Decizia nr. 47/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Claudia Miu - magistrat-asistent șef

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 17 și 18 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 26/1997

privind protecția copilului aflat în dificultate, excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ în Dosarul nr. 461/1998 aflat pe rolul aceleiași instanțe.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 martie 1999, în prezenta Comisiei județene pentru protecția copilului de pe lângă Consiliul Județean Ialomita, reprezentată prin Elena Grecu, consilier juridic, precum și a lui Constantin Constantin, reprezentantul legal al minorului, fiind consemnate în încheierea din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 23 martie 1999.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 12 mai 1998, pronunțată în Dosarul nr. 461/1998, Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 17 și 18 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 26/1997

privind protecția copilului aflat în dificultate, excepție ridicată din oficiu de aceeași instanța.

În motivarea excepției instanța considera, în esenta, ca dispozițiile

art. 17 și 18 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 26/1997

contravin prevederilor art. 45 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Copiii și ținerii se bucura de un regim special de protecție și de asistența în realizarea drepturilor lor", deoarece față de copiii care au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, dar care nu răspund penal, aceste dispoziții prevăd aceleași măsuri educative ca și cele din Codul penal, pentru minorii care răspund penal. Instanța considera ca dispozițiile atacate contravin și prevederilor art. 20 din Constituție, potrivit cărora "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte", iar dacă exista neconcordanta între acestea și legile interne, au prioritate reglementările internaționale. Instanța arata ca reglementarea tratamentului minorilor care au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, dar nu răspund penal, nu corespunde cerințelor art. 37 lit. b) și ale art. 40 din Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 și ratificată de România prin

Legea nr. 18 din 27 septembrie 1990 .

Autoarea excepției apreciază ca măsurile educative prevăzute la

art. 17 și 18 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 26/1997

nu sunt măsuri specifice categoriei de minori care nu răspund penal pentru faptele lor și deci ele nu reprezintă o protecție reală a minorului. De asemenea, se susține ca actul normativ nu a preluat din Codul penal prevederile care garantează dreptul copilului la apărare, ci doar prevederile referitoare la "obligația de a se prezenta comisiei raportul referitor la ancheta psihosociala a copilului". Acest raport trebuie să cuprindă și date referitoare la discernamantul copilului, însă "specialistul serviciului public specializat, care întocmește acest raport, nu este în măsura să se pronunțe în legătură cu acesta". Instanța de judecată își motiveaza excepția de neconstituționalitate arătând ca dispozițiile legale nu au reglementat o protecție specială a copiilor aflați în dificultate și ca instituțiile de ocrotire a acestor copii nu sunt înființate încă. Centrele de reeducare prevăzute în Codul penal sunt organizate și funcționează în conformitate cu

Decretul nr. 545/1972

privind executarea măsurii educative a internării minorilor infractori într-un centru de reeducare. Internarea minorilor care nu răspund penal "în astfel de centre este exclusa". Legislația în vigoare, se arata în finalul amplei și aprofundatei motivari a instanței, reglementează organizarea și funcționarea exclusiva a unor forme de învățământ special pentru integrarea copiilor cu cerințe educative speciale.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este nefondata pentru următoarele considerente:

a)

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 26/1997

a fost modificată prin

Legea nr. 108 din 2 iunie 1998

pentru aprobarea respectivei ordonanțe. Astfel s-a inclus în corpul acesteia un capitol nou, intitulat "Măsuri educative față de copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, dar care nu răspunde penal". De asemenea, a fost modificat atât art. 17, fiind completat cu 5 alineate noi (17^1 -17^5 ), "care, deși reiau, în buna parte, prevederi ale Codului penal, conțin totuși diferentieri cu privire la măsurile educative pentru cele două categorii de minori", cat și art. 18, prin eliminarea prevederii "Măsurile educative și modalitățile aplicării acestora sunt cele prevăzute de legea penală". Asadar, excepția de neconstituționalitate vizează "un text legislativ în prezent depășit".

b) Se arata ca este neîntemeiată susținerea instanței potrivit căreia ordonanța de urgență contravine dispozițiilor art. 40 din Convenția cu privire la drepturile copilului, întrucât nu se prevede o procedură care să asigure "dreptul la apărare" pentru minori și pentru ca din Comisia pentru protecția minorilor nu face parte și un reprezentant al justiției. Este adevărat ca în convenție se prevede obligația ca orice minor sa beneficieze de o "asistența juridică sau orice alta asistența corespunzătoare", iar cauza să fie examinata de către o "autoritate sau o instanța judiciară corespunzătoare". Însă, se apreciază în punctul de vedere examinat, noțiunea de "copil", în sensul convenției, are în vedere minorul până la vârsta de 18 ani, iar garanțiile procesuale "ar urma să-și găsească aplicare, în mod obligatoriu, numai în cadrul unui proces, în situația categoriei de minori infractori ce poarta răspundere pentru faptele săvârșite". În speta însă copiii aflați în dificultate sunt supuși numai unor măsuri educative luate de o comisie administrativă, fără procedura specifică unui proces, care ar face necesară aplicarea "garanțiilor procesuale".

c) Cu privire la critica potrivit căreia dispozițiile

art. 17 și 18 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 26/1997

contravin prevederilor art. 45 alin. (1) din Constituție, se susține ca acest text constituțional are valoare de principiu și este aplicabil pentru toate domeniile, iar adoptarea ordonanței în discuție, precum și ratificarea convenției menționate nu fac decât sa confirme preocuparea statului român pentru realizarea obiectivului cuprins în textul constituțional indicat.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata, de asemenea, ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată pentru următoarele motive:

a) Cu privire la critica autoarei excepției, potrivit căreia dispozițiile

art. 17 și 18 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 26/1997

contravin prevederilor art. 45 alin. (1) din Constituție, se arata ca prevederile acestor texte referitoare la măsurile educative "se înscriu în regimul de protecție al unei categorii de copii aflați în dificultate". Normele ce reglementează aceste măsuri "tind sa realizeze echilibrul între nevoile de reintegrare socială ale copilului, aflat într-o situație particulară întrucât a comis o faptă prevăzută de legea penală, și nevoile fundamentale ale comunității de protecție împotriva faptelor antisociale". Deci, măsurile educative la care se referă art. 17 și 18, deși "se regăsesc sub aceeași denumire și conținut în Codul penal, nu au natura juridică a sancțiunilor de drept penal". Fără a fi consecințe ale răspunderii penale, aceste măsuri pot servi intereselor de formare și reintegrare socială a copilului care a săvârșit fapte antisociale. Potrivit punctului de vedere al Guvernului, reglementarea măsurilor educative, ca măsuri de protecție a copilului care nu răspunde penal, este susceptibilă de perfecționare, în special în direcția "măsurilor aplicate în comunitate și crearea unor instituții specializate în formarea și educarea copiilor aflați în astfel de situații".

b) Referitor la critica potrivit căreia sunt incalcate dispozițiile art. 37 lit. b) din Convenția cu privire la drepturile copilului, se susține ca aceasta nu este intemeiata, pentru ca, prin hotărâri, Comisia pentru protecția copilului poate lua "măsurile educative privative de libertate numai cu avizul procurorului, individualizandu-le în funcție de criterii strict delimitate". Se mai susține ca aceste hotărâri sunt supuse controlului judecătoresc potrivit art. 29 din ordonanța. Astfel, se asigura și "respectarea uneia dintre garanțiile prevăzute în art. 40 alin. 2 din Convenția cu privire la drepturile copilului". Existenta "unei proceduri în fața Comisiei pentru protecția copilului, și nu în fața instanțelor judecătorești, este armonizata cu prevederea art. 40 alin. 3 lit. b) din convenție. Mai mult, ordonanța de urgență a Guvernului privind protecția copilului aflat în dificultate, în întregul ei, reflecta cerințele cuprinse în art. 40 alin. 4 din convenție".

În final se conchide ca "regimul măsurilor educative instituit prin ordonanța este perfectibil, în sensul promovării măsurilor neprivative de libertate, ca un reflex al noii legislații europene în domeniu, în contraponderea măsurilor educative privitoare la internare".

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susținerile părților, concluziile procurorului și dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Convenției cu privire la drepturile copilului, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost legal sesizată.

I. Prin Încheierea din 12 mai 1998 a Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 17 și 18 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 26/1997

privind protecția copilului aflat în dificultate. Textele atacate au următorul cuprins:

- Art. 17: "(1) Fața de copilul aflat în situația prevăzută la art. 16, Comisia pentru protecția copilului este obligată sa ia o măsura educativă, la sesizarea oricărei persoane, a procurorului, a organelor de poliție sau a părinților acestuia.

(2) În stabilirea măsurii educative, Comisia pentru protecția copilului va ține seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de dezvoltarea fizica, intelectuală și afectiva a copilului, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de orice alte elemente de natura sa caracterizeze personalitatea acestuia.

- Art. 18: (1) Măsurile educative și modalitățile aplicării acestora sunt cele prevăzute de legea penală, care se aplică corespunzător vârstei și gradului de maturitate a copilului, în vederea respectării interesului superior al acestuia.

(2) În cazul stabilirii măsurii libertății supravegheate, Comisia pentru protecția copilului poate dispune încredințarea supravegherii copilului Serviciului public specializat pentru protecția copilului."

Ulterior sesizării Curții Constituționale, prin

Legea nr. 108 din 2 iunie 1998

s-au adus modificări și completări

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 . Dispozițiile art. 17 și 18 au fost reformulate, noile texte fiind sistematizate în cadrul unui nou capitol, intitulat "Măsuri educative față de copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, dar care nu răspunde penal". Art. 17 a fost completat cu cinci articole noi, care au preluat dispozițiile cuprinse la art. 101-106 din Codul penal, cu unele modificări nesemnificative. În baza aceleiași legi,

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 26/1997

a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 24 iulie 1998, dându-se articolelor o noua numerotare, iar dispozițiile modificatoare analizate sunt cuprinse la art. 23-30 din cap. III, al cărui titlu este menționat mai sus.

Aceste dispoziții au următorul cuprins:

- Art. 23: "(1) Copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, dar care nu răspunde penal, beneficiază de protecție în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Nu răspunde penal copilul care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau care are vârsta între 14 și 16 ani, dacă nu se dovedește ca a săvârșit fapta cu discernământ.

- Art. 24: (1) Fața de copilul aflat în situația prevăzută la art. 23 comisia va lua una dintre următoarele măsuri educative:

a) mustrarea;

b) libertatea supravegheată;

c) internarea într-un centru de reeducare;

d) internarea într-o instituție medical-educativă.

(2) La stabilirea măsurii educative comisia va ține seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de dezvoltarea fizica, intelectuală și afectiva a copilului, de comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de orice alte elemente de natura sa caracterizeze personalitatea acestuia.

- Art. 25: Măsura educativă a mustrării consta în dojenirea copilului, în arătarea pericolului social al faptei săvârșite, în sfătuirea copilului să se poarte în asa fel încât sa dea dovadă de îndreptare, atrăgându-i-se totodată atenția ca, dacă va săvârși din nou o infracțiune, se va lua față de el o măsura mai severă sau i se va putea aplica o pedeapsă.

- Art. 26: (1) Măsura educativă a libertății supravegheate consta în lăsarea copilului în libertate timp de un an, sub supraveghere deosebită. Supravegherea poate fi încredințată, după caz, părinților, adoptatorului sau tutorelui copilului. Dacă nici unul dintre aceștia nu poate asigura supravegherea în condiții satisfăcătoare, comisia dispune încredințarea supravegherii copilului, pe același interval de timp, unei familii sau unei persoane de încredere, unui organism privat autorizat sau serviciului public specializat.

(2) Persoana căreia i s-a încredințat supravegherea copilului are obligația de a veghea îndeaproape asupra comportării acestuia, în scopul îndreptării lui, precum și obligația de a înștiința, de îndată, comisia atunci când copilul se sustrage de la supraveghere, are purtări rele ori a săvârșit din nou o faptă prevăzută de legea penală.

(3) Comisia poate să impună copilului respectarea următoarelor obligații:

a) sa nu frecventeze anumite locuri stabilite;

b) sa nu între în legătură cu anumite persoane;

c) sa frecventeze cu regularitate școala sau un curs de calificare.

(4) Comisia atrage atenția copilului asupra consecințelor comportării sale.

(5) După luarea măsurii libertății supravegheate, comisia încunoștințează școala la care copilul învață.

(6) Dacă înăuntrul termenului de supraveghere copilul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori săvârșește din nou o faptă prevăzută de legea penală, comisia revoca măsura libertății supravegheate și ia față de copil măsura internării într-un centru de reeducare sau într-o instituție medical-educativă.

- Art. 27: (1) Măsura educativă a internării copilului într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducării copilului, căruia i se asigura posibilitatea de a dobândi învățătura necesară și o pregătire profesională, potrivit aptitudinilor sale.

(2) Măsura internării se ia față de copilul în privinta căruia celelalte măsuri educative sunt neîndestulătoare.

- Art. 28: Măsura internării într-o instituție medical-educativă se ia față de copilul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de tratament medical și de un regim special de educație.

- Art. 29: (1) Măsurile prevăzute la art. 27 și 28 se iau pe timp nedeterminat, însă nu pot dura decât până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani. Măsura prevăzută la art. 27 trebuie să fie ridicată de îndată ce a dispărut cauza care a impus luarea acesteia. Comisia, dispunând ridicarea măsurii prevăzute la art. 28, poate, dacă este cazul, sa ia față de copil măsura internării într-un centru de reeducare.

(2) La data când copilul devine major, comisia poate dispune prelungirea internării pe o durată de cel mult 2 ani, dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului internării.

- Art. 30: (1) Măsurile educative prevăzute la art. 24 se iau la sesizarea procurorului, a organelor de poliție, a școlii, a părinților sau a oricărei persoane interesate.

(2) Măsurile educative prevăzute la art. 24 lit. b)-d) se iau numai cu avizul procurorului.

(3) La luarea măsurilor educative, comisia va ține seama de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de dezvoltarea fizica, intelectuală și afectiva a copilului, de comportarea lui generală, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de orice elemente de natura sa caracterizeze personalitatea acestuia."

În practica sa jurisdicțională Curtea Constituțională a statuat în mod constant ca, atunci când, după ridicarea excepției de neconstituționalitate, dispoziția legală a fost modificată, excepția poate să fie examinata, dacă textul legal, în noua sa redactare, conserva reglementarea inițială.

De aceea, având în vedere și considerentele expuse mai sus, Curtea urmează să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23-30 cuprinse în cap. III "Măsuri educative față de copilul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, dar care nu răspunde penal" din

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 , republicată.

II. Pentru a stabili în ce măsura excepția de neconstituționalitate este intemeiata, Curtea urmează sa examineze prevederile legale atacate, spre a constata dacă acestea sunt în concordanta cu dispozițiile art. 45 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Copiii și ținerii se bucura de un regim special de protecție și de asistența în realizarea drepturilor lor".

Dispozițiile legale analizate își propun sa reglementeze protecția copilului aflat în dificultate care, deși săvârșește fapte prevăzute de legea penală, nu răspunde penal.

Sediul materiei este Codul penal, care la art. 99 prevede că minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, iar minorul care are vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani răspunde penal numai atunci când se dovedește ca a săvârșit fapta cu discernământ. Aceste norme legale sunt în concordanta cu prevederile art. 40 pct. 3 lit. a) din Convenția cu privire la drepturile copilului (adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 și ratificată de România prin

Legea nr. 18 din 27 septembrie 1990 ), prevederi care au următorul cuprins: "Statele-părți se vor strădui sa promoveze adoptarea de legi, de proceduri, crearea de autorități și instituții special concepute pentru copiii banuiti, acuzati sau declarați ca ar fi comis încălcări ale legii penale, și în special: a) sa stabilească o vârsta minima sub care copiii vor fi prezumati că nu au discernamantul de a încalcă legea penală."

Asadar, minoritatea făptuitorului, în condițiile descrise mai sus, este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, pentru considerentul ca făptuitorul nu are capacitatea de a-și da seama de semnificatia socială a actelor sale de conduita și de a-și controla comportamentul în raport cu aceste acte. Caracterul penal al faptei este înlăturat, în astfel de situații, ca urmare a inlaturarii vinovatiei minorului în săvârșirea faptei, iar vinovăția minorului este înlăturată, la rândul ei, din pricina insuficienței dezvoltări a facultăților psihice, care face posibil ca minorul sa nu înțeleagă caracterul și efectul faptelor sale și sa nu le poată stăpâni. Însă, chiar dacă fapta antisociala săvârșită de un astfel de minor nu atrage răspunderea sa penală, ea trebuie să constituie temeiul luării față de minor a unor măsuri de ocrotire, care au un dublu caracter: acela de protecție socială a minorilor față de factori ce ar periclita dezvoltarea armonioasă a personalității lor, precum și acela de apărare a societății față de pericolul proliferarii unor asemenea fapte.

Este însă de reținut, față de cele expuse mai sus, ca dispozițiile legale examinate nu se integreaza în spiritul

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 , republicată, și anume de ocrotire a minorilor aflați în dificultate. Aceasta pentru ca reglementarea asa-numitelor măsuri educative reproduce în întregime prevederile art. 102-106 din Codul penal referitoare la: mustrare, libertatea supravegheată, internarea într-un centru de reeducare și internarea într-un institut medical-educativ. Aceste măsuri educative aplicabile minorilor care răspund penal sunt însă sancțiuni de drept penal, la fel ca și pedepsele, alcatuind împreună un sistem sanctionator special pentru minori, care funcționează paralel cu sistemul sanctionator pentru majori.

Având în vedere aceste considerente, Curtea constata ca dispozițiile

art. 23-30 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 , republicată, sunt neconstituționale, întrucât prevăd, pentru ocrotirea minorului care nu răspunde penal, aceleași măsuri educative ca și cele prevăzute în Codul penal, natura juridică a acestora din urma fiind aceea de sancțiuni de drept penal. Sunt incalcate astfel dispozițiile art. 45 alin. (1) din Constituție, în aplicarea cărora legiuitorul ar fi trebuit sa reglementeze un regim special de protecție și de asistența pentru categoria de copii aflați în dificultate care nu răspund penal, deosebit de regimul sanctionator al minorilor care răspund penal.

Sunt relevante în acest sens dispozițiile art. 25 din ordonanța, în care sunt reproduse prevederile art. 102 din Codul penal, inclusiv sub aspectul referirii la săvârșirea, din nou, a unei "infracțiuni" și la posibilitatea aplicării unei pedepse.

Or, față de minorul care nu răspunde penal nu se poate aplica o pedeapsă, putând fi luate, în stadiul actual al legislației, numai "Măsurile privind protecția copilului aflat în dificultate", prevăzute la

cap. II din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 26/1997

privind protecția copilului aflat în dificultate, republicată.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 2 alin. (3), al art. 12 alin. (2), al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel București - Secția de contencios administrativ în Dosarul nr. 461/1998, aflat pe rolul aceleiași instanțe și constata ca sunt neconstituționale dispozițiile

art. 23-30 cuprinse în cap. III din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 26/1997

privind protecția copilului aflat în dificultate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 24 iulie 1998.

Definitivă și obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 martie 1999.