Decizia nr. 238/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 60 alin. 2 teza întâi din Codul penal, excepție ridicată de Răzvan Florin Teodorescu în Dosarul nr. 17.165/180/2012 al Judecătoriei Bacău - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 61D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, deoarece prevederile legale criticate afectează principiul egalității cetățenilor în fața legii. Astfel, deși există jurisprudență a Curții Constituționale în materie, aceasta nu este relevantă în prezenta cauză, deoarece criticile acolo formulate aveau în vedere alte ipoteze de reglementare. În speța de față textul dispune cu privire la aceeași categorie de persoane, respectiv minori, care sunt tratați diferit în funcție de momentul împlinirii vârstei de 18 ani. Prin urmare, alegerea unui astfel de criteriu are valențele unei discriminări care nu își găsește o justificare obiectivă și rezonabilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 24 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 17.165/180/2012, Judecătoria Bacău - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 60 alin. 2 teza întâi din Codul penal, excepție ridicată de Răzvan Florin Teodorescu în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cereri de liberare condiționată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, deoarece, deși condamnatul minor a executat o treime din durata pedepsei, nu poate fi liberat condiționat decât atunci când ajunge la vârsta de 18 ani.

Judecătoria Bacău - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, deoarece în situația în care prin aceeași hotărâre se dispune condamnarea a 2 inculpați minori de vârste diferite (16 ani și respectiv 17 ani și 6 luni), cuantumul pedepsei fiind același, iar comportamentul celor doi fiind similar în perioada detenției, primul care va fi propozabil în vederea liberării condiționate va fi condamnatul cu vârsta de 17 ani și 6 luni, întrucât este primul care ajunge la majorat. Condamnatul minor în vârstă de 16 ani va trebui să execute 2/3 din pedeapsă pentru a putea deveni propozabil în vederea liberării condiționate, deși vârsta acestuia este mai fragedă. Diferența dintre cei 2 inculpați o constituie momentul împlinirii vârstei de 18 ani. Pe cale de consecință tratamentul stabilit de legiuitor va fi diferit la situații similare, încălcând astfel dispozițiile art. 16 din Constituția României.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, deoarece se urmărește pe această cale rezolvarea de către Curtea Constituțională a unei probleme de interpretare și aplicare a textului contestat. Or, această chestiune ține de competența instanțelor judecătorești, și nu a Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 60 alin. 2 teza întâi din Codul penal, cu denumirea marginală Liberarea condiționată în cazuri speciale, care au următorul conținut: "Cei condamnați în timpul minorității, când ajung la vârsta de 18 ani, precum și condamnații trecuți de vârsta de 60 de ani pentru bărbați și de 55 de ani pentru femei, pot fi liberați condiționat, după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau a unei jumătăți în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiții prevăzute în art. 59 alin. 1."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prezenta excepție a fost ridicată într-o cauză penală ce are ca obiect soluționarea unei cereri de liberare condiționată formulată de un autor condamnat în timpul minorității. Dispozițiile legale contestate dispun cu privire la posibilitatea persoanelor condamnate în timpul minorității, care au dat dovezi temeinice de îndreptare și care au executat o anumită fracție din pedeapsă, de a fi liberate condiționat la împlinirea vârstei de 18 ani. Cu privire la aceste dispoziții, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 907 din 1 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 11 ianuarie 2013, prilej cu care a statuat că dispozițiile art. 60 alin. 2 din Codul penal nu contravin principiului constituțional al egalității în drepturi, întrucât condamnații minori care, la împlinirea vârstei de 18 ani, au executat o treime din durata pedepsei se află într-o situație juridică diferită față de condamnații minori care, până la împlinirea aceleiași vârste - de 18 ani -, nu au executat aceeași fracțiune de pedeapsă. Această diferență de situație juridică a celor două categorii de condamnați justifică în mod obiectiv și rezonabil tratamentul juridic neomogen, principiul egalității în fața legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Acest principiu nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite, iar legea poate să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații sau în condiții diferite, așa cum este și în cazul în speță.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Distinct de acestea, Curtea constată următoarele:

Liberarea condiționată nu este un drept fundamental, ci doar o posibilitate care se aplică facultativ dacă sunt îndeplinite și constatate de către instanță condițiile legale, măsura constituind un stimulent important pentru reeducarea celui condamnat, așa încât nu se poate susține obligativitatea liberării condiționate a minorului care nu a împlinit vârsta de 18 ani. Totodată, este de observat că rațiunea acordării liberării condiționate pentru minorii ajunși la vârsta majoratului constă și în înlăturarea unui eventual transfer al acestora în penitenciarul ori secția pentru majori, situație care, de cele mai multe ori, este de preferat a fi evitată. De aceea, legiuitorul a înțeles să instituie un termen- limită până la care condamnatul minor poate beneficia de liberarea condiționată, și anume momentul în care acesta a devenit major. Situațiile particulare care se pot ivi nu justifică cenzurarea prevederilor legale contestate, deoarece nu trebuie omis faptul că pedeapsa are drept scop reeducarea și îndreptarea condamnaților care beneficiază pe parcursul derulării procesului de o seamă de aspecte ce țin strict de persoana și conduita lor, egalitatea în drepturi în fața legii nefiind echivalentă cu uniformitatea. Faptul că 2 minori condamnați la pedepse diferite pentru fapte diferite îndeplinesc în mod diferențiat condițiile de liberare condiționată nu conferă textului criticat caracter neconstituțional.

De asemenea, Curtea mai constată că egalitatea nu înseamnă uniformitate, deoarece numai în absența unor rațiuni obiective și rezonabile se poate vorbi de discriminare. Or, din analiza textului contestat rezultă că dreptul condamnatului minor la liberarea condiționată se naște în momentul împlinirii vârstei de 18 ani. Rațiunea instituirii acestui moment nu are valențele unei discriminări, pentru că legiuitorul a urmărit instituirea unor forme de protecție prin evitarea încarcerării într-un penitenciar pentru majori în care regimul de detenție este mai sever față de cel pentru minori, unde condamnatul a beneficiat de condiții corespunzătoare de participare la activități educative, culturale, terapeutice și de consiliere psihologică adecvate nevoilor și personalității sale. Odată îndeplinite condițiile minime referitoare la reîndreptare și la executarea unei fracții speciale de pedeapsă, se urmărește posibilitatea liberării condiționate, deoarece alternativa mai sus menționată poate avea consecințe devastatoare sau de anihilare a beneficiilor reeducării astfel obținute. Chiar dacă nu este identică, rațiunea care a determinat Curtea Europeană a Drepturilor Omului de a pronunța violarea încălcării art. 5 din Convenție este similară, prin aceea că a sancționat deținerea pentru 48 de ore a unui minor de 17 ani și 7 luni împreună cu arestați majori (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 mai 2008, pronunțată în Cauza Nart împotriva Turciei, paragrafele 33-34)

Prin urmare, vârsta constituie izvorul care a generat reglementarea diferită a modului de executare a pedepselor de către minori versus majori, întrucât poate fi considerată un motiv de discriminare legitimă. Totodată, chiar și în cadrul aceleiași categorii de persoane, respectiv minori, pot fi instituite măsuri speciale de protecție de natura celor de mai sus, care sunt justificate obiectiv și rezonabil, de evitare a unor prejudicii mai mari în ce privește dezvoltarea psihică, educarea și integrarea acestora în mediul social. Împrejurarea că un condamnat în timpul minorității, deși a executat fracția de pedeapsă, nu este liberat condiționat pentru că nu a împlinit încă 18 ani, este, în consecință, deplin justificată, cu atât mai mult cu cât la majorat va beneficia și el de aceeași posibilitate.

Totodată, autorul excepției mai invocă și dispozițiile Convenției cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată de România prin

Legea nr. 18/1990 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001. Or, însăși Convenția la care se face trimitere stabilește în art. 37 că statele membre vor veghea ca "b) niciun copil să nu fie privat de libertate în mod ilegal sau arbitrar. Arestarea, deținerea sau întemnițarea unui copil trebuie să fie conformă cu legea și nu va fi decât o măsură extremă și cât mai scurtă posibil; [...] d) copiii privați de libertate să aibă dreptul de a avea acces rapid la asistență juridică sau la orice altă asistență corespunzătoare, precum și dreptul de a contesta legalitatea privării lor de libertate, în fața unui tribunal sau a unei alte autorități competente, independente și imparțiale, și dreptul la judecarea în procedură de urgență a cazului respectiv." Or, toate aceste obligații asumate de statul român prin ratificarea actului internațional au fost respectate.

În concluzie, Curtea urmează a respinge prezenta excepție ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Răzvan Florin Teodorescu în Dosarul nr. 17.165/180/2012 al Judecătoriei Bacău - Secția penală și constată că dispozițiile art. 60 alin. 2 teza întâi din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Bacău - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 mai 2013.