HG nr. 1107/2013
privind suplimentarea bugetului Ministerului Educației Naționale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2013, pentru finanțarea obiectivului de investiții "Spații de educație și cercetare - Academia de Studii Economice din București, Piața Romană nr. 7, sectorul 1, București"
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al
art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Educației Naționale pe anul 2013 cu suma de 10.000 mii lei, la capitolul 65.01 "Învățământ", la titlul 71 "Active nefinanciare", alineatul 71.01.01 "Construcții", din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2013, pentru finanțarea obiectivului de investiții "Spații de educație și cercetare - Academia de Studii Economice din București, Piața Romană nr. 7, sectorul 1, București".
Articolul 2
Ministerul Educației Naționale și Academia de Studii Economice din București răspund de modul de utilizare a sumei alocate prin prezenta hotărâre, în conformitate cu dispozițiile legale.
Articolul 3
Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Educației Naționale pe anul 2013.
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul educației naționale, Remus Pricopie p. Ministrul delegat pentru învățământ superior, cercetare științifică și dezvoltare tehnologică, Gigel Paraschiv, secretar de stat Viceprim-ministru, ministrul finanțelor publice, Daniel Chițoiu p. Ministrul delegat pentru buget, Gheorghe Gherghina, secretar de stat București, 18 decembrie 2013. Nr. 1.107.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.