Ordin · Ministerul Transporturilor

Ordinul nr. 1352/2013

pentru publicarea acceptării Codului internațional din 2011 privind programul intensificat de inspecții efectuate cu ocazia inspecțiilor la vrachiere și petroliere (Codul ESP 2011), adoptat de Adunarea Organizației Maritime Internaționale prin Rezoluția A.1049(27) din 30 noiembrie 2011

prezumat în vigoare

Data actului
29 octombrie 2013
Emitent
Ministerul Transporturilor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 729 din 27 noiembrie 2013
Citat de
6 acte
Citează
5 acte
Structură
4 articole · 3.819 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Având în vedere prevederile regulii 2 din capitolul XI-1 al Convenției internaționale din 1974 pentru ocrotirea vieții omenești pe mare (SOLAS 1974), așa cum a fost amendată, la care România a aderat prin

Decretul Consiliului de Stat nr. 80/1979 , și ale

art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 42/1997

privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 2 pct. 20 și

art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013

privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Articolul 1

Se publică Codul internațional din 2011 privind programul intensificat de inspecții efectuate cu ocazia inspecțiilor la vrachiere și petroliere (Codul ESP 2011), adoptat de Adunarea Organizației Maritime Internaționale prin Rezoluția A.1049(27) din 30 noiembrie 2011, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

________

*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1.

Articolul 2

Autoritatea Navală Română va lua măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.

Articolul 3

(1)

La data intrării în vigoare a prezentului ordin,

Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 541/2003

pentru aprobarea Sistemului intensificat de inspecții aplicabil navelor comerciale maritime care arborează pavilionul român și efectuează voiajuri internaționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 și 374 bis din 31 mai 2003,

Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 185/2009

pentru publicarea acceptării amendamentelor la instrucțiunile privind programul intensificat de inspecții efectuate cu ocazia inspecțiilor la vrachiere și petroliere, adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin rezoluțiile MSC.125(75) din 24 mai 2002, MSC.144(77) din 5 iunie 2003 și MSC.197(80) din 20 mai 2005 ale Comitetului Securității Maritime, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 și 269 bis din 24 aprilie 2009, precum și

Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 215/2010

pentru publicarea acceptării amendamentelor la Instrucțiunile privind programul intensificat de inspecții efectuate cu ocazia inspecțiilor la vrachiere și petroliere [Rezoluția A.744(18), așa cum a fost amendată], adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MSC.261(84) a Comitetului Securității Maritime din 16 mai 2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 și 268 bis din 26 aprilie 2010, se abrogă.

(2)

Documentația finalizată la data de 31 decembrie 2013 în temeiul actelor normative menționate la alin. (1) își păstrează valabilitatea.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2014.

p. Ministrul transporturilor,
Constantin Matei,
subsecretar de stat
București, 29 octombrie 2013.
Nr. 1.352.
___________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.