Decizia nr. 294/2013
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 alin. 2 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Toma - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 64 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vasile Hrestic în Dosarul nr. 29.715/245/2012 al Judecătoriei Iași - Secția penală și care constituie obiectul Dosarului nr. 159D/2013 al Curții Constituționale.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, deoarece, în realitate, autorul solicită modificarea legii.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 15 februarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 29.715/245/2012, Judecătoria Iași - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor 64 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vasile Hrestic într-o cauză ce are ca obiect infracțiunile de "furt calificat" și "tentativă la infracțiunea de furt calificat".
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că la dosarul cauzei se află două mijloace de probă ilegale prin raportare la prevederile art. 92 alin. 1 din Codul de procedură penală, fapt ce contravine dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (1), (2) și (3), art. 23 alin. (1), (9) și (10), art. 24 alin. (1). Arată că dispozițiile de lege criticate nu conțin o "bază legală" prin care mijloacele de probă ilegale să fie înlăturate.
Judecătoria Iași - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textul art. 64 alin. 2 din Codul de procedură penală este în concordanță cu prevederile constituționale invocate.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, sens în care arată că problema ridicată de autorul excepției este una de interpretare și de aplicare a legii, iar nu una de constituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 64 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituționale, sens în care arată că prevederile art. 68 din același cod stabilesc criteriile care permit reprezentarea clară a mijloacelor de probă ilegale menționate de legiuitor în textul de lege criticat. Mai arată că aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului, și nu va ține cont de acelea care au fost obținute în mod ilegal. De asemenea, apreciază că instanța de contencios constituțional nu are posibilitatea de a modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 64 alin. 2 din Codul de procedură penală, astfel cum a fost completat prin
privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, cu următorul conținut: "Mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal."
Autorul excepției susține că textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 21 alin. (1), (2) și (3) privind accesul liber la justiție, art. 23 alin. (1), (9) și (10) referitor la libertatea individuală și ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că argumentele autorului excepției privesc în principal aplicarea și interpretarea legii de către instanța de judecată, aspect ce excedează controlului de constituționalitate.
În același timp, critica autorului constă într-o veritabilă propunere de modificare și completare a legii de către Curtea Constituțională, bazată pe invocarea lipsei de claritate a dispozițiilor criticate, precum și pe faptul că acestea nu sunt suficient de detaliate, având un sens prea general. În conformitate cu prevederile
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, însă, aceasta "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Pentru aceste motive, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă.
Față de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Vasile Hrestic în Dosarul nr. 29.715/245/2012 al Judecătoriei Iași - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Iași - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 23 mai 2013.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Toma
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.