Ordinul nr. 1531/2013
privind modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 245/2012 pentru aprobarea prețurilor la medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață în România
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 245/2012 16 martie 2012 pentru aprobarea prețurilor la medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul național al …
Văzând Referatul de aprobare nr. E.N.12.810/2013 întocmit de Direcția farmaceutică și dispozitive medicale din cadrul Ministerului Sănătății,
având în vedere prevederile
art. 851 din titlul XVII "Medicamentul" din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și prevederile
art. 140 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare,
ținând cont de prevederile
Ordinului ministrului sănătății nr. 75/2009
pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul
art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010
privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății emite următorul ordin:
Articolul I
Ordinul ministrului sănătății nr. 245/2012
pentru aprobarea prețurilor la medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață în România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 23 martie 2012, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, după alineatul (2^1.5) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1.6), cu următorul cuprins:
"(2^1.6) Se completează Catalogul național al prețurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piață în România cu prețurile produselor nou-avizate/reavizate în perioada 13 septembrie 2013-5 decembrie 2013."
2. La articolul 1, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:
"(7) Pentru prețurile medicamentelor ce vor fi avizate în perioada 1 ianuarie 2014-31 martie 2014, precum și pentru efectuarea analizei comparative de preț se va lua în calcul cursul de schimb valutar folosit la alcătuirea bugetului pentru anul 2012, precum și cursurile de schimb medii prognozate pentru 2012 comunicate de Comisia Națională de Prognoză și publicate pe site-ul Ministerului Sănătății."
3. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 2. - Prețurile cu ridicata și amănuntul maximale aprobate sunt valabile până la data de 31 martie 2014."
Articolul II
Prevederile prezentului ordin intră în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2014.
Articolul III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul sănătății, Gheorghe-Eugen Nicolăescu București, 16 decembrie 2013. Nr. 1.531.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.