Hotărâre · Camera Deputaților

Hotărârea nr. 23/2013

pentru aprobarea statului de funcții al serviciilor Camerei Deputaților pe anul 2013

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
26 iunie 2013
Emitent
Camera Deputaților
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 386 din 28 iunie 2013
Modificări
1 act modificator, prima la 22 decembrie 2017, ultima la 22 decembrie 2017
Citat de
3 acte
Citează
4 acte
Structură
7 articole · 4.591 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Completat prin 1

  • Hotărârea nr. 100/2017 22 decembrie 2017 privind completarea Hotărârii Camerei Deputaților nr. 23/2013 pentru aprobarea statului de…

Ce face acest act

Pune în aplicare 1

  • Legea nr. 7/2006 11 ianuarie 2006 (prevederi anume) privind statutul funcționarului public parlamentar

Are ca temei 1

Pentru punerea în aplicare a

Hotărârii Camerei Deputaților nr. 21/2013

privind structura organizatorică a serviciilor Camerei Deputaților,

având în vedere avizul favorabil al Biroului permanent,

în temeiul prevederilor art. 67 din Constituția României, republicată, precum și ale art. 31 alin. (1) lit. m) și ale art. 85 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin

Hotărârea Camerei deputaților nr. 8/1994 , republicat,

Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă statul de funcții al serviciilor Camerei Deputaților pe anul 2013, prevăzut în anexă.

Articolul 2

În limita numărului maxim de posturi prevăzut în statul de funcții, în raport de necesități, secretarul general al Camerei Deputaților poate aproba modificări în structura de personal, precum și trecerea unor posturi de la un compartiment la altul, cu respectarea dispozițiilor

art. 2 din Hotărârea Camerei Deputaților nr. 21/2013

privind structura organizatorică a serviciilor Camerei Deputaților.

Articolul 3

(1)

Reîncadrarea personalului existent pe funcțiile prevăzute de statul de funcții pe anul 2013 se realizează începând cu data de 1 iulie 2013, prin ordin, emis de către secretarul general al Camerei Deputaților, de aprobare a statului de funcții nominalizat.

(2)

Reîncadrarea personalului detașat sau suspendat din funcție se va face, cu respectarea procedurii prevăzute la

art. 6 alin. (4) din Hotărârea Camerei Deputaților nr. 21/2013 , în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a statului de funcții nominalizat.

(3)

Reîncadrarea unui funcționar public parlamentar de conducere într-o funcție de execuție, ca efect al aplicării

art. 6 alin. (2) din Hotărârea Camerei Deputaților nr. 21/2013 , sau într-o altă funcție echivalentă și/sau în cadrul altui compartiment din structura serviciilor Camerei Deputaților, ca efect al aplicării

art. 7 din Hotărârea Camerei Deputaților nr. 21/2013 , se va face ținând cont de evaluarea performanțelor profesionale individuale din ultimii 2 ani, situația sancțiunilor disciplinare aplicate anterior reîncadrării și vechimea în specialitate în cadrul serviciilor Camerei Deputaților, numai cu acordul scris al respectivului funcționar public parlamentar. Nemanifestarea scrisă a acordului în termen de 15 zile de la anunțul de reîncadrare se consideră acord tacit de reîncadrare. Refuzul scris al acordului de reîncadrare conduce la aplicarea procedurii prevăzute la art. 66 din Legea 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 4

(1)

După aprobarea statului de funcții al serviciilor Camerei Deputaților pe anul 2013, secretarul general va proceda la numirea în funcția publică de șef departament sau director general, pentru noile departamente sau direcții generale, cu avizul conform al Biroului permanent al Camerei Deputaților.

(2)

La eliberarea din funcția de șef departament sau director general din motive neimputabile, secretarul general al Camerei Deputaților, cu avizul conform al Biroului permanent al Camerei Deputaților, poate proceda la numirea/trecerea persoanei respective într-o funcție corespunzătoare pregătirii profesionale.

Articolul 5

(1)

Activitățile desfășurate de compartimentele Muzeul Parlamentului, Biroul SSM, Direcția informatică și telecomunicații, Serviciul financiar-contabil pentru activități finanțate din venituri proprii și Serviciul protocol sunt specifice activității parlamentare, conform

art. 3 din Legea nr. 7/2006 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Orice dispoziții contrare se abrogă.

Articolul 6

Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 iulie 2013.

Articolul 7

Anexa*) face parte integrantă din prezenta hotărâre.

__________

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA

București, 26 iunie 2013.

Nr. 23.

________

*) Anexa se comunică instituțiilor interesate.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din data de 26 iunie 2013, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.