Decizia nr. 343/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ionița Cochințu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17, art. 22 alin. (1) și (2) și

art. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000

privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, excepție ridicată de Niculaie V. Ureche în Dosarul nr. 229/314/2010 al Judecătoriei Suceava și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 274D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că, în ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Constituție, partea care este lipsită de posibilitatea achitării onorariului cuvenit expertului tehnic judiciar poate beneficia de prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Referitor la critica potrivit căreia există o neconcordanță între prevederile legale criticate și cele ale

Legii concurenței nr. 21/1996 , se arată că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale, și nu compararea mai multor prevederi legale între ele, iar în ceea ce privește invocarea Directivei Parlamentului European și a Consiliului 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieței interne, aceasta constituie o problemă de aplicare a legii. Celelalte aspecte invocate de autorul excepției de neconstituționalitate tind la o modificare a normelor legale; or, soluționarea acestora nu intră în competența Curții Constituționale.

CURTEA,

Prin Încheierea din 9 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 229/314/2010, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17, art. 22 alin. (1) și (2) și

art. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000

privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, excepție ridicată de Niculaie V. Ureche într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în revendicare imobiliară.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile criticate sunt contrare art. 21 și 135 din Constituție. În acest sens arată că procedura instituită de normele criticate, deși este de natură să confere o oarecare obiectivitate prin metoda aleatorie de alegere a expertului, nu dă posibilitate instanței sau părții obligate să selecteze un expert "pe criterii de tarif" și nici să negocieze în vreun fel acest tarif; or, economia României este o economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență, ceea ce presupune că actorii de pe o anumită piață sunt liberi să negocieze toate aspectele unei tranzacții, inclusiv prețul/tariful produselor sau serviciilor, cum este cazul serviciilor de expertiză tehnică.

În ceea ce privește neconstituționalitatea procedurii criticate în raport cu art. 21 din Constituție, arată că aceasta poate interveni în situațiile în care partea obligată la selectarea unui expert, deși nu îndeplinește condițiile de a beneficia de ajutor public judiciar, nu are capacitatea efectivă de a achita expertiza, putând fi decăzut din această probă, cu toate consecințele negative ce decurg din aceasta.

De asemenea, susține că prevederile criticate contravin

art. 4 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 , precum și art. 22 alin. (1) din Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieței interne.

Totodată, se mai arată că se impune ca prevederile criticate să fie "ajustate" în sensul că:

- instanța să stabilească onorariul provizoriu pe baza contractului dintre partea obligată și expertul selectat, ca procent de 40% din calculul preliminar;

- instanța să fie ținută a verifica dacă contractul dintre părți și plată sunt bazate pe oferta făcută publică prin afișaj;

- odată cu raportul de expertiză, expertul nu trebuie să depună doar o "notă de evaluare a onorariului", ci calculul final al onorariului, bazat pe tarife unitare date publicității prin afișare pentru fiecare unitate de serviciu prestat - ore, punct ridicare topo etc.

În acest context, se invocă necesitatea ajustării/alinierii și a altor prevederi ale

Ordonanței Guvernului nr. 2/2000 , în sensul instituirii unui contract-cadru, cu clauze minimale vizând drepturile și obligațiile părților, care urmează a fi particularizat prin negociere efectivă.

Judecătoria Suceava opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece modalitatea de stabilire a onorariului expertului tehnic judiciar de către instanțele judecătorești nu încalcă liberul acces la justiție, fiind doar expresia libertății legiuitorului de a reglementa procedura de urmat în aceste situații. Referitor la invocarea prevederilor art. 135 din Constituție, se apreciază că acestea privesc participanții la circuitul economic; or, în speță, autorul excepției nu are calitatea de comerciant, astfel încât nu se poate reține că prevederile criticate sunt în neconcordanță cu principiul liberei exercitări a comerțului în condițiile legii.

În ceea ce privește criticile raportate la

Legea concurenței nr. 21/1996 , se arată că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu normele constituționale, și nu compararea unor legi între ele. Referitor la invocarea Directivei Parlamentului European și a Consiliului 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieței interne, aceasta ține mai degrabă de interpretarea și aplicarea legii, atribuție ce intră în sfera de competență a instanțelor judecătorești. Eventualele omisiuni ale legii sunt aspecte ce vizează în exclusivitate oportunitatea, și nu legalitatea actului normativ, astfel încât Curtea Constituțională nu poate emite noi norme juridice, fie ele și numai cu rol complinitor, și nici să le modifice pe cele existente într-un sistem normativ.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care arată că modalitatea de stabilire a onorariului cuvenit expertului tehnic judiciar nu este de natură să încalce liberul acces la justiție, ci reprezintă expresia libertății legiuitorului de a reglementa procedura de urmat în această materie. Împotriva încheierii prin care a fost stabilit onorariul expertului tehnic judiciar se poate face cerere de reexaminare, iar în situația în care partea este lipsită de posibilitatea achitării onorariului cuvenit expertului tehnic judiciar, legiuitorul a creat instituția ajutorului public judiciar. De asemenea, în ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile art. 135 din Constituție, se arată că impunerea de către legiuitor a unor reguli procedurale referitoare la modalitatea de efectuare a expertizei tehnice judiciare nu este de natură să aducă atingere economiei de piață.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile criticate sunt constituționale. Chiar dacă prevederile legale criticate nu dau posibilitatea instanței sau părții obligate să selecteze un expert pe criterii de tarif și nici să negocieze în vreun fel acest tarif, trebuie reținut că onorariul pentru expertiza tehnică judiciară se stabilește de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcție de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus și de gradul profesional ori științific al expertului sau al specialistului. În aceste condiții, posibilitatea instanței de a stabili onorariul expertului pentru lucrarea efectuată nu poate fi apreciată ca o îngrădire a dreptului părților de a se adresa unei instanțe de judecată sau dreptului la un proces echitabil și nici principiilor referitoare la economia de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență.

În ceea ce privește compararea textelor criticate cu alte prevederi legale sau interpretarea și aplicarea acestora, se arată că o asemenea critică nu intră în competența Curții Constituționale, ci a instanțelor de judecată ori a legiuitorului, după caz.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 17, art. 22 alin. (1) și (2) și

art. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000

privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 2000, aprobată prin

Legea nr. 156/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 15 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile criticate au următorul cuprins:

- Art. 17: "(1) Organul îndreptățit să dispună efectuarea expertizei judiciare numește expertul sau, după caz, specialistul, indică în scris, prin încheiere sau prin ordonanță, obiectul expertizei și întrebările la care trebuie să răspundă acesta, stabilește data depunerii raportului de expertiză, fixează onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul, și comunică biroului local pentru expertize tehnice judiciare numele persoanei desemnate să efectueze expertiza.

(2) La termenul la care a avut loc numirea expertului, organul cu atribuții jurisdicționale care a dispus efectuarea expertizei înștiințează partea despre suma ce trebuie avansată pentru expertiza dispusă în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare și îi pune în vedere să plătească această sumă în termen de 5 zile de la înștiințare.

(3) Adresa privind numirea expertului se comunică biroului local pentru expertize tehnice judiciare și expertului tehnic judiciar, după efectuarea plății în condițiile alin. (2), și cuprinde următoarele:

a) denumirea și datele de contact ale organului cu atribuții jurisdicționale care a dispus numirea;

b) numărul și obiectul dosarului în care a fost dispusă efectuarea expertizei tehnice judiciare;

c) numele sau, după caz, denumirea părților din dosar și datele de contact ale acestora: domiciliul sau, după caz, sediul acestora, precum și numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail, dacă acestea sunt cunoscute;

d) numărul și data încheierii sau ordonanței prin care a fost numit expertul;

e) obiectivele expertizei tehnice judiciare dispuse la care trebuie să răspundă expertul;

f) termenul stabilit pentru depunerea raportului de expertiză;

g) suma stabilită cu titlu de onorariu provizoriu;

h) suma stabilită cu titlu de cheltuieli provizorii;

i) mențiunea că sumele provizorii, stabilite cu titlu de onorariu provizoriu și cheltuieli provizorii, au fost plătite în contul biroului local pentru expertize tehnice judiciare.

(4) Plata sumei provizorii către expertul tehnic judiciar numit se va efectua prin intermediul biroului local pentru expertize tehnice judiciare, după depunerea raportului de expertiză la organul cu atribuții jurisdicționale care a dispus efectuarea expertizei.";

- Art. 22 alin. (1) și (2): "(1) Raportul de expertiză sau suplimentul la raportul de expertiză, însoțit de nota de evaluare a onorariului și, dacă este cazul, de decontul cheltuielilor de transport, cazare, diurnă sau al altor cheltuieli ocazionate de efectuarea expertizei și în strânsă legătură cu aceasta, se depune la organul cu atribuții jurisdicționale care a încuviințat expertiza.

(2) La termenul la care se pronunță asupra raportului de expertiză sau, după caz, asupra suplimentului la raport, depus de expertul tehnic judiciar numit, organul cu atribuții jurisdicționale care a dispus efectuarea expertizei se pronunță și asupra sumei definitive solicitate de către expert, înștiințând biroul local pentru expertize tehnice judiciare despre suma definitivă aprobată la plată expertului.";

- Art. 23: "(1) Onorariul definitiv pentru expertiza tehnică judiciară se stabilește de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcție de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus și de gradul profesional ori științific al expertului sau al specialistului.

(2) Plata onorariului și a cheltuielilor solicitate prin decont, cuvenite expertului tehnic judiciar numit de către organele de urmărire penală, instanțele judecătorești sau alte organe cu atribuții jurisdicționale în condițiile art. 17, pentru efectuarea expertizei, se efectuează numai prin biroul local pentru expertize tehnice judiciare."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție și art. 135 privind economia. De asemenea, sunt invocate prevederile

art. 4 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, precum și art. 22 alin. (1) lit. i) și j) din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 376 din 27 decembrie 2006.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

1. Din motivarea autorului excepției de neconstituționalitate reiese că acesta este nemulțumit de faptul că dispozițiile criticate nu îi permit să negocieze onorariul pentru expertiza tehnică judiciară dispusă de instanța de judecată, fapt care ar contraveni prevederilor constituționale referitoare la accesul liber la justiție, dorind, totodată, modificarea acestora.

2.

Ordonanța Guvernului nr. 2/2000

privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară a fost adoptată în temeiul delegării legislative, respectiv a

Legii nr. 206/1999

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 31 decembrie 1999, ca urmare a necesității reglementării distincte a celor două mari compartimente ale expertizei tehnice: judiciară și extrajudiciară.

Dispozițiile art. 17, art. 22 alin. (1) și (2) și

art. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000

privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară fac parte din capitolul III - Reguli procedurale privind expertiza tehnică judiciară. Astfel, potrivit

art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 , organul îndreptățit să dispună efectuarea expertizei judiciare numește expertul sau, după caz, specialistul, indică în scris, prin încheiere sau prin ordonanță, obiectul expertizei și întrebările la care trebuie să răspundă acesta, stabilește data depunerii raportului de expertiză, fixează onorariul provizoriu, avansul pentru cheltuielile de deplasare, atunci când este cazul, și comunică biroului local pentru expertize tehnice judiciare numele persoanei desemnate să efectueze expertiza.

De asemenea, dispozițiile criticate, respectiv art. 23 alin. (1) și (2), prevăd că onorariul definitiv pentru expertiza tehnică judiciară se stabilește de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcție de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus și de gradul profesional ori științific al expertului sau al specialistului, iar plata onorariului și a cheltuielilor solicitate prin decont, cuvenite expertului tehnic judiciar numit de către organele de urmărire penală, instanțele judecătorești sau alte organe cu atribuții jurisdicționale în condițiile art. 17, pentru efectuarea expertizei, se efectuează numai prin biroul local pentru expertize tehnice judiciare.

Totodată, la termenul la care se pronunță asupra raportului de expertiză sau, după caz, asupra suplimentului la raport, depus de expertul tehnic judiciar numit, organul cu atribuții jurisdicționale care a dispus efectuarea expertizei se pronunță și asupra sumei definitive solicitate de către expert, înștiințând biroul local pentru expertize tehnice judiciare despre suma

definitivă aprobată la plată expertului, potrivit

art. 22 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 .

3. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 21 și art. 135 din Constituție ca urmare a faptului că dispozițiile criticate nu permit selectarea unui expert pe criterii de tarif și nici prin negociere, aceasta nu poate fi reținută, întrucât onorariul expertului tehnic judiciar se stabilește de organul care a dispus efectuarea expertizei, respectiv de către organele de urmărire penală, instanțele judecătorești sau alte organe cu atribuții jurisdicționale pentru efectuarea expertizei, în funcție de anumite criterii, cum ar fi complexitatea lucrării, volumul de lucru depus și gradul profesional ori științific al expertului sau al specialistului.

Or, faptul că onorariul pentru expertiza tehnică judiciară se stabilește de organul care a dispus efectuarea expertizei, pe baza acestor criterii, nu este de natură a îngrădi dreptul părților de a se adresa unei instanțe sau dreptul la un proces echitabil și nici de a încălca prevederile art. 135 din Constituție. Pe de altă parte, autorul prezentei excepții de neconstituționalitate este lipsit de interes în ceea ce privește invocarea prevederilor constituționale referitoare la economia de piață având la bază libera concurență, întrucât nu se află în poziția expertului.

Totodată, Curtea reține că partea care este lipsită de posibilitatea achitării onorariului cuvenit expertului tehnic judiciar are posibilitatea utilizării instituției ajutorului public judiciar, prevăzut ca atare de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008

privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, cu scopul de asigurare a dreptului la un proces echitabil și garantarea accesului egal la actul de justiție, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii. Or, astfel cum reiese din dosarul cauzei, autorul excepției de neconstituționalitate a beneficiat de prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008 .

De altfel, partea interesată are posibilitatea să solicite ca, suplimentar, potrivit

art. 18 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000 , pe lângă expertul tehnic judiciar numit în condițiile prevederilor criticate de autorul prezentei excepții de neconstituționalitate, să participe la efectuarea expertizei și un expert tehnic judiciar sau specialist ales de aceasta, cu încuviințarea organului judiciar care a dispus efectuarea expertizei, iar potrivit art. 18 alin. (3), onorariul acestui expert tehnic judiciar sau specialist este stabilit de parte și de expert de comun acord, în temeiul raporturilor contractuale dintre aceștia.

4. Referitor la critica potrivit căreia există o neconcordanță între prevederile legale criticate și cele ale

Legii concurenței nr. 21/1996 , Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.

5. În ceea ce privește invocarea de către autorul excepției, în motivarea acesteia, a prevederilor art. 22 alin. (1) lit. i) și j) din Directiva 2006/123/CE, se observă că aceasta nu constituie o problemă de constituționalitate, ci de aplicare a legii, a cărei soluționare revine judecătorului învestit cu soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, sens în care este și jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu

Decizia nr. 219 din 9 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 27 aprilie 2010.

6. Referitor la solicitarea autorului excepției de neconstituționalitate privind completarea sau modificarea prevederilor legale criticate, se observă că, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", acestea fiind atribuții exclusive ale Parlamentului, care, potrivit art. 61 din Constituție, "este [...] unica autoritate legiuitoare a țării", astfel încât modificarea, completarea ori abrogarea normelor juridice constituie atribuții exclusive ale acestuia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Niculaie V. Ureche în Dosarul nr. 229/314/2010 al Judecătoriei Suceava și constată că dispozițiile art. 17, art. 22 alin. (1) și (2) și

art. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2000

privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară sunt constituționale în raport de criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Suceava și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2013.