Decizia nr. 51/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Ion Bonini - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 din Codul penal, ridicate de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 341/1998 și în Dosarul nr. 1.145/1998 ale Judecătoriei Orastie, județul Hunedoara.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 8 aprilie 1999, în prezenta autorului celor două excepții și în lipsa celorlalte părți, legal citate.

Deoarece excepțiile de neconstituționalitate au fost ridicate în ambele cauze de același autor și se referă la aceleași dispoziții legale, pentru o mai buna administrare a justiției Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 15C/1999 la Dosarul nr. 14C/1999, care a fost primul înregistrat, urmând să se pronunțe prin decizia de fața asupra ambelor excepții.

Dosarul aflându-se în stare de judecată, președintele da cuvântul pe fond autorului excepției, care pune concluzii de admitere a excepției invocate, sustinand ca textul art. 206 din Codul penal ar urma să fie abrogat sau transferat în sfera reglementărilor civile, deoarece contravine art. 20 alin. (1) din Constituție.

Reprezentantul Ministerului Public considera ca excepția invocată este neîntemeiată. Art. 206 din Codul penal reglementează infracțiunea de calomnie. Aceasta fiind o faptă contra demnității, incriminarea ei corespunde dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție. În legătură cu reglementările internaționale invocate în susținerea excepției, se apreciază ca acestea nu pot fi acceptate decât în totalitatea lor, deoarece libertatea de exprimare este reglementată împreună cu unele restrictii sau limitări, care pot fi stabilite prin lege.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Judecătoria Orastie, prin încheierile din 11 septembrie 1998 și, respectiv, din 7 ianuarie 1999, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 din Codul penal, ridicată de Bota Pompiliu în cauzele penale privind părțile civile Mota Ioan, Uritescu Aurel, Alioneasa Ilie Aurel, Sumanaru Mitica, partea vătămată Ciun Alin și inculpatul Bota Pompiliu.

Prin excepția de neconstituționalitate ridicată se susține ca prevederile art. 206 din Codul penal contravin dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Constituție, deoarece exista neconcordanta între acestea și reglementările art. 19 din Declarația Universala a Drepturilor Omului. Totodată, sunt incalcate și dispozițiile art. 30 alin. (1) din Constituție, prin îngrădirea libertății de exprimare și a libertății de opinie. Se mai arata ca atât Ministerul Justiției, cat și Asociația pentru apărarea drepturilor omului - Comitetul Helsinki au înaintat Parlamentului proiecte de modificare a Codului penal, în sensul scoaterii de sub incidența legii penale a faptelor de calomnie.

Exprimandu-și opinia, instanța de judecată considera ca excepțiile ridicate sunt vadit nefondate, deoarece prin art. 206 din Codul penal legiuitorul ocrotește una dintre valorile importante ale societății moderne, și anume demnitatea persoanei, privită atât sub aspect obiectiv, al aprecierii de care se bucura o persoană din partea celorlalți membri ai societății, cat și sub aspect subiectiv, al sentimentului de autopretuire pe care fiecare îl are față de sine. Infracțiunea de calomnie săvârșită prin intermediul presei se circumscrie acelorași considerente, asa cum reiese și din dispozițiile art. 30 alin. (6) din Constituția României.

În conformitate cu prevederile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

În punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se considera ca excepțiile sunt neintemeiate, deoarece prin dispozițiile art. 206 din Codul penal legiuitorul a avut în vedere ocrotirea demnității persoanei, socotită ca una dintre valorile importante ale societății moderne. Libertatea de exprimare, garantată de Constituție, nu trebuie să aducă prejudicii onoarei sau vieții particulare a persoanei. Art. 30 alin. (1) din Constituția României garantează libertatea de exprimare a gandurilor și a opiniilor, însă sub condiția îndeplinirii elementelor stabilite la alin. (6) din același text constituțional, și anume: de a nu prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine. Legiuitorul a apreciat, potrivit atribuțiilor sale, ca acestea sunt valori deosebit de importante, care trebuie ocrotite prin Constituție, având corespondent sanctionator în Codul penal, atunci când sunt incalcate. Libertatea de exprimare trebuie să nu lezeze demnitatea persoanei, art. 206 din Codul penal sanctionand pe cei care, în numele acestei libertăți, comit abuzuri. Dispozițiile din Codul penal sunt justificate, având în vedere valorile pe care le apara, fiind conforme normelor constituționale și reglementărilor internaționale la care România este parte.

Guvernul a comunicat punctul sau de vedere, în sensul că excepțiile sunt neintemeiate. Art. 30 alin. (1) din Constituție consacra libertatea de exprimare ca pe o categorie fundamentală, însă nici o libertate nu poate fi absolută, întrucât s-ar transforma în contrariul ei. Exercițiul drepturilor și libertăților trebuie să se facă în limitele prevăzute de lege, orice depasire a lor constituind un abuz de drept, ceea ce atrage răspunderea juridică. Aceste limite sunt expres prevăzute de lege și sunt necesare pentru protecția altor valori sociale, printre care se numara și demnitatea, onoarea, dreptul la propria imagine al oricărei persoane. Libertatea de exprimare este garantată, însă în aceeași măsura sunt garantate și dreptul la demnitate, la onoare, la propria imagine, exercițiul lor abuziv fiind sancționat. Limitele libertății de exprimare sunt prevăzute la art. 30 alin. (6) și (7) din Constituție. Dispozițiile alin. (6), care interesează în speta, prevăd ca libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și dreptul la propria imagine. În punctul de vedere al Guvernului se mai arata, cu referire la art. 206 alin. 1 din Codul penal, ca obiectul juridic special al infracțiunii de calomnie îl constituie demnitatea persoanei, sub aspectul stimei, al prețuirii de care se bucura fiecare persoana din partea celorlalte, precum și sentimentul de demnitate pe care îl are orice persoană, valori ocrotite prin normele constituționale. În aceste condiții, necesitatea sanctionarii faptelor prin care se aduce atingere demnității oricărei persoane este mai mult decât evidenta. Acestea constituie, potrivit legii, infracțiuni și sunt pedepsite mai bland sau mai sever, în funcție de opțiunea legiuitorului, singurul în măsura sa aprecieze pericolul social abstract al acestor categorii de fapte.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Textul de lege criticat de autorul excepției este art. 206 din Codul penal, care prevede: "Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară ori disprețului public, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Împăcarea părților inlatura răspunderea penală".

1. Autorul excepțiilor a solicitat Curții Constituționale sa examineze constituționalitatea prevederilor art. 206 din Codul penal în raport cu prevederile art. 19 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, conform cărora: "Orice individ are dreptul la libertatea de opinie și de exprimare, ceea ce implica dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale și acela de a cauta, de a primi și de a răspândi, fără consideratii de frontieră, informații și idei prin orice mijloc de exprimare."

Analizând aceasta solicitare, Curtea retine ca, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte".

În lumina acestor dispoziții constituționale, Curtea constata ca art. 10 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacra libertatea de exprimare. În acest mod, într-o formulare diferita, dar cu același conținut, convenția preia art. 19 din Declarația Universala a Drepturilor Omului. În paragraful 2 al art. 10 din convenție se stabilește însă, în plus, ca: "Exercitarea acestor libertăți ce comporta îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrangeri sau unor sancțiuni prevăzute de lege care constituie măsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea naționala, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești."

În aplicarea dispozițiilor art. 20 din Constituție Curtea trebuie să realizeze o interpretare sistematica, referitoare la toate actele internaționale relevante, iar nu sa procedeze la aplicarea separată a reglementărilor cuprinse într-unul sau altul dintre actele internaționale invocate.

Asa fiind, în speta, pe baza interpretării sistematice a art. 19 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și a art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, rezultă ca obiectul libertății de expresie îl constituie exteriorizarea unor idei sau opinii, dar ca ele pot privi, în egala măsura, și simple afirmații, imputari, adresari și comunicări. Aceasta însă nu înseamnă ca, prin conținutul și maniera de a face afirmarile ori imputarile, se admite afectarea reputației și onoarei altor persoane. Tocmai de aceea stabilirea prin lege a unor restrangeri sau sancțiuni nu este o măsura incompatibilă cu libertatea de exprimare, dacă, potrivit paragrafului 2 al art. 10 din convenția menționată, acestea constituie "măsuri necesare într-o societate democrata". Or, atât restrangerea implicita, cat și sancționarea explicita, prin lege, a exercitării abuzive a libertății de expresie constituie, evident, o măsura necesară și compatibila cu valorile unei societăți democratice. Aceasta idee se sprijină pe insesi prevederile paragrafului 2 al art. 10 din convenție, care stabilesc situațiile în care restrangerile sau sancțiunile au un scop legitim, între care și "protecția reputației sau drepturilor altora", ceea ce interesează direct în aceasta cauza.

2. Potrivit art. 30 alin. (1) din Constituție, invocat de asemenea, de autorul excepției, "Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile".

Curtea Constituțională constata ca incriminarea și sancționarea calomniei prin art. 206 din Codul penal nu pot fi însă considerate ca o ingradire a libertății de exprimare. Pentru a formula o judecata de valoare în ceea ce privește eventualul conflict dintre prevederile art. 206 din Codul penal și dispozițiile constituționale menționate, nu se poate face referire exclusiva la textul art. 30 alin. (1) din legea fundamentală, ci și la toate celelalte dispoziții din structura aceluiași articol. Or, potrivit alin. (6) al articolului menționat, "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine". Pe de altă parte, textul constituțional invocat se interpretează în legătură și cu celelalte texte având un conținut asemănător. Astfel art. 1 alin. (3) din Constituție prevede că "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate".

Este de principiu ca unei obligații legale privind limitarea libertății de exprimare - și cu atât mai mult unei obligații de ordin constituțional - trebuie să îi corespundă o sancțiune legală, în cazul nerespectării sale. Altfel, obligațiile juridice ar fi reduse la semnificatia unor simple deziderate, fără nici un rezultat practic în cadrul relațiilor sociale. Pentru acest motiv este necesară sancționarea celor care, prin exercitarea abuzivă a libertății de exprimare, aduc atingere demnității și onoarei altor persoane.

Printr-un alt rationament, dar în același context de exigente în ceea ce privește libertatea de exprimare, este necesar să fie avut în vedere și textul art. 54 din Constituție, potrivit căruia drepturile și libertățile constituționale trebuie exercitate cu buna-credința, fără a se încalcă drepturile și libertățile celorlalți. Aceasta înseamnă ca exercitarea abuzivă a drepturilor și libertăților este susceptibilă de sancționare, după caz, inclusiv prin aplicarea unor sancțiuni de natura penală.

3. Autorul excepției a susținut, prin motivele invocate, și necesitatea dezincriminarii faptei de calomnie sau transferarea ei în sfera reglementărilor civile.

Analizând aceasta sustinere, Curtea constata însă ca aceasta este o problemă de legiferare, iar nu de control constituțional.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 206 din Codul penal, ridicate de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 341/1998 și în Dosarul nr. 1.145/1998 ale Judecătoriei Orastie, județul Hunedoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 aprilie 1999.