare de timp. Pe de altă parte, Curtea a subliniat că trebuie avut în vedere faptul că și absolvenților Institutului Național al Magistraturii li se impune executarea unui stagiu de 1 an, iar după promovarea examenului de capacitate, vor ocupa posturile vacante de la judecătorii și parchete de pe lângă acestea, fiind obligați să exercite funcția de procuror sau judecător timp de 6 ani, sub sancțiunea restituirii bursei de auditor de justiție și a cheltuielilor de școlarizare efectuate pentru formarea lor profesională.

În ceea ce privește consecințele prin care această interdicție afectează persoanele vizate, pe care autorul acelei excepții, la fel ca și cel al prezentei excepții de neconstituționalitate, le raportează la aspecte privind viața de familie, Curtea a constatat că asemenea critici nu pot fi reținute, întrucât individualizarea instanței sau parchetului unde se organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de judecător sau procuror se constituie într-o condiție predeterminată a acelui post și cunoscută în prealabil, iar înscrierea la concurs semnifică acordul față de această condiție. În plus, magistratul numit în funcție în condițiile

art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004

nu poate invoca dezacordul său față de această interdicție ulterior ocupării postului, deoarece se prezumă în mod justificat că a cunoscut, cel puțin de la momentul înscrierii la concurs, prevederile

Legii nr. 303/2004

și și-a asumat toate consecințele ce decurg din acestea, ceea ce implică și adaptarea vieții sale private și de familie la noul statut profesional.

Considerentele

Deciziei nr. 14 din 22 ianuarie 2013

și soluția pronunțată prin aceasta își mențin valabilitatea și în cauza de față. Circumstanțele personale pe care le invocă autorul prezentei excepții în motivarea contradicției dintre textul de lege criticat și prevederile constituționale și convenționale ce protejează dreptul la viață familială nu pot conduce la constatarea caracterului neconstituțional al prevederii legale supuse controlului. Faptul că prin interdicția instituită prin textul de lege criticat, autorul prezentei excepții se află într-o situație familială foarte dificilă nu constituie un fine de neconstituționalitate. Curtea Constituțională nu are competența de a aprecia impactul pe care un anumit text de lege îl are asupra unor cazuri punctuale și nu poate deduce neconstituționalitatea dintr-un complex de împrejurări care se constituie în factori individuali, specifici unei anumite spețe. De altfel, Curtea observă că, evidențiind faptul că în situația actuală a diminuării deficitului de magistrați, comparativ cu cel existent la data edictării textului de lege criticat, și care a determinat o astfel de soluție legislativă, autorul excepției critică interdicția absolută a transferării magistraților pe intervalul de timp menționat. Or, reprezintă atributul suveran al legiuitorului modificarea textului de lege astfel încât să fie permisă aprecierea de la caz la caz a gravității eventualelor atingeri asupra vieții de familie produse prin respectivele dispoziții legale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Iulian Cristian Topalea în Dosarul nr. 1.328/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile

art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 mai 2013.