Decizia nr. 399/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin-Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 47 din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Societatea Comercială Dabb Consulting - S.R.L. în Dosarul nr. 8.190/2/2012 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 149D/2013.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepției, domnul avocat Călin Valentin Toma din cadrul Baroului București, cu delegație la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepției care arată că, spre deosebire de redactarea anterioară a textului, în prezent rezoluția de clasare este scoasă controlului judiciar. Or, în opinia sa, un astfel de act are valențele unui act administrativ al cărui control judecătoresc este împiedicat de norma legală criticată. În acest fel este obstrucționat liberul acces la justiție al persoanei care reclamă vătămarea unui drept legitim. De asemenea, depune la dosar o copie a rezoluției de clasare contestată pe calea dreptului comun.

Reprezentantul Ministerului Public pune, în principal, concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, deoarece aspectele reclamate țin de modul de aplicare a textelor într-o cauză dată. În subsidiar, acesta pune și concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece legiuitorul a avut în vedere eliminarea abuzului de drept, măsură care nu intră sub incidența dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu implică o determinare a aspectelor legate de existența ori inexistența unui drept fundamental.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 438 din 31 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 8.190/2/2012, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. II pct. 4 din Legea nr. 24/2012

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor și a

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Societatea Comercială Dabb Consulting - S.R.L. în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei acțiuni în contencios administrativ de anulare a unui act emis de Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate afectează liberul acces la justiție, deoarece, deși rezoluția de clasare emisă în temeiul

Legii nr. 317/2004

este un act administrativ cu caracter individual care dă naștere unui raport de drept ce legitimează cercetarea disciplinară, aceasta este exclusă de la controlul judecătoresc.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, rezoluția de clasare contestată nu este un act administrativ în sensul

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

care să justifice, pe cale de consecință, trimiterea la art. 126 alin. (6) din Constituție ce garantează controlul judecătoresc al actelor administrative. Totodată, soluția legiuitorului de restrângere a accesului la justiție al persoanelor care ar putea justifica un interes de a contesta rezoluția de clasare a sesizării este prevăzută și legitimată prin raportare la cazurile în care se poate dispune o astfel de soluție, și anume când se constată neîndeplinirea unor condiții formale ale sesizării (de exemplu, atunci când aceasta nu este semnată, nu conține date de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt ori cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare).

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece

Legea nr. 317/2004

stabilește o cale specifică de atac în materie doar pentru rezoluția de respingere a sesizării în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători și procurori. Aceasta nu înseamnă că rezoluția de clasare a sesizării este sustrasă controlului exercitat de instanțele judecătorești, întrucât nicio dispoziție legală nu acreditează această interpretare, aceste acte putând fi examinate și cenzurate de către instanțele judecătorești în condițiile dreptului comun.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile reprezentantului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile

art. II pct. 4 din Legea nr. 24/2012

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor și a

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2012, prin care s-a modificat

art. 46 din Legea nr. 317/2004 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005. În aceste condiții, potrivit dispozițiilor

art. 62 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, acesta se încorporează, de la data intrării în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Actul de bază, în cazul de față, îl reprezintă

Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, act în care a fost încorporată norma contestată pe calea excepției de neconstituționalitate. Prin republicarea

Legii nr. 317/2004

și renumerotarea corespunzătoare a textelor, art. 46 a devenit art. 47, astfel încât urmează a reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile

art. 47 din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, care au următorul cuprins:

"(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiție și art. 126 alin. (6) referitor la controlul judecătoresc al actelor administrative, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la Dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

Autorul excepției a înaintat Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii un memoriu prin care și-a exprimat nemulțumirea față de un anumit judecător care, în opinia sa, a exercitat funcția cu rea-credință și gravă neglijență, pentru că, într-un dosar civil, a ignorat probele și apărările sale, cercetând doar obligațiile, și a dispus rezoluțiunea antecontractului cu toate că nu a fost cerută și nici nu a fost timbrat un asemenea capăt de cerere. În urma verificărilor efectuate, prin rezoluția din 8 octombrie 2012, Inspecția Judiciară a dispus clasarea sesizării, deoarece aspectele semnalate nu pot fi convertite în indicii de săvârșire a unei abateri disciplinare, fiind, în esență, argumente ce pot fi analizate în cadrul căîi de atac împotriva hotărârii judecătorești și nicidecum în cadrul unei proceduri de cercetare disciplinară.

Pentru acest motiv autorul a solicitat anularea rezoluției de clasare, cauză în care a invocat și prezenta excepție de neconstituționalitate, deoarece potrivit

art. 47 alin. (1) lit. b) teza finală și alin. (5) din Legea nr. 317/2004

"rezoluția de clasare este definitivă;" fiind sustrasă controlului Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Cu privire la criticile formulate, Curtea constată că potrivit dispozițiilor

art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 , republicată, clasarea sesizării se poate dispune în cazurile în care nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt ori de săvârșire a unei abateri disciplinare.

După cum se poate observa, variantele ce legitimează soluția clasării nu au caracter irefragabil, deoarece în acord cu dispozițiile art. 47 alin. (2) din aceeași lege, persoana interesată poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor acolo prevăzute. Practic, aceste exigențe se circumscriu unor norme de procedură referitoare la responsabilitatea judecătorilor și procurorilor ca principiu care se alătură principiului constituțional al independenței judecătorilor. Prin urmare, textele criticate nu fac altceva decât să dea eficiență rolului legiuitorului de a realiza un echilibru necesar între independența și responsabilitatea judecătorilor prin reglementarea procedurii de urmat în domeniul răspunderii disciplinare.

De altfel, reglementarea abaterilor disciplinare, prin includerea în această categorie a exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, nu poate fi confundată cu reglementarea procedurală de drept comun care are în vedere fapte ce privesc conținutul hotărârilor judecătorești, conținut care nu poate fi examinat decât prin intermediul căilor de atac, nefiind de acceptat ca acestea să fie realizate în afara activității jurisdicționale. (a se vedea în acest sens și

Decizia Curții Constituționale nr. 2 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 23 februarie 2012)

Așa fiind, Curtea constată că, prin natura și conținutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a sesizării sub aspectul inserării datelor cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat-o, a datelor de identificare a autorului și a semnăturii acestuia ori a existenței indiciilor de săvârșire a unei abateri disciplinare nu vizează însăși soluționarea fondului sesizării, ci doar verificarea întrunirii condițiilor de exercitare a acesteia. Or, așa cum a stabilit în repetate rânduri instanța de contencios european a drepturilor omului, cea mai mare parte a drepturilor procedurale, prin natura lor, nu constituie, în sensul Convenției, "drepturi civile" și, deci, nu intră în câmpul de aplicare al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens sunt citate ca exemple: refuzul autorizării introducerii apelului pronunțat de o curte supremă - Decizia din 9 mai 1989, pronunțată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Helmers împotriva Suediei (Cererea nr. 11.826/85); examinarea cererii de revizuire a unui proces civil - Decizia din 8 octombrie 1976, pronunțată de Comisia Europeană a Drepturilor Omului în Cauza X, Y și Z împotriva Elveției (Cererea nr. 6.916/75).

Așadar, cât timp această procedură nu privește însăși judecarea pe fond a sesizării - o atare procedură fiind reglementată cu caracter exclusiv în

art. 47 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 317/2004 , Curtea constată că dispozițiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor ori la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur procedural, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere în fața secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii ori chiar în fața Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun instituirea unor proceduri referitoare, pe de o parte, la competența instanțelor de judecată și, pe de altă parte, la competența altor autorități cu atribuții jurisdicționale specifice cum ar fi Consiliul Superior al Magistraturii. De aceea, legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili prin lege procedura de judecată și modalitatea de exercitare a căilor de atac al căror unic scop constă în protejarea drepturilor și libertăților fundamentale afectate. Aceste prevederi constituționale dau expresie principiului consacrat și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunțată în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei, paragraful 33, a stabilit că "statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele articolului 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale."

Aceleași rațiuni sunt valabile și în ceea ce privește netemeinicia criticii referitoare la înfrângerea dispozițiilor constituționale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiție, cu atât mai mult cu cât aspectele semnalate de autor pot fi supuse cenzurii judecătorului de drept comun ca urmare a exercitării căîi de atac a apelului împotriva conținutului hotărârii judecătorești reclamată ca vătămătoare.

În plus,

art. 99^1 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, definește în termeni lipsiți de echivoc împrejurările în care exercitarea funcției cu rea-credință ori gravă neglijență constituie abateri disciplinare. Prin urmare, modul în care judecătorul interpretează și aplică legea într-o cauză dată nu este susceptibil de sancțiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual. Altfel spus, o neregularitate a hotărârii judecătorești constituie temei pentru formularea unei căi de atac, în timp ce răspunderea disciplinară poate fi antrenată în cu totul alte condiții decât cele prevăzute de lege pentru promovarea unei căi de atac.

În sfârșit, în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (6) referitor la controlul judecătoresc al actelor administrative, Curtea constată că nu o poate primi, deoarece, asemenea judecătorului european pentru care legislația internă este un fapt și nu o normă juridică, judecătorul constituțional are, din perspectiva compatibilității cu Legea fundamentală, sarcina de a cenzura o normă numai în măsura în care judecătorul de drept comun este încătușat de o anumită interpretare dată printr-un recurs în interesul legii (a se vedea în acest sens și

Decizia Curții Constituționale nr. 854 din 23 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011). Împrejurarea că, în cadrul procesului de interpretare, instanțele de judecată califică sau nu rezoluția de clasare ca fiind un act administrativ nu legitimează intervenția Curții Constituționale, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Legea fundamentală, aceasta asigură controlul constituționalității legilor și ordonanțelor și nicidecum controlul constituționalității hotărârilor judecătorești.

Prin urmare, câtă vreme dreptul comun oferă părții interesate posibilitatea să se adreseze justiției pentru apărarea unui drept, fie utilizând procedura căilor de atac specifice fiecărei materii, fie utilizând procedura specială prevăzută de

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , în măsura în care actul care îl vatămă este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 5 alin. (1) și (2) din aceasta, atunci nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Constituție, deoarece o eventuală privare de acces la o instanță independentă și imparțială este indisolubil legată de modul în care aceasta este interpretată și aplicată în consecință.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Comercială Dabb Consulting - S.R.L. în Dosarul nr. 8.190/2/2012 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 47 din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 octombrie 2013.