Circulară · Banca Națională a României

Circulară nr. 10/2014

privind lansarea în circuitul numismatic a unui set de trei monede (din aur, din argint și din tombac cuprat) și a unei monede din argint, dedicate aniversării a 150 de ani de la înființarea Curții de Conturi a României

prezumat în vigoare

Data actului
28 februarie 2014
Emitent
Banca Națională a României
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 192 din 19 martie 2014
Citează
1 act
Structură
6 articole · 4.029 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Articolul 1

În conformitate cu prevederile

Legii nr. 312/2004

privind Statutul Băncii Naționale a României, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic, începând cu data de 10 martie 2014, un set de trei monede (din aur, din argint și din tombac cuprat) și o monedă din argint, dedicate aniversării a 150 de ani de la înființarea Curții de Conturi a României.

Articolul 2

Caracteristicile tehnice ale monedelor din set (din aur, din argint și din tombac cuprat) sunt următoarele:

Valoare nominală

100 lei

10 lei

1 leu

Metal

aur

argint

tombac cuprat

Titlu

900‰

999‰

-

Formă

rotundă

rotundă

rotundă

Diametru

21 mm

37 mm

37 mm

Greutate

6,452 g

31,103 g

23,5 g

Calitate

proof

proof

proof

Cant

zimțat

zimțat

zimțat

Aversul monedei din aur redă portretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un citat din legea de înființare a Curții de Conturi - "O Înaltă Curte de Compturi se institue la Bucuresci pentru totă România" - stema României, valoarea nominală "100 LEI" și inscripțiile în arc de cerc "ROMANIA" și "ALEXANDRU IOAN CUZA".

Aversul monedei din argint redă portretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un citat din legea de înființare a Curții de Conturi - "O Înaltă Curte de Compturi se institue la Bucuresci pentru totă România" - stema României, valoarea nominală "10 LEI" și inscripțiile în arc de cerc "ROMANIA" și "ALEXANDRU IOAN CUZA".

Aversul monedei din tombac cuprat redă portretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un citat din legea de înființare a Curții de Conturi - "O Înaltă Curte de Compturi se institue la Bucuresci pentru totă România" - stema României, valoarea nominală "1 LEU" și inscripțiile în arc de cerc "ROMANIA" și "ALEXANDRU IOAN CUZA".

Reversul, comun tuturor monedelor (din aur, din argint și din tombac cuprat), prezintă o compoziție care sugerează aniversarea a 150 de ani de la înființarea Curții de Conturi: inscripția "150 ANI", suprapusă peste un fragment din Monitorul Oficial din 24 ianuarie 1864 în care a fost publicată legea de înființare a Curții de Conturi, sigla instituției și anii "1864" și "2014".

Articolul 3

Caracteristicile tehnice și descrierea monedei din argint sunt similare celor aferente monedei din argint care intră în componența setului de trei monede.

Articolul 4

Monedele vor fi ambalate, separat, în capsule de metacrilat transparent. Seturile de monede și monedele din argint vor fi însoțite de broșuri de prezentare a acestei emisiuni numismatice, redactate în limbile română, engleză și franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naționale a României și casierului central.

Articolul 5

Monedele din aur, din argint și din tombac cuprat dedicate aniversării a 150 de ani de la înființarea Curții de Conturi a României au putere circulatorie pe teritoriul României.

Articolul 6

Lansarea în circuitul numismatic a seturilor de monede și a monedelor din argint din emisiunea dedicată aniversării a 150 de ani de la înființarea Curții de Conturi a României se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.

p. Președintele Consiliului de
administrație al Băncii Naționale
a României,
Florin Georgescu
București, 28 februarie 2014.
Nr. 10.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.