Legea nr. 25/2014
pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
prezumat în vigoare 10 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 9
- OUG nr. 83/2014 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte m…
- Legea nr. 110/2015 14 mai 2015 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2015 pentru reglementarea unor măsuri bugeta…
- OUG nr. 57/2015 9 decembrie 2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor …
- OUG nr. 84/2016 16 noiembrie 2016 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal
- OUG nr. 90/2017 6 decembrie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și pr…
- OUG nr. 114/2018 28 decembrie 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-…
- OUG nr. 1/2020 6 ianuarie 2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normat…
- OUG nr. 187/2022 28 decembrie 2022 privind unele măsuri pentru îndeplinirea unor jaloane din Planul național de redresare și …
- OG nr. 10/2025 1 februarie 2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative
Completat prin 1
- OUG nr. 40/2016 28 iunie 2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modifi…
Ce face acest act
Aprobă 1
- OUG nr. 88/2013 18 septembrie 2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente conveni…
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Articol unic
Se aprobă
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88 din 18 septembrie 2013
privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 20 septembrie 2013, cu următoarea modificare:
- La articolul 39, literele b) și c) se modifică și vor avea următorul cuprins:
"b) investiție publică - investiția realizată de către sau în numele unei instituții publice, conform definiției prevăzute la
art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002
privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv al unei instituții publice locale, conform definiției prevăzute la
art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006
privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care proiectul este cofinanțat din fonduri alocate de la bugetul de stat sau ale unui operator economic asupra căruia statul deține controlul și este reclasificat în sectorul administrației publice potrivit Regulamentului (UE) nr. 549/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind Sistemul european de conturi naționale și regionale din Uniunea Europeană, cu modificările și completările ulterioare. Se consideră investiții publice și investițiile realizate din credite bancare garantate de către stat, contractate de o unitate administrativ-teritorială sau de un operator economic asupra căruia statul deține controlul și este reclasificat în sectorul administrației publice potrivit Regulamentului (UE) nr. 549/2013, cu modificările și completările ulterioare, precum și investițiile care fac obiectul unui parteneriat public-privat pentru elaborare, implementare, operare și/sau finanțare;
c) proiect de investiții - setul de activități desfășurate într-un anumit interval de timp, ca parte a unui program de cheltuieli publice, în scopul realizării unei investiții publice;".
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALERIU-ȘTEFAN ZGONEA PREȘEDINTELE SENATULUI GEORGE-CRIN LAURENȚIU ANTONESCU București, 19 martie 2014. Nr. 25.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.