Decizia nr. 398/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 320^1 alin. 5 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Petrică Tudor în Dosarul nr. 1.730/116/2012 al Tribunalului Călărași - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 148D/2013.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece nu sunt afectate prevederile constituționale referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii și la dreptul la un proces echitabil, întrucât situația juridică a inculpatului cercetat pentru o infracțiune de rezultat este diferită față de cea a inculpatului cercetat pentru o infracțiune de pericol. De altfel, dreptul de a fi judecat potrivit procedurii speciale reglementate de art. 320^1 din Codul de procedură penală reprezintă doar o vocație aflată într-o relație de dependență cu conduita inculpatului care trebuie să recunoască fapta în integralitatea sa, și nicidecum un drept fundamental.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 februarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 1.730/116/2012, Tribunalul Călărași - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 320^1 alin. 5 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Petrică Tudor în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluționarea unei cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005

pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece instituie inechități între cetățenii cercetați penal și afectează dreptul la apărare. Astfel, în cazul faptelor penale a căror încadrare juridică este indisolubil legată fie de întinderea prejudiciului, de existența ori inexistența lui, partea interesată nu poate beneficia de disjungere în ce privește soluționarea acțiunii civile. În plus, chiar și în cazul în care instanța dispune disjungerea în temeiul art. 320^1 alin. 5 din Codul de procedură penală, acțiunea penală continuă a fi judecată numai din perspectiva încadrării juridice mai severe, cu toate că, ulterior condamnării, s-ar putea hotărî că prejudiciul nu există sau este mult mai mic.

Tribunalul Călărași - Secția penală, contrar dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 320^1 alin. 5 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală - Judecata în cazul recunoașterii vinovăției, introdus prin

art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul conținut: "Dacă pentru soluționarea acțiunii civile se impune administrarea de probe în fața instanței, se va dispune disjungerea acesteia."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său prin

Decizia nr. 975 din 22 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2013, prilej cu care a statuat că aplicarea procedurii simplificate este o derogare de la dreptul comun care presupune soluționarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în prima fază a procesului penal au fost dezlegate în totalitate aspectele legate de existența infracțiunii și de vinovăția inculpatului.

Distinct de aceste argumente care își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, Curtea mai constată că textul legal dispune cu privire la disjungerea acțiunii civile atunci când pentru soluționarea acesteia se impune administrarea de probe în fața instanței. O astfel de disjungere are în vedere aspectele ce țin de latura civilă și nicidecum de cea penală, deoarece acțiunea civilă vizează tragerea la răspundere civilă a inculpatului ori a părții responsabile civilmente prin obligarea la repararea pagubei în natură ori prin plata unor despăgubiri bănești. Fără îndoială că acțiunea civilă poate fi alăturată celei penale, însă, în măsura în care soluționarea acesteia duce la întârzieri nejustificate a aspectelor penale, este evidentă necesitatea disjungerii. Prin urmare, dispozițiile legale criticate nu numai că nu afectează dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci dau eficiență acestora.

În prezenta cauză, autorul excepției susține că recunoaște săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în una din modalitățile de comitere prevăzute de

art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 , dar neagă valoarea prejudiciului astfel cum a fost stabilit prin actul de inculpare. Altfel spus, el dorește să fie judecat pe baza procedurii simplificate, însă nu pentru infracțiunea reținută în rechizitoriu, ci pentru o alta mai ușoară.

Or, rațiunea instituirii unei astfel de proceduri constă, așa cum rezultă din analiza sistematică a textului de referință, în recunoașterea faptelor astfel cum au fost reținute în actul de sesizare, judecata urmând a avea loc numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Prin urmare, recunoașterea în totalitate a faptelor are în vedere relevanța penală a integralității lor, fiind necesară întrunirea tuturor elementelor constitutive.

Împrejurarea că legiuitorul a instituit cu titlu de excepție posibilitatea disjungerii acțiunii civile, dacă pentru soluționarea să se impune administrarea de probe, nu afectează procedura specială astfel reglementată, deoarece o asemenea posibilitate există numai în cazul în care încadrarea juridică a faptei penale - ca reazem al unei condamnări ce îngemănează toate garanțiile specifice unui proces echitabil - nu este indisolubil legată de existența unui anumit prejudiciu.

Așa fiind, nu poate fi primită nici teza referitoare la încălcarea egalității cetățenilor în fața legii, deoarece principiul egalității nu înseamnă uniformitate, sens în care inculpații cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni de pericol nu se află în aceeași situație juridică cu cei cercetați pentru comiterea unor infracțiuni de rezultat. Totodată, dispozițiile legale criticate nu conțin privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalității în drepturi înscrise în art. 4 din Constituție, astfel încât nu poate fi reținută nici critica formulată în raport de art. 16 din Legea fundamentală.

Prin urmare, în acord cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești; astfel că, pentru situații deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procesuale, în așa fel încât liberul acces la justiție ori dreptul la apărare să nu fie afectate.

Curtea mai constată faptul că în prezenta cauză autorul excepției este nemulțumit de împrejurarea că textul contestat îl obligă să recunoască o faptă mai gravă, faptă care este indisolubil legată de existența unui anumit cuantum al prejudiciului, iar în cazul în care nu o face, ori dacă instanța îi respinge cererea, îi sunt afectate drepturile constituționale mai sus enunțate. O asemenea critică nu poate fi primită, deoarece, per a contrario, în măsura în care ar fi corectă, ar legitima procedura de judecată obișnuită ca fiind una ce înfrânge drepturile de mai sus. Altfel spus, faptul că judecătorul respinge cererea de judecare potrivit procedurii simplificate nu echivalează cu o încălcare a drepturilor constituționale menționate, întrucât, dimpotrivă, procedura obișnuită oferă toate garanțiile necesare desfășurării unui proces echitabil cu respectarea deplină a dreptului la apărare.

În concluzie, prevederile art. 320^1 alin. 5 din Codul de procedură penală nu înlătură posibilitatea inculpaților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiții care sunt asigurate și în situația judecării cauzelor potrivit procedurii obișnuite.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Petrică Tudor în Dosarul nr. 1.730/116/2012 al Tribunalului Călărași - Secția penală și constată că dispozițiile art. 320^1 alin. 5 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Călărași - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 octombrie 2013.