Decizia nr. 118

Capitolul V Dispoziții finale Art. 9. - Prezenta metodologie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu

art. 131^2 alin. (8) și (9) din Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu

art. 11 din Legea nr. 24/2000 , republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Pentru a hotărî astfel, completul arbitral a reținut că la data de 29 septembrie 2008, prin Decizia Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 181, a fost constituită comisia de negociere a Metodologiei privind remunerația echitabilă datorată artiștilor interpreți sau executanți și a producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora prin intermediul internetului sau a altor rețele de comunicații de date.

Negocierile au avut loc la următoarele date: 14 octombrie 2008, 23 octombrie 2008, 30 octombrie 2008, 5 noiembrie 2008, 17 noiembrie 2008, ocazii cu care au fost încheiate procese-verbale. Întrucât părțile nu au fost în măsură să ajungă la un acord cu privire la forma finală a metodologiei, la data de 6 martie 2009 s-a constituit completul de arbitraj în temeiul

art. 131^1 alin. 4 al Legii nr. 8/1996 . După suspendările succesive arătate mai sus, completul arbitral a luat act de împrejurarea că între părți s-a semnat la data de 14 februarie 2011 un proces-verbal/protocol prin care acestea au convenit asupra formei finale a Metodologiei privind stabilirea remunerațiilor cuvenite titularilor drepturilor conexe pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț prin intermediul serviciilor online sau mobile. Singura chestiune cu privire la care UPFR a învestit completul arbitral să se pronunțe a rămas dacă streamingul on demand este sau nu acoperit de metodologia convenită de părți.

Completul reține că streamingul on demand nu reprezintă prin el însuși și în mod distinct o modalitate de valorificare a drepturilor patrimoniale, fiind o aplicație tehnică a serviciilor streaming. Acesta reprezintă transmiterea datelor sub formă de flux, respectiv abilitatea unei aplicații de a reda date media într-un mod continuu, în timp ce aceste fluxuri sunt transmise clientului/utilizatorului printr-o rețea de date. Completul arbitral constată că părțile, prin art. 2 lit. a), b) și prin art. 5 alin. (1) lit. a) din metodologia convenită, au prevăzut modalitatea de comunicare publică a fonogramelor de comerț prin intermediul serviciilor on-line sau mobile, precum și remunerația datorată de utilizatori pentru această comunicare publică (expres denumită de părți streaming). În aceste condiții completul reține că metodologia convenită de părți și care formează obiectul procesului-verbal/protocolului din 14 februarie 2011 se aplică și streamingului on demand, ca varietate/aplicație tehnică a noțiunii de streaming, reglementată de părți ca modalitate de comunicare publică.

Completul apreciază că atât timp cât streamingul ca noțiune a fost recunoscut de părți în cuprinsul metodologiei ca fiind o modalitate a comunicării publice supusă regimului de gestiune colectivă a drepturilor nu există niciun temei ca o varietate/aplicație a acestei noțiuni, respectiv streamingul on demand să aibă un regim juridic diferit.

Drept pentru care va respinge solicitarea UPFR în sensul limitării aplicabilității metodologiei convenite de părți cu privire la streamingul on demand.

Completul constată că în privința streamingului on demand ca modalitate de comunicare publică sunt aplicabile dispozițiile

art. 15 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 8/1996

în sensul că se consideră "publică orice comunicare a unei opere prin mijloace cu fir sau fără fir, realizate prin punerea la dispoziția publicului inclusiv prin internet sau alte rețele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod individual."

Împotriva acestei hotărâri Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) a declarat apel.

Prin cererea de apel s-a solicitat:

I. desființarea Încheierii din data de 22 octombrie 2010, prin care completul arbitral a respins ca neîntemeiată cererea de renunțare la arbitraj formulată de UPFR și, în consecință, desființarea Hotărârii arbitrale din data de 2 august 2011 pronunțată ulterior;

II. în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii arbitrale apelate, prin stabilirea limitelor Metodologiei privind remunerațiile cuvenite titularilor drepturilor conexe pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț prin intermediul serviciilor online sau mobile, în sensul excluderii din obiectul metodologiei a dreptului de a autoriza sau interzice punerea la dispoziția publicului a fonogramelor prin servicii online interactive, acesta fiind un drept care, prin esență, se gestionează individual de titulari.

În motivarea apelului s-au arătat următoarele:

I. Încheierea pronunțată de completul arbitral la data de 22 octombrie 2010 este nelegală, fiind încălcate dispoziții legale imperative privitoare la citarea părților (art. 85, art. 89, art. 107 din Codul de procedură civilă), principiile contradictorialității, oralității și disponibilității procesului civil (art. 127, art. 145-147, art. 246 coroborat cu art. 109 și art. 112 din Codul de procedură civilă), precum și dreptul la apărare și la un proces echitabil (art. 21 din Constituția României, art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului).

1. Prin Încheierea din data de 22 octombrie 2010, completul arbitral s-a pronunțat asupra cererii de renunțare la judecată formulată de UPFR și CREDIDAM, depusă prin Secretariatul Corpului de arbitri la data de 20 octombrie 2010, fără citarea părților și evident fără a pune în discuția acestora cererea în cauză.

În acest sens, indicăm faptul că, ulterior repunerii pe rol a cauzei după suspendarea acesteia ca urmare a sesizării Curții Constituționale cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor

art. 131^2 alin. (3)-(9) din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată, părțile au fost citate pentru un prim termen, la data de 18 octombrie 2010, când completul arbitral a amânat cauza motivând că nu este legal constituit. Ulterior, la data de 20 octombrie 2010, UPFR și CREDIDAM au depus la dosarul de arbitraj, prin Secretariatul Corpului de arbitri, o cerere de renunțare la judecată, potrivit art. 246 din Codul de procedură civilă, solicitând completului arbitral să constate renunțarea la judecată, prin încheiere dată fără drept de apel.

Fără a cita părțile și fără a pune în discuția acestora cererea de renunțare la judecata formulată de UPFR și CREDIDAM, completul arbitral a deliberat și s-a pronunțat la data de 22 octombrie 2010 în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii anterior menționate.

2. Prin Încheierea din data de 22 octombrie 2010, completul arbitral a încălcat principiul disponibilității în procesul civil, așa cum acesta este consfințit implicit prin art. 246 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia părțile pot renunța la judecată oricând, solicitând instanței să constate aceasta prin încheiere dată fără drept de apel.

Așadar, instanța de judecată, în speță completul de arbitraj, nu are competența de a aprecia asupra temeiniciei sau netemeiniciei cererii de renunțare la judecată formulată de reclamant, ci aceasta trebuie doar să ia act de voința părții, exprimată în limitele și condițiile stabilite de lege.

Potrivit principiului disponibilității procesului civil, reclamantul are dreptul de a renunța oricând la judecată, potrivit dispozițiilor art. 246 din Codul de procedură civilă, fără ca exercitarea acestui drept să poată fi cenzurată de instanța de judecată, sub aspectul oportunității sau temeiniciei cererii de renunțare.

În speță, completul arbitral a apreciat în mod greșit asupra cererii de renunțare la judecată formulată de UPFR și CREDIDAM, reținând că "dispozițiile art. 130 și

art. 131 din Legea nr. 8/1996

sunt dispoziții imperative, de ordine publică, care aduc o limitare legală a principiului disponibilității, în sensul că organismele de gestiune colectivă nu pot renunța la arbitraj."

Potrivit

Legii nr. 8/1996 , modificată și completată, procedura de arbitraj pentru stabilirea unei forme unice a metodologiei poate fi inițiată de către părțile aflate în negociere, printr-o solicitare adresată Oficiului Român pentru Drepturile de Autor care asigură secretariatul procedurii de arbitraj reglementate de art. 131^2.

Conform dispozițiilor

art. 131^2 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate fi solicitat, pentru inițierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri, în următoarele situații:

b) cele două părți aflate în negociere nu au putut conveni o formă unică a metodologiei în termenul prevăzut la alin. (1);".

În ceea ce privește dispozițiile imperative invocate de completul arbitral în susținerea soluției de respingere a cererii de renunțare la judecată formulată de apelanta UPFR, indicăm faptul că acestea nu constituie excepții de la principiul disponibilității. Interpretarea dispozițiilor legale anterior amintite este vădit eronată, iar înțelesul acestora a fost extins în mod nepermis, încălcând principiul potrivit căruia excepțiile sunt de strictă interpretare.

În speță,

art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată, stabilește în sarcina organismelor de gestiune colectivă obligația de a elabora "metodologii pentru domeniile lor de activitate, cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite, ce trebuie negociate cu utilizatorii în vederea plății acestor drepturi, în cazul acelor opere al căror mod de exploatare face imposibilă autorizarea individuală de către titularii de drepturi", iar, pentru neîndeplinirea acestei obligații, legiuitorul reglementează o sancțiune specifică constând în retragerea temporară a avizului de funcționare a organismului de gestiune colectivă. Sancțiunea este aplicată organismului de gestiune colectivă de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), după acordarea unui termen de intrare în legalitate, în cadrul căruia organismul de gestiune este somat să își îndeplinească obligațiile legale. Apelanta invocă dispozițiile

art. 128^3 din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată. Pe de altă parte,

art. 131^2 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată, consacră principiul disponibilității privind procedura arbitrală, astfel încât, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 246 din Codul de procedură civilă, care constituie dreptul comun în materie.

Dispozițiile

art. 131 din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată, nu sunt incidente în cauză, întrucât acestea guvernează procedura de negociere care nu poate fi declanșată decât prin înaintarea către ORDA a unei cereri de inițiere a negocierilor. Astfel, obligația de a depune la ORDA o cerere de inițiere a procedurilor de negociere, împreună cu metodologiile propuse a fi negociate, este circumstanțiată procedurii de negociere, prealabilă arbitrajului ce poate fi inițiat de ambele părți din negocieri. Dispozițiile art. 131 nu constituie excepție de la principiul disponibilității procesului civil, potrivit căruia părțile pot determina nu numai existența procesului prin declanșarea procedurii judiciare (în speță, a procedurii arbitrale) și conținutul acestuia prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge, ci și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de interveni o hotărâre pe fondul pretenției supuse judecății. În speță, disponibilitatea procesuală nu este cenzurată de dispozițiile legii speciale, astfel că cererea de renunțare la judecată formulată de UPFR trebuia examinată în condițiile art. 246 din Codul de procedură civilă, aceasta având natura juridica a unui act de dispoziție aflat la îndemâna reclamantului.

Față de acestea, solicităm Onoratei Curți de Apel să desființeze încheierea din data de 22 octombrie 2010, prin care completul arbitral a respins ca neîntemeiată cererea de renunțare la judecată formulată de UPFR și CREDIDAM, precum și hotărârea arbitrală pronunțată ulterior.

II.1. Hotărârea arbitrală este nelegală întrucât completul arbitral a deturnat voința producătorilor de fonograme-titulari de drepturi, apreciind că părțile au convenit asupra modalității de comunicare publică a fonogramelor de comerț prin intermediul serviciilor online sau mobile astfel încât metodologia convenită de părți se aplică și utilizării pe internet ce permite accesarea preferențială a fonogramelor (streamingului on demand). În speță, UPFR, în calitate de reprezentant al producătorilor de fonograme, a precizat în mod expres, în partea finală a metodologiei convenite, faptul că nu consideră că streamingul on demand (serviciile online interactive, la cerere) face obiectul acesteia, UPFR nefiind mandat să gestioneze colectiv dreptul patrimonial exclusiv generat de această utilizare, astfel încât cuantumul remunerațiilor convenite nu include și utilizarea pe internet a fonogramelor prin servicii interactive, la cerere ("on demand").

În fapt, apelanta UPFR a formulat, la data de 22 septembrie 2008, o cerere de inițiere a procedurii de negociere a metodologiei și tarifelor pentru utilizarea fonogramelor pe internet prin servicii noninteractive, în baza mandatelor acordate de producătorii de fonograme-membri UPFR, conform

art. 123^3 din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată.

Astfel, prin metodologia propusă atât inițial în negocieri, cât și ulterior în arbitraj, apelantele UPFR și CREDIDAM au supus negocierii tarifele și condițiile de autorizare a utilizării fonogramelor pe internet prin servicii online noninteractive (precum transmiterea pe internet, simultan cu radiodifuzarea, a fonogramelor cuprinse în programele de radio și de televiziune - denumită "simulcasting" în limbajul de specialitate; transmiterea exclusiv pe internet a fonogramelor, în cadrul programelor de radio și televiziune sau similare acestora - utilizări cunoscute drept webcasting - și utilizarea complementară a fonogramelor ca muzică de fundal pentru crearea ambianței pe un website), cu excluderea expresă a utilizărilor ce permit publicului să intervină în conținutul programelor radio sau TV transmise, prin accesarea preferențială a anumitor fonograme sau prin reproducerea acestora (indicăm definițiile noțiunilor, potrivit art. 2 din metodologie).

De asemenea, pentru a se evita orice confuzie, precum și pentru a stabili în mod strict limitele negocierii și ale arbitrajului, atât UPFR, cât și CREDIDAM au exclus din metodologia propusă orice utilizare pe internet a înregistrărilor sonore prin servicii interactive la cerere, arătând că autorizarea unor asemenea utilizări se face în mod individual de către titularii de drepturi - producători de fonograme.

Astfel, potrivit art. 4 din metodologia propusă în negociere și în arbitraj de UPFR și CREDIDAM:

"Nu se poate autoriza, în baza prezentei metodologii, utilizarea înregistrărilor sonore prin transmisii interactive, la cerere, realizate prin intermediul internetului sau al altor rețele de comunicații de date, cu fir sau fără fir, care permit publicului să influențeze conținutul acestora prin accesarea preferențială a fonogramelor, în orice loc și în orice moment ales în mod individual. Pentru utilizarea muzicii online prin servicii interactive, cum ar fi, dar nu limitate la acestea, radio sau TV interactiv pe internet, ce permite ascultătorului modificarea playlistulul difuzat, cu sau fără posibilitate de descărcare («download»), orice servicii online interactive la cerere («on demand») a înregistrărilor sonore, cu sau fără posibilitate de descărcare («download»), gratuită sau contra cost, și pentru orice alte modalități de distribuire a fonogramelor online este necesară autorizarea individuală, expresă și separată, ce trebuie obținută de la fiecare titular de drepturi conexe prevăzut de lege.

Nu fac obiectul prezentei metodologii utilizarea fonogramelor publicate ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile și nici utilizarea acestora din cadrul spectacolelor, concertelor prin telefonie mobilă sau alte rețele de comunicații de date, utilizări pentru care, de asemenea, este necesară autorizarea individuală, expresă și separată, ce trebuie obținută de la fiecare titular de drepturi conexe prevăzut de lege.

În cazul punerii la dispoziția publicului a fonogramelor în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio sau televiziune transmise online, în generice de emisiuni sau în rubrici proprii ale acestora, în spoturi de promovare a unui website, producătorul spoturilor, respectiv realizatorul emisiunii, al rubricii proprii sau al website-ului are obligația de a obține acordul expres al producătorului de fonograme, care va fi comunicat în cel mult două zile de la solicitare."

La dosarul de arbitraj, UPFR a depus atât mandatele speciale primite de la membri, prin care aceasta este împuternicită să autorizeze numai cele 3 tipuri de utilizare anterior menționate, cât și declarațiile membrilor privind limitele mandatelor speciale acordate UPFR. De asemenea, în mod expres, prin aceste declarații, producătorii de fonograme - membri UPFR - au arătat faptul că înțeleg să își gestioneze în mod individual dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice utilizarea pe internet a fonogramelor, prin servicii online interactive, la cerere.

Așadar, potrivit voinței exprese a titularilor de drepturi - producători de fonograme, UPFR nu este împuternicită să gestioneze în mod colectiv drepturile patrimoniale exclusive de a autoriza sau de a interzice punerea la dispoziția publicului pe internet a fonogramelor prin servicii interactive la cerere, ce permit oricărei persoane să acceseze în mod preferențial fonogramele, în orice loc și în orice moment ales în mod individual (respectiv, cum, când și ce anume este ascultat prin intermediul serviciilor online, folosind spre exemplu facilități de selectare din lista de fonograme, precum și orice alte facilități personalizate).

Față de acestea, la data de 14 februarie 2011, UPFR a încheiat cu părțile CREDIDAM, ANISP, ARCA, SRR și SRTV un protocol prin care a convenit asupra formei finale a metodologiei, precizând în mod expres că streamingul on demand [definit prin art. 4 alin. (1) din metodologia supusă arbitrajului ca fiind serviciile online interactive la cerere a înregistrărilor sonore] nu face obiectul metodologiei convenite, iar, întrucât celelalte părți au o opinie contrară, UPFR consideră că este de competența completului arbitral să se pronunțe pe acest aspect rămas în divergență [art. 9 alin. (2) din metodologia convenită la data de 14 februarie 2011].

Astfel, față de actele depuse la dosar, UPFR a învederat completului arbitral faptul că nu este împuternicit să gestioneze colectiv dreptul de a autoriza sau de a interzice punerea la dispoziția publicului a fonogramelor prin servicii online interactive la cerere, astfel că metodologia stabilită nu poate fi extinsă și în privința acestui drept patrimonial exclusiv, care este gestionat în mod individual de titularii de drepturi și prevăzut ca drept distinct de

Legea nr. 8/1996 , modificată și completată [art. 105 alin. (1) lit. g)].

II.2. Prin hotărârea arbitrală apelată, completul arbitral a încălcat dispozițiile art. 123 alin. (1) coroborat cu art. 105 alin. (1) lit. g) și

art. 123^3 din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată, împiedicând titularii să își exercite în mod individual dreptul patrimonial exclusiv de punere la dispoziția publicului, potrivit voinței clar exprimate prin mandatele speciale acordate UPFR și prin declarațiile acestora privind limitele mandatelor de gestiune.

Considerăm că soluția de respingere a cererii UPFR de stabilire a limitelor metodologiei este neîntemeiată și inoportună, având în vedere că este imperios necesar să fie cunoscute limitele metodologiei, respectiv limitele autorizației - licență neexclusivă eliberată în baza metodologiei și limitele drepturilor plătite în baza acesteia.

Apelanta UPFR solicită completarea metodologiei cu acest articol din rațiuni ce țin de cunoașterea întinderii metodologiei, propunând următoarea formulare, așa cum aceasta a fost cuprinsă în art. 4 din metodologia propusă de UPFR și CREDIDAM în negocieri și arbitraj:

"Nu se poate autoriza, în baza prezentei metodologii, utilizarea înregistrărilor sonore prin transmisii interactive, la cerere, realizate prin intermediul internetului sau al altor rețele de comunicații de date, cu fir sau fără fir, care permit publicului să influențeze conținutul acestora prin accesarea preferențială a fonogramelor, în orice loc și în orice moment ales în mod individual. Pentru utilizarea muzicii online prin servicii interactive, cum ar fi, dar nu limitate la acestea, radio sau TV interactiv pe internet, ce permite ascultătorului modificarea playlistului difuzat, cu sau fără posibilitate de descărcare («download»), orice servicii online interactive la cerere («on demand») a înregistrărilor sonore, cu sau fără posibilitate de descărcare («download»), gratuită sau contra cost, și pentru orice alte modalități de distribuire a fonogramelor online este necesară autorizarea individuală, expresă și separată, ce trebuie obținută de la fiecare titular de drepturi conexe prevăzut de lege.

Nu fac obiectul prezentei metodologii utilizarea fonogramelor publicate ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile și nici utilizarea acestora din cadrul spectacolelor, concertelor prin telefonie mobilă sau alte rețele de comunicații de date, utilizări pentru care, de asemenea, este necesară autorizarea individuală, expresă și separată, ce trebuie obținută de la fiecare titular de drepturi conexe prevăzut de lege.

În cazul punerii la dispoziția publicului a fonogramelor în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio sau televiziune transmise online, în generice de emisiuni sau în rubrici proprii ale acestora, în spoturi de promovare a unui website, producătorul spoturilor, respectiv realizatorul emisiunii, al rubricii proprii sau al website-ului are obligația de a obține acordul expres al producătorului de fonograme, care va fi comunicat în cel mult două zile de la solicitare."

Dispozițiile art. 123 alin. (1) coroborat cu art. 123^3 și

art. 105 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată, consacră dreptul titularilor de a-și gestiona în mod individual dreptul patrimonial exclusiv de punere la dispoziția publicului a propriilor înregistrări sonore. De asemenea, gestiunea colectivă a dreptului patrimonial de punere la dispoziția publicului se exercită numai pe bază de mandat special acordat de titularul dreptului. De altfel, în domeniul drepturilor patrimoniale de autor și conexe, gestiunea colectivă obligatorie reprezintă excepția, reglementată în mod expres de lege, care intervine în situația în care modalitățile specifice de exploatare a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe fac imposibilă autorizarea individuală [ art. 130 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996

modificată și completată]. În speță, producătorii de fonograme au ales să își gestioneze în mod individual dreptul de a autoriza sau de a interzice punerea la dispoziție a fonogramelor prin servicii online interactive, la cerere, așa cum rezultă din mandatele acestora și din declarațiile privind limitele mandatelor speciale.

Așadar, exercitarea drepturilor patrimoniale recunoscute de lege trebuie să fie apanajul titularilor, iar administrarea acestora prin intermediul organismelor de gestiune colectivă să se facă în condițiile legii (în cazurile enumerate de lege, în mod expres și limitativ, pentru gestiunea colectivă obligatorie - art. 123^1), în condițiile mandatului acordat de titularii drepturilor (în cazurile de gestiune colectivă facultativă - art. 123^2 sau în cazurile de gestiune colectivă pe bază de mandat special - art. 123^3).

În speță, calificarea oricăror utilizări a fonogramelor pe internet (fie interactive sau noninteractive) ca fiind "modalități ale comunicării publice supuse regimului de gestiune colectivă a drepturilor" (considerații hotărâre arbitrală apelată) reprezintă o atingere gravă adusă dreptului patrimonial exclusiv de punere la dispoziția publicului a fonogramelor pe internet, recunoscut producătorilor de fonograme, precum și regimului de gestiune stabilit de legiuitor.

a) Dreptul patrimonial exclusiv de punere la dispoziția publicului a fonogramelor este distinct față de dreptul la remunerația echitabilă pentru comunicarea publică a fonogramelor, cel din urmă fiind un simplu drept la remunerație echitabilă ce nu permite titularilor să interzică utilizarea care generează remunerația (art. 112^1 coroborat cu art. 106 din Lege). Aceste drepturi sunt reglementate separat în legislația națională, comunitară, precum și în cea internațională, având un regim juridic diferit și implicit modalități diferite de exercitare sau de gestionare a acestora.

Potrivit dispozițiilor

art. 105 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată, art. 3 alin. 2 lit. b) din

Directiva 2001/29/CE

și art. 14 din Tratatul OMPI privind interpretările, execuțiile și fonogramele, producătorii de fonograme au dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau a interzice punerea la dispoziția publicului a propriilor înregistrări sonore, prin cablu sau fără cablu, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment.

Dreptul patrimonial exclusiv de punere la dispoziția publicului poate fi gestionat în mod individual de către titulari [ art. 123 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată] sau, în mod colectiv, de către organismele de gestiune colectivă, pe bază de mandat special ( art. 123^3 din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată), în schimb dreptul la remunerația echitabilă pentru comunicarea publică a fonogramelor este gestionat colectiv în mod obligatoriu.

De asemenea, dreptul de a pune la dispoziția publicului fonogramele este un drept patrimonial conex, distinct față de dreptul de comunicare publică aparținând autorilor.

Astfel, în cazul autorilor, comunicarea publică a operelor [art. 13 alin. (1) lit. f) din Lege] este un drept patrimonial exclusiv ce include, ca modalitate, și comunicarea operelor, prin punerea acestora la dispoziția publicului [art. 15 alin. (1) din Lege].

În cazul titularilor de drepturi conexe - în speță producători de fonograme, exploatarea fonogramelor prin punerea acestora la dispoziția publicului dă naștere unui drept patrimonial exclusiv distinct, separat de utilizarea fonogramelor prin comunicarea acestora către public, acesta din urmă generând un simplu drept la remunerație echitabilă (fără posibilitatea titularilor de a interzice comunicarea).

În acest sens, reproducem dispozițiile art. 3 din

Directiva 2001/29/CE , care sunt transpuse în legislația națională, potrivit art. 15^1 lit. f) coroborat cu

art. 105 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată:

"(1) Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorilor de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor, prin cablu sau fără cablu, inclusiv punerea la dispoziția publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment.

(2) Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice punerea la dispoziția publicului, prin cablu sau fără cablu, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment:

(a) pentru artiștii interpreți sau executanți, a fixărilor interpretărilor sau execuțiilor lor;

(b) pentru producătorii de fonograme, a fonogramelor lor."

Potrivit art. 14 din Tratatul OMPI privind interpretările, execuțiile și fonogramele:

"Producătorii de fonograme beneficiază de dreptul exclusiv de a autoriza punerea la dispoziție publicului prin mijloace cu fir sau fără fir a fonogramelor, în așa fel încât oricine să poată avea acces la ele în locul și la momentul pe care le alege în mod individual."

Potrivit

art. 15 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996

"[...] se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fără fir, realizată prin punerea la dispoziția publicului, inclusiv prin internet sau alte rețele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc și în orice moment ales în mod individual".

Potrivit

art. 105 alin. (1) lit. f) și g) din Legea nr. 8/1996 , "[...] producătorul de înregistrări sonore are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele:

f) radiodifuzarea și comunicarea publică a propriilor înregistrări sonore, cu excepția celor publicate în scop comercial, caz în care are dreptul doar la remunerație echitabilă;

g) punerea la dispoziția publicului a propriilor înregistrări sonore, astfel încât să poată fi accesate, în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public;".

Așadar, spre deosebire de autori,

Legea nr. 8/1996 , modificată și completată, recunoaște producătorilor de fonograme, prin art. 105 alin. (1) lit. g), în mod distinct de dreptul de comunicare publică (prevăzut la art. 105 alin. (1) lit. f), dreptul patrimonial exclusiv de punere la dispoziția publicului a propriilor înregistrări sonore. Aceeași este și situația artiștilor interpreți cărora la art. 98 alin. (1) lit. g) și g1) li se recunoaște dreptul la remunerație echitabilă pentru comunicarea publică a interpretărilor sau execuțiilor lor, iar la lit. h) a aceluiași articol li se recunoaște dreptul patrimonial exclusiv de punere la dispoziția publicului a propriilor interpretări sau execuții.

Față de aceste precizări privind reglementarea dreptului de a pune la dispoziția publicului fonograme, ca drept patrimonial exclusiv de sine stătător, recunoscut titularilor de drepturi conexe, în speță producătorilor de fonograme, constatarea completului arbitral, potrivit căreia "[...] în privința streamingului on demand ca modalitate de comunicare publică sunt aplicabile dispozițiile

art. 15 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996 ", este profund eronată.

Dispozițiile

art. 15 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată, delimitează conținutul dreptului patrimonial exclusiv de comunicare publică aparținând autorilor.

b) Dreptul patrimonial exclusiv de a interzice sau de a autoriza punerea la dispoziția publicului a fonogramelor presupune utilizarea fonogramelor pe internet prin servicii online interactive ce dau posibilitatea accesării preferențiale a fonogramelor, în orice loc și orice moment ales în mod individual de public. În acest sens, toate utilizările pe internet care permit utilizatorului final să influențeze conținutul acestora prin accesarea preferențială a fonogramelor, în orice loc și în orice moment ales în mod individual (respectiv, cum, când și ce anume este ascultat prin intermediul serviciilor online, folosind, spre exemplu, facilitați de selectare din lista de fonograme, precum și orice alte facilități personalizate) generează dreptul patrimonial exclusiv al producătorului fonogramei de a autoriza sau a interzice utilizarea acesteia. Această modalitate de exploatare a fonogramelor permite titularului de drepturi - în speță, producător de fonograme - de a controla utilizarea fonogramei, prin interzicerea sau autorizarea punerii acesteia la dispoziția publicului care o poate accesa în mod individual, în scopul ascultării sale cu titlu gratuit sau contra cost. Interactivitatea serviciului online prin care utilizatorul pune la dispoziția publicului fonograme, acordând posibilitatea publicului de a accesa în mod individual o anumită fonogramă, în funcție de preferințele acestuia, caracterizează dreptul patrimonial exclusiv de a pune la dispoziția publicului fonograme. Aceasta reprezintă o nouă modalitate de exploatare a fonogramei, distinctă de comunicarea fonogramei către public, această din urmă utilizare neputând fi interzisă de titular, întrucât gestionarea individuală a acesteia este imposibilă.

În acest sens, menționăm ca utilizare liniară care nu permite accesarea preferențială a fonogramelor, acestea curgând după un playlist prestabilit (ce nu poate fi modificat), și care nu presupune alegerea unei piese muzicale de către consumatorul final generează dreptul la remunerație echitabilă pentru comunicarea publică a fonogramelor (reglementat de

art. 106^5 din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată).

Astfel, transmiterea fonogramei în mod complementar, pentru crearea ambianței pe un website și transmiterea sau retransmiterea exclusiv/inclusiv online a fonogramelor de către organismele de radio și televiziune, fără posibilitatea publicului de a interveni în conținutul acestora, prin accesarea anumitor fonograme sau prin reproducerea acestora, reprezintă utilizări care nu presupun interactivitate între consumatorul final și utilizatorul fonogramei. Apreciind asupra lipsei de interactivitate, UPFR a convenit cu pârâții ARCA, ANISP, SRR și SRTV ca utilizarea online noninteractivă să fie circumscrisă dreptului la remunerație echitabilă pentru comunicarea publică a fonogramelor, supusă gestiunii colective obligatorii.

Însă transmiterea pe internet a fonogramelor prin servicii online interactive, la cerere, care permit utilizatorului să influențeze conținutul acestora prin accesarea preferențială a fonogramelor, în orice loc și în orice moment ales în mod individual, nu face obiectul metodologiei supuse arbitrajului de UPFR și CREDIDAM, așa cum reiese chiar din art. 4 al metodologiei propuse în negocieri și în arbitraj, întrucât aceasta reprezintă punere la dispoziția publicului pentru care trebuie să se obțină acordul expres al producătorilor - titulari, în schimbul achitării unor remunerații.

Introducerea acestor utilizări ce presupun accesarea preferențială a fonogramelor, în noțiunea extinsă a comunicării publice, golește de conținut dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau interzice punerea la dispoziția publicului a fonogramelor, nesocotește voința legiuitorului național, comunitar și internațional și limitează în mod nejustificat drepturile titularilor privitoare la exploatarea propriilor produse purtătoare de drepturi conexe. De asemenea, asimilarea acestor utilizări cu dreptul la remunerația echitabilă pentru comunicarea publică a fonogramelor privează producătorii de fonograme de remunerațiile corespunzătoare acestui tip de utilizare care generează un drept patrimonial exclusiv distinct care, în prezent, este gestionat în mod individual.

c) Exploatarea fonogramelor pe internet, prin servicii online interactive, la cerere, care permit utilizatorului să influențeze conținutul acestora prin accesarea preferențială a fonogramelor, în orice loc și în orice moment ales în mod individual, este gestionată în mod individual de producătorii de fonograme reprezentați de UPFR. În acest sens, indicăm contractele pe care producătorii de fonograme - membri UPFR - le-au încheiat în mod direct cu utilizatorii fonogramelor prin servicii online interactive (contractele încheiate cu S.C. TRILULILU - S.A.), precum și adresele înaintate de aceștia către onoratul complet arbitral, prin care se învederează faptul că producătorii înțeleg să își gestioneze în mod individual dreptul de punere la dispoziția publicului.

Cu privire la practica europeană în ceea ce privește regimul gestiunii dreptului patrimonial exclusiv de punere la dispoziția publicului, indicăm și adresa Federației Internaționale a Industriei Fonografice (IFPI), potrivit căreia utilizarea fonogramelor prin servicii online ce permit accesul publicului în orice loc și moment ales în mod individual (precum radio pe internet interactiv) necesită consimțământul prealabil al fiecărui titular de drepturi asupra fonogramelor utilizate. Astfel, în țările europene și în alte țări precum Australia, Canada, Japonia și Statele Unite ale Americii, dreptul exclusiv de punere la dispoziția publicului este gestionat în mod individual de titularii de drepturi. Potrivit IFPI, în aceleași teritorii anterior menționate, drepturile producătorilor generate de utilizarea online prin servicii noninteractive, precum simulcastingul și webcastingul noninteractiv, sunt gestionate în mod colectiv prin intermediul organismelor din domeniu.

Atât SRR, cât și SRTV, părți în cauză, au recunoscut, ulterior declanșării arbitrajului, faptul că utilizarea online a fonogramelor prin servicii interactive, la cerere, face obiectul dreptului patrimonial exclusiv de punere la dispoziția publicului, drept care este gestionat în mod individual de producătorii de fonograme, potrivit art. 105 alin. (1) lit. g) coroborat cu

art. 123 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată. În acest sens, indicăm protocoalele încheiate de UPFR cu SRR (art. 11-12 din Protocolul nr. 8.487 din data de 27 iulie 2010) și cu SRTV (art. 13-14 din Protocolul din data de 16 martie 2010), potrivit cărora părțile au înțeles că pentru utilizarea muzicii online prin servicii interactive este necesară autorizarea individuală, expresă și separată ce trebuie obținută de la fiecare titular de drepturi conexe recunoscut de lege. Alături de protocoalele încheiate cu SRR și SRTV, UPFR a încheiat protocoale asemănătoare cu numeroși alți utilizatori, acordându-le licențe neexclusive pentru utilizarea fonogramelor prin servicii online noninteractive (precum radio sau TV ce transmit fonograme prin servicii de simulcasting și webcasting noninteractiv etc.).

De asemenea, prin plângerea prealabilă formulată împotriva

Deciziei Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 181/2008

de constituire a comisiei de negociere a metodologiei și, ulterior, chiar în cadrul negocierilor (vezi procesele-verbale din datele de 5 noiembrie 2009 și 17 noiembrie 2008), SRTV afirmă faptul că, în privința utilizării fonogramelor pe internet, comunicarea publică se circumscrie exclusiv paragrafului al doilea al art. 15 alin. (1) din lege, referitor la utilizarea prin punere la dispoziție, ori acest drept nu este gestionabil colectiv și nu poate face obiectul unei metodologii de stabilire a remunerației. Cităm din plângerea prealabilă a SRTV: "considerăm că definiția comunicării publice, așa cum ea este formulată la art. 15 (1), nu acoperă situația în care fonogramele de comerț sunt utilizate pe internet [...] Astfel, în definiția comunicării publice dată la art. 15 alin. (1) este aplicabil situației utilizării prin internet a fonogramelor numai paragraful al doilea, referitor la utilizarea prin punere la dispoziție.[...] Dreptul relativ la această utilizare prin punere la dispoziție, definită în al doilea paragraf de la art. 15 alin. (1), este prevăzut pentru interpreți la art. 98 (1) [...], pentru producătorii de fonograme la art. 105 (1)1... Ambele aceste drepturi sunt distincte de dreptul la comunicarea publică ale interpretării sau ale execuției, pentru interpreți, sau de dreptul la comunicarea publică a propriilor înregistrări sonore, pentru producători, deoarece, la art. 98 și 105, sunt prevăzute ca drepturi patrimoniale distincte."

De altfel, punerea la dispoziția publicului inclusiv prin internet sau prin alte rețele de calculatoare, fără consimțământul titularilor de drepturi, a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe, astfel încât publicul să le poată accesa în orice loc și în orice moment ales în mod individual constituie infracțiune, potrivit

art. 139^8 din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată.

În acest sens, UPFR a acționat în instanța civilă și a formulat plângeri penale cu privire la utilizările neautorizate de punere la dispoziția publicului a fonogramelor fără consimțământul titularilor de drepturi reprezentați - producători de fonograme, obținând despăgubiri materiale și condamnarea făptuitorilor. Menționăm faptul că atât organele de urmărire penală, cât și instanțele civile și penale au reținut în mod constant faptul că utilizarea fonogramelor prin transmiterea acestora pe internet, fără consimțământul titularilor de drepturi, constituie fapta ilicită de încălcare a dreptului patrimonial exclusiv de punere la dispoziția publicului, producătoare de prejudicii materiale. Indicăm în acest sens Sentința civilă nr. 197 din 13 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a 111-3 civilă, în Dosarul nr. 44.590/3/2008, potrivit căreia pârâtul, în calitate de furnizor de servicii de internet, prin intermediul unui server care susține rețeaua proprie de internet, a pus la dispoziția publicului produse purtătoare de drepturi conexe (prin intermediul hubului denumit "hub.nano-net.ro"), constând în fonograme aparținând producătorilor, fără a avea acordul acestora și fără a achita vreo remunerație pentru această utilizare; Sentința civilă nr. 1.232 din 21 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 40.095/3/2009, precum și ordonanțele de scoatere de sub urmărire penală prin care se reține încălcarea dreptului de punere la dispoziția publicului a fonogramelor de către persoanele care, cu ajutorul programului DC++, au pus la dispoziția utilizatorilor o anumită cantitate de informații, fără acordul titularilor de drepturi; Sentința civilă pronunțată de Tribunalul București, Secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 30.660/3/2009, prin care s-a consfințit tranzacția părților potrivit căreia S.C. TRILULILU - S.A., deținător al site-ului www.trilulilu.ro (site care permitea accesul publicului la produse purtătoare de drepturi conexe, precum fonograme și videograme, în mod preferențial, prin accesarea oricărei fonograme din listă, în orice moment și din orice loc ales în mod individual, fără consimțământul titularilor de drepturi), a recunoscut încălcarea dreptului de punere la dispoziția publicului aparținând producătorilor de fonograme și s-a obligat să încheie contracte în mod direct cu producătorii de fonograme și să implementeze programe de prevenire a încălcării dreptului patrimonial exclusiv al producătorilor de fonograme (tehnologia de fingerprinting pe baza unei amprente digitale care blochează utilizarea neautorizată a fonogramelor pe internet). În acest sens, indicăm și contractele de autorizare individuală, încheiate de acest utilizator de fonograme prin servicii online interactive, la cerere, cu producătorii fonogramelor utilizate de aceștia, în baza dreptului patrimonial exclusiv de punere la dispoziția publicului (Contractul de licențiere nr. 11 din 12 ianuarie 2010 încheiat cu S.C. Mediapro Music Entertainment, licența neexclusivă din data de 25 noiembrie 2008, încheiată cu S.C. CAT MUSIC - S.R.L.).

Indicăm și Sentința civilă nr. 11.412, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 33.829/3/2009, rămasă definitivă și irevocabilă, prin care instanța a admis ordonanța președințială formulată de UPFR împotriva SRTV și a interzis pârâtei orice act de utilizare prin intermediul internetului a înregistrărilor sonore aparținând producătorilor de fonograme, reținând încălcarea de către SRTV a dreptului patrimonial exclusiv de punere la dispoziția publicului aparținând producătorilor reprezentați de UPFR. Acțiunea pe fond ce a făcut obiectul Dosarului nr. 33.828/3/2009 aflat pe rolul Tribunalului București, Secția a 111-a, prin care UPFR solicita despăgubiri pentru încălcarea dreptului patrimonial exclusiv de punere la dispoziția publicului, a fost soluționată în mod definitiv și irevocabil prin pronunțarea unei hotărâri de expedient prin care SRTV recunoștea dreptul patrimonial exclusiv al producătorilor, potrivit protocolului încheiat între părți la data de 26 martie 2010. Prin Sentința civilă nr. 1.231, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 33.825/3/2009, având ca obiect cererea formulată de UPFR împotriva SRR, pentru constatarea încălcării dreptului patrimonial exclusiv de punere la dispoziția publicului și pentru obligarea pârâtei la despăgubiri, prin care s-a luat act de tranzacția părților, SRR a recunoscut că utilizarea fonogramelor prin servicii online interactive (on demand) constituie punere la dispoziția publicului pentru care este necesară autorizarea individuală a titularilor de drepturi.

Față de cele anterior menționate, solicită apelanta desființarea Încheierii din data de 22 octombrie 2010, prin care completul arbitral a respins ca neîntemeiată cererea de renunțare la arbitraj formulată de UPFR și, în consecință, desființarea hotărârii arbitrale pronunțate ulterior. În subsidiar, solicită modificarea în parte a hotărârii arbitrale apelate și, în consecință, să se stabilească faptul că aceasta nu are ca obiect utilizarea fonogramelor prin servicii online interactive, constituind punere la dispoziția publicului pentru care este necesar consimțământul individual al titularilor de drepturi.

La 6 decembrie 2011 apelanta UPFR a depus la dosar completare la cererea de apel, prin care solicită probe încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și a oricăror probe a căror necesitate va rezulta din dezbateri.

De asemenea, a precizat temeiurile de drept ale cererii de apel ca fiind dispozițiile art. 246, 85, 89, 107, 109 și 112 din Codul de procedură civilă, precum și pe dispozițiile art. 282 și următoarele din Codul de procedură civilă, pe dispozițiile art. 131^2 alin. (3), coroborat cu art. 105 alin. (1) lit. g), art. 98 alin. (i) lit. h), art. 123 alin. (1),

art. 123^3 și pe orice dispoziții legale din Legea nr. 8/1996 , modificată și completată, raportate la dispozițiile art. 3 alin. (2 ) lit. b) din

Directiva 2001/29/CE , art. 14 din Tratatul OMPI privind interpretările, execuțiile și fonogramele și la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

La 19 iunie 2012 Asociația pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România - A.D.P.F.R. a formulat cerere de intervenție accesorie prin care solicită admiterea apelului formulat de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) împotriva Hotărârii arbitrale din data de 2 august 2011, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 691 din 29 septembrie 2011, prin

Decizia Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 232/2011 .

În motivarea cererii se arată că prin Hotărârea arbitrală din data de 2 august 2011 s-a încălcat dreptul patrimonial exclusiv al producătorilor de fonograme de punere la dispoziția publicului a fonogramelor, astfel încât "acestea să poată fi accesate, în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public".

Potrivit art. 105 alin. (1) lit. g) coroborat cu

art. 123 din Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare, producătorul de fonograme are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice utilizarea fonogramelor prin punerea acestora la dispoziția publicului astfel încât acestea să poată fi accesate, în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public, drept pe care acesta îl exercită în mod individual sau îl încredințează spre gestionare, prin mandat special, unui organism de gestiune colectivă.

Punerea la dispoziția publicului a fonogramelor presupune utilizarea acestora pe internet, prin servicii la cerere (streaming on demand) care permit utilizatorului să aleagă ce fonograme să asculte (precum site-uri care pun la dispoziția utilizatorului o listă de fonograme din care utilizatorul poate alege; de exemplu, www.triluliu.ro). Asemenea modalitate de utilizare a fonogramei presupune posibilitatea oricărui membru al publicului de a accesa un program anume creat pentru acesta, la cererea utilizatorului, respectiv accesarea unei fonograme/unei liste de fonograme alese de utilizator.

Pentru utilizarea fonogramelor prin asemenea servicii interactive este necesară solicitarea consimțământului producătorului pentru propriile fonograme sau a organismului de gestiune colectivă pentru repertoriul care i-a fost încredințat spre gestionare pe bază de mandat special (în măsura în care titularul a înțeles să opteze pentru gestiunea colectivă a acestui drept în baza

art. 123 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare). O asemenea utilizare prin transmisii interactive, la cerere, realizate prin intermediul internetului sau al altor rețele de comunicații de date, care permit publicului să influențeze conținutul acestora prin accesarea preferențială a fonogramelor, în orice loc și în orice moment ales în mod individual, presupune o remunerație distinctă de cea stabilită prin metodologia ce face obiectul prezentului dosar, remunerație care trebuie negociată direct cu titularul de drepturi sau cu mandatarul său. În susținerea celor arătate în acest paragraf putem exemplifica comparația cu Radio KissFM care transmite în eter și în playlistul căruia nu poate interveni ascultătorul în sensul alegerii unei fonograme pe care își dorește să o asculte, o atare situație presupunând un alt gen de utilizare - de tip tonomat, spre exemplu, pentru care sunt prevăzute cu totul alte tarife -

Decizia Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 192/2007 .

Dreptul supus negocierii și ulterior arbitrajului de către părțile din prezentul dosar este un drept la remunerație echitabilă pentru utilizarea fonogramelor prin transmisii neinteractive, care nu permit utilizatorului final să aleagă/să influențeze/să acceseze preferențial fonograma pe care dorește să o asculte. Această utilizare neinteractivă reprezintă o modalitate de comunicare către public a fonogramelor prin transmiterea online simultan cu radiodifuzarea a programelor de radio și TV care cuprind fonograme (simulcasting neinteractiv), prin transmiterea exclusiv online a programelor de radio sau de televiziune care cuprind fonograme (webcasting neinteractiv) ori prin utilizarea fonogramelor în scop complementar, pentru crearea unei ambianțe plăcute pe un anume site.

Acesta este reglementat separat de dreptul patrimonial exclusiv de punere la dispoziția publicului, prin art. art. 15 din Tratatul OMPI și prin art. 105 alin. (1) lit. f) coroborat cu

art. 106^5 din Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare. Acest drept la remunerație echitabilă face obiectul gestiunii colective obligatorii, iar utilizarea neinteractivă ce dă naștere acestei remunerații nu poate fi interzisă de producătorii cărora le aparțin fonogramele ( art. 112^1 din Legea nr. 8/1996 ).

Numai această modalitate de utilizare a fonogramelor a fost supusă negocierii cu reprezentanții utilizatorilor, fiind evident faptul că utilizarea fonogramelor prin servicii online interactive, la cerere (streaming on demand), nu face obiectul metodologiei propuse de ambele organisme de gestiune colectivă, UPFR și CREDIDAM. Mai mult decât atât, metodologia propusă conține limite foarte clare, prin care cele două organisme de gestiune colectivă au arătat că nu au mandat pentru negocierea remunerațiilor aferente utilizării fonogramelor prin punerea acestora la dispoziția publicului, prin servicii interactive. În lipsa unui asemenea mandat și cu precizări suplimentare ale producătorilor de fonograme - respectiv aceștia pot să își exercite în mod individual dreptul de punere la dispoziția publicului a fonogramelor, este inadmisibilă stabilirea unor remunerații și a condițiilor de autorizare de către cele două organisme de gestiune colectivă, potrivit principiului de drept nemo dat quod non habet.

Arată că susține apelul promovat de UPFR și învederează onoratei instanțe faptul că este nelegală hotărârea arbitrală prin care s-au nesocotit nu numai dispozițiile legale, ci și voința producătorilor de fonograme care s-au văzut lipsiți de exercițiul drepturilor lor de proprietate intelectuală, în mod nepermis. Nu numai că acestora li s-a luat atributul folosinței dreptului de punere la dispoziția publicului a fonogramelor, dar aceștia au fost astfel lipsiți și de remunerația aferentă dreptului.

Astfel, producătorii de fonograme care își gestionau în mod individual dreptul patrimonial exclusiv de punere la dispoziția publicului a fonogramelor lor sunt acum în imposibilitatea exercitării acestuia. O asemenea nesocotire a legii este nepermisă și nu poate primi sprijinul instanțelor de judecată care înțeleg că exercitarea drepturilor de proprietate intelectuală este, în primul rând, apanajul titularilor lor, iar cazurile de restrângere a exercitării acestora, prin instituirea gestiunii colective obligatorii, sunt numai cazuri de excepție, reglementate în mod expres și limitativ de lege. De altfel, nici UPFR în interesul căruia facem prezenta cerere de intervenție accesorie nu a primit mandat special de la membrii săi pentru gestionarea colectivă a dreptului de punere la dispoziția publicului a fonogramelor ce le aparțin (în sensul stabilirii de metodologii, implicit remunerații); cu atât mai mult, UPFR nu a primit mandat special de la alți producători de fonograme care nu îi sunt membri, precum membrii ADPFR.

Astfel, utilizarea fonogramelor prin servicii online interactive, la cerere, care permit utilizatorului să influențeze conținutul acestora prin accesarea preferențială a fonogramelor, în orice loc și în orice moment ales în mod individual, face obiectul dreptului patrimonial exclusiv de punere la dispoziția publicului care este, potrivit legii, gestionat în mod individual de titularii de drepturi. În cazul în care gestiunea colectivă a acestui drept se exercită pe bază de mandat special, în baza

art. 123^3 din Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare, remunerația se stabilește de către fiecare organism de gestiune colectivă mandatat de producători cu utilizatorii, în funcție de repertoriul fiecărui organism și de veniturile generate de utilizarea repertoriului prin serviciile ordine interactive (streaming on demand).

Față de cele anterior menționate, solicită admiterea în principiu a cererii de intervenție accesorie, admiterea apelului UPFR și modificarea metodologiei stabilite prin Hotărârea arbitrală din 2 august 2011 în sensul excluderii din obiectul metodologiei a dreptului de a autoriza sau a interzice punerea la dispoziția publicului a fonogramelor prin servicii ordine interactive, acesta fiind un drept care, prin esență, se gestionează individual de titulari, după cum urmează:

"Nu se poate autoriza, în baza prezentei metodologii, utilizarea înregistrărilor sonore prin transmisii interactive, la cerere, realizate prin intermediul internetului sau al altor rețele de comunicații de date, cu fir sau fără fir, care permit publicului să influențeze conținutul acestora prin accesarea preferențială a fonogramelor, în orice loc și în orice moment ales în mod individual.

Pentru utilizarea muzicii online prin servicii interactive, cum ar fi, dar nu limitate la acestea, radio sau TV interactiv pe internet, ce permite ascultătorului modificarea playlistului difuzat, cu sau fără posibilitate de descărcare («download»), orice servicii de streaming interactiv la cerere («on demand») al înregistrărilor sonore, cu sau fără posibilitate de descărcare (download), gratuită sau contra cost, și pentru orice alte modalități de distribuire a fonogramelor online este necesară autorizarea individuală, expresă și separată, ce trebuie obținută de la fiecare titular de drepturi conexe prevăzut de lege.

Nu fac obiectul prezentei metodologii utilizarea fonogramelor publicate ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile și nici utilizarea acestora din cadrul spectacolelor, concertelor prin telefonie mobilă sau alte rețele de comunicații de date, utilizări pentru care, de asemenea, este necesară autorizarea individuală, expresă și separată, ce trebuie obținută de la fiecare titular de drepturi conexe prevăzut de lege.

În cazul punerii la dispoziția publicului a fonogramelor în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio sau televiziune transmise online, în generice de emisiuni sau în rubrici proprii ale acestora, în spoturi de promovare a unui website, producătorul spoturilor, respectiv realizatorul emisiunii, al rubricii proprii sau al website-ului are obligația de a obține acordul expres al producătorului de fonograme, care va fi comunicat în cel mult două zile de la solicitare."

Solicită administrarea probei cu înscrisuri și orice alte probe ce rezultă din dezbateri.

În drept, invocă dispozițiile

art. 17, 49-56 din Codul de procedură civilă și dispozițiile Legii nr. 8/1996 , modificată și completată.

La aceeași dată, Asociația Română pentru Artiști/Interpreți sau Executanți (ARAIEX) și Uniunea Națională a Artiștilor din România (UNART) formulează cerere de intervenție accesorie în sprijinul apelantei Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR).

În motivarea cererii se arată că Hotărârea arbitrală din data de 2 august 2011 prin care s-a stabilit metodologia privind stabilirea remunerațiilor cuvenite titularilor drepturilor conexe pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț prin intermediul serviciilor online sau mobile este nelegală întrucât încalcă dreptul patrimonial exclusiv al artiștilor interpreți și al producătorilor de fonograme de a pune la dispoziția publicului fonograme, astfel încât acestea să poată fi accesate, în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public.

Drepturile patrimoniale exclusive ale artiștilor și producătorilor de fonograme de punere la dispoziția publicului a fonogramelor este reglementat după cum urmează:

Potrivit art. 10 din Tratatul OMPI privind interpretările, execuțiile și fonogramele, ratificat de România prin

Legea nr. 206/2000 :

"Artiștii interpreți sau executanți beneficiază de dreptul exclusiv de a autoriza punerea la dispoziția publicului, prin mijloace cu fir sau fără fir, a interpretărilor sau execuțiilor lor fixate pe fonograme, în așa fel încât oricine să poată avea acces la ele în locul și la momentul pe care le alege în mod individual."

Prin art. 14 din Tratatul OMPI privind interpretările, execuțiile și fonogramele, ratificat de România prin

Legea nr. 206/2000 :

"Producătorii de fonograme beneficiază de dreptul exclusiv de a autoriza punerea la dispoziția publicului prin mijloace cu fir sau fără fir a fonogramelor, în așa fel încât oricine să poată avea acces la ele în locul și la momentul pe care le alege în mod individual.

Potrivit art. 3 alin. (2) lit. a) din

Directiva 2001/29/CE : "Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice punerea la dispoziția publicului, prin cablu sau fără cablu, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment:

a) Pentru artiștii interpreți sau executanți, a fixărilor interpretărilor sau execuțiilor lor;

b) Pentru producătorii de fonograme, a fonogramelor lor."

Legea nr. 8/1996 , modificată și completată, reglementează în mod distinct dreptul de punere la dispoziția publicului a fonogramelor aparținând artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme, după cum urmează:

Potrivit art. 98 alin. (1) lit. h);

"Artistul interpret sau executant are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza ori de a interzice următoarele:

h) punerea la dispoziția publicului a interpretării sau a execuției sale fixate, astfel încât să poată fi accesată, în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public;"

Potrivit art. 105 alin. (1) lit. g):

"Producătorul de înregistrări sonore are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele:

g) punerea la dispoziția publicului a propriilor înregistrări sonore, astfel încât să poată fi accesate, în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public."

Dreptul patrimonial exclusiv de punere la dispoziția publicului aparținând producătorilor de fonograme și artiștilor interpreți sau executanți este distinct de dreptul la remunerație echitabilă pentru comunicarea publică a fonogramelor lor recunoscut acestora prin art. 15 din Tratatul OMPI și prin art. 98 alin. (1) lit. g), art. 105 alin. (1) lit. f) și

art. 106^5 din Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare.

Cele două drepturi reglementate distinct la nivel internațional, comunitar și național presupun utilizări diferite ale fonogramelor, precum și un regim distinct de exercitare a acestora de către titulari.

Astfel, utilizarea fonogramelor prin comunicarea publică a acestora prin intermediul serviciilor online sau mobile presupune transmiterea fonogramelor prin servicii online neinteractive care nu permit publicului să influențeze conținutul vizionat, în sensul alegerii unei fonograme dintr-o listă spre a fi ascultată sau în sensul accesării preferențiale a unei fonograme. Asemenea utilizări prin servicii neinteractive presupun ascultarea fonogramelor care sunt utilizate pe un site în scop complementar, pentru crearea unei ambianțe plăcute (accesarea site-ului presupune derularea în mod automat a fonogramei/fonogramelor), transmiterea online simultan cu radiodifuzarea programelor de radio și TV care cuprind fonograme (utilizatorului nu îi este permis să aleagă de pe site-ul accesat nici emisiunea și nici fonograma pe care dorește să o vizioneze/asculte) sau transmiterea exclusiv online a programelor de radio sau de televiziune care cuprind fonograme (cazul radiourilor/TV-urilor care transmit exclusiv online și care nu mai sunt difuzate și în eter) care nu permit utilizatorului final accesarea preferențială a unei fonograme.

Acest tip de utilizare neinteractivă reprezintă o modalitate de comunicare către public a fonogramelor care nu poate fi interzisă de artiștii ale căror interpretări sunt fixate pe fonogramele utilizate și de către producătorii cărora le aparțin fonogramele, aceștia având doar dreptul la o remunerație echitabilă, așa cum aceasta a fost stabilită prin Protocolul încheiat de părți la data de 14 februarie 2011. Acest drept la remunerație echitabilă poate fi exercitat de artiști și de producători numai prin intermediul organismelor de gestiune colectivă care colectează aceste remunerații pentru toți artiștii interpreți/producătorii de fonograme, indiferent dacă aceștia le-au acordat mandat, în baza

art. 123^1 lit. f) din Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare.

În schimb, dreptul de punere la dispoziția publicului a fonogramelor presupune utilizarea acestora prin intermediul unor servicii online interactive, la cerere (streaming on demand), care permit utilizatorilor accesarea preferențială a fonogramelor pe care aceștia doresc să le asculte, în orice moment și în orice loc ales de aceștia în mod individual. Această modalitate de utilizare a fonogramei trebuie să fie autorizată în prealabil de titularii dreptului de punere la dispoziția publicului și presupune o remunerație distinctă de remunerația echitabilă pentru comunicarea publică a fonogramelor anterior menționată. De asemenea, dreptul de punere la dispoziția publicului care corespunde acestei modalități de utilizare online a fonogramelor este exercitat în mod individual de titularii de drepturi care pot acorda mandat de gestiune colectivă unuia dintre cele 3 organisme de gestiune colectivă a drepturilor conexe aparținând artiștilor interpreți care există în prezent în România, respectiv CREDIDAM, ARAIEX și UNART, și unuia dintre cele două organisme de gestiune colectivă a drepturilor conexe aparținând producătorilor de fonograme, UPFR și ADPFR. Astfel gestiunea colectivă a acestui drept se exercită pe bază de mandat special, în baza

art. 123^3 din Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare, iar remunerația se stabilește de către fiecare organism de gestiune colectivă mandatat de artiști/producători cu utilizatorii (în măsura în care acești titulari au optat în baza art. 123 alin. (1) din aceeași lege, pentru gestionarea colectivă a acestui drept - de punere la dispoziția publicului), în funcție de repertoriul fiecărui organism și de veniturile generate de utilizarea repertoriului prin serviciile online interactive (streaming on demand).

Față de cele anterior învederate, menționăm faptul că metodologia stabilită prin Hotărârea arbitrală din 2 august 2011 încalcă dreptul de punere la dispoziția publicului aparținând producătorilor de fonograme/artiștilor interpreți care înțeleg să își gestioneze individual dreptul sau prin alte organisme de gestiune colectivă precum UNART și ARAIEX (pentru artiști) și ADPFR (pentru producători).

De altfel, nici UPFR în interesul căruia facem prezenta cerere de intervenție accesorie nu a primit mandat special de la membrii săi pentru gestionarea colectivă a dreptului de punere la dispoziția publicului a fonogramelor ce le aparțin (în sensul stabilirii de metodologii, implicit remunerații), cu atât mai mult, UPFR nu a primit mandat special de la alți producători de fonograme care nu îi sunt membrii, precum membrii ADPFR, pentru gestionarea colectivă a acestui drept.

Considerând că metodologia stabilită prin Hotărârea arbitrală din 2 august 2011 încalcă în mod nepermis drepturile producătorilor de fonograme și ale artiștilor interpreți deopotrivă, vă solicităm admiterea apelului UPFR și, în consecință, modificarea metodologiei prin stabilirea limitelor acesteia, în sensul excluderii din obiectul metodologiei a dreptului de a autoriza sau a interzice punerea la dispoziția publicului a fonogramelor prin servicii online interactive, acesta fiind un drept care, prin esență, se gestionează individual de titulari.

Astfel, sprijinim apelul UPFR în sensul completării metodologiei cu următoarele limite:

"Nu se poate autoriza, în baza prezentei metodologii, utilizarea înregistrărilor sonore prin transmisii interactive, la cerere, realizate prin intermediul internetului sau al altor rețele de comunicații de date, cu fir sau fără fir, care permit publicului să influențeze conținutul acestora prin accesarea preferențială a fonogramelor, în orice loc și în orice moment ales în mod individual. Pentru utilizarea muzicii online prin servicii interactive, cum ar fi, dar nu limitate la acestea, radio sau TV interactiv pe internet, ce permite ascultătorului modificarea playlistului difuzat, cu sau fără posibilitate de descărcare («download»), orice servicii de streaming interactiv la cerere («on demand») al înregistrărilor sonore, cu sau fără posibilitate de descărcare (download), gratuită sau contra cost, și pentru orice alte modalități de distribuire a fonogramelor online este necesară autorizarea individuală, expresă și separată, ce trebuie obținută de la fiecare titular de drepturi conexe prevăzut de lege.

Nu fac obiect al prezentei metodologii utilizarea fonogramelor publicate ca tonuri de apel pentru telefoanele mobile și nici utilizarea acestora din cadrul spectacolelor, concertelor prin telefonie mobilă sau alte rețele de comunicații de date, utilizări pentru care, de asemenea, este necesară autorizarea individuală, expresă și separată, ce trebuie obținută de la fiecare titular de drepturi conexe prevăzut de lege.

În cazul punerii la dispoziția publicului a fonogramelor în spoturi publicitare, în spoturi de promovare a unui post de radio sau televiziune transmise online, în generice de emisiuni sau în rubrici proprii ale acestora, în spoturi de promovare a unui website, producătorul spoturilor, respectiv realizatorul emisiunii, al rubricii proprii sau al website-ului are obligația de a obține acordul expres al producătorului de fonograme, care va fi comunicat în cel mult două zile de la solicitare."

Solicită administrarea probei cu înscrisuri și orice alte probe ce rezultă din dezbateri.

În drept, invocă dispozițiile

art. 17, 49-56 din Codul de procedură civilă și dispozițiile Legii nr. 8/1996 , modificată și completată.

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM), Asociația Națională a Internet Service Providerilor din România (ANISP) și Asociația Română de Comunicații Audiovizuale (ARCA) au formulat întâmpinări, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat.

Prin Încheierea din 2.10.2012 au fost respinse excepțiile de inadmisibilitate ale cererilor de intervenție și au fost admise în principiu cererile de intervenție formulate, pentru motivele reținute în încheierea menționată.

În cauză au fost încuviințate și administrate probele au acte și expertiză în specialitatea IT-tehnologie de streaming.

Analizând lucrările dosarului în raport cu motivele de apel formulate, Curtea reține următoarele:

Apelul formulat împotriva Încheierii din 22 octombrie 2010 este nefondat.

Astfel, la filele 221 și 222 din volumul 2 al dosarului arbitral se află dovada de comunicare prin fax a convocării la ședința de arbitraj din 20 octombrie 2010, ora 16,00, la sediul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, comunicare realizată către ARCA, ARTV, SRR, CRDIDAM, UPFR și ANISP.

Prin urmare, este nefondată susținerea apelantei în sensul că cererea de renunțare ar fi fost soluționată de completul arbitral fără citarea părților.

În mod corect completul arbitral a reținut că renunțarea la judecată în prezenta cauză este exercitată peste limitele interne ale dreptului de dispoziție, întrucât este neconformă scopului organismelor de gestiune colectivă și obligațiilor pe care acestea le au potrivit legii.

Principiul disponibilității invocat de apelantă cunoaște și excepții și limitări. Astfel, exercitarea unui drept procesual, inclusiv a dreptului de a renunța la arbitraj, trebuie făcută în limitele interne ale acestuia, depășirea acestor limite caracterizând abuzul de drept procesual.

Atât timp cât renunțarea la arbitraj nu era consecința ajungerii părților la o înțelegere cu privire la metodologia în cauză, această renunțare era exercitată în mod abuziv, astfel că în mod corect completul arbitral a respins cererea de a se lua act de această renunțare.

Apelul împotriva Hotărârii arbitrale din 2 august 2011 este, de asemenea, nefondat.

Astfel, potrivit

art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996 , "Utilizarea unei opere dă naștere la drepturi patrimoniale, distincte și exclusive, ale autorului de a autoriza sau de a interzice: ... comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziția publicului, astfel încât să poată fi accesată în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public;".

Potrivit

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 , "Se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depășește cercul normal al membrilor unei familii și al cunoștințelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate publică de execuție ori de prezentare directă a operei, expunerea publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată, fotografică și de arhitectură, proiecția publică a operelor cinematografice și a altor opere audiovizuale, inclusiv a operelor de artă digitală, prezentarea într-un loc public, prin intermediul înregistrărilor sonore sau audiovizuale, precum și prezentarea într-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate. De asemenea, se consideră publică orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fără fir, realizată prin punerea la dispoziție publicului, inclusiv prin internet sau alte rețele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod individual."

Prin urmare, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 8/1996 , punerea la dispoziția publicului a unei opere este o modalitate de realizare a comunicării publice, iar nu un tip de utilizare de sine stătătoare. De altfel, din caracterizarea modului în care poate fi realizat accesul publicului, teza a II-a a art. 15 alin. (1) caracterizează chiar streaming-ul on demand.

Potrivit

art. 105 alin. (1) lit. f) și g) și alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , "(1) În condițiile prevăzute la art. 92 alin. (1), producătorul de înregistrări sonore are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele:

f) radiodifuzarea și comunicarea publică a propriilor înregistrări sonore, cu excepția celor publicate în scop comercial, caz în care are dreptul doar la remunerație echitabilă;

g) punerea la dispoziția publicului a propriilor înregistrări sonore, astfel încât să poată fi accesate, în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public;

(2) Definițiile de la art. 14, 14^1, 14^2, 14^3, 14^4, art. 15 alin. (1), art. 15^1 și 15^2 se aplică, prin analogie, și drepturilor prevăzute la alin. (1)."

Având în vedere că pentru definirea drepturilor prevăzute la lit. f) și g) din alin. (1) al art. 105 în alin. (2) se face trimitere la

art. 15 din Legea nr. 8/1996 , rezultă că și punerea la dispoziția publicului a propriilor fonograme este o modalitate de comunicare publică a fonogramelor.

Prin urmare, în conținutul noțiunii de comunicare publică intră și noțiunea de punere la dispoziția publicului a unor fonograme de comerț sau a unor fonograme publicate în scop comercial, prin mijloace cu fir sau fără fir, inclusiv prin internet sau alte rețele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod individual.

Ca atare, nu poate fi primită susținerea apelantei în sensul că punerea la dispoziția publicului a fonogramelor constituie un mod distinct de utilizare față de comunicare publică.

Potrivit alin. (1) lit. f) și alin. (2) din

art. 123^1 din Legea nr. 8/1996 , "(1) Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi:

f) dreptul la remunerație echitabilă recunoscut artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora; ...

(2) Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat."

Potrivit alin. (1) lit. f) și alin. (2) din

art. 123^2 din Legea nr. 8/1996 , "f) Pot fi gestionate colectiv următoarele drepturi:

f) dreptul la remunerație echitabilă recunoscut artiștilor interpreți și producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică și radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora.

(2) Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1) organismele de gestiune colectivă îi reprezintă numai pe titularii de drepturi care le-au acordat mandat și elaborează metodologii, în limita repertoriului gestionat, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 130 alin. (1) lit. a), sau negociază direct cu utilizatorii contractele de licență. Organismele de gestiune colectivă vor permite, la cererea utilizatorilor, consultarea la sediul organismelor a repertoriului de opere gestionat, dintre cele utilizate de solicitant, în forma prevăzută la art. 126 alin. (2), precum și lista titularilor de drepturi de autor și de drepturi conexe, români și străini, pe care îi reprezintă. Această activitate de gestiune colectivă se află sub supravegherea și controlul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, în calitate de garant al aplicării legii."

În raport cu dispozițiile legale sus-citate, este nefondată și susținerea apelantei în sensul că nu ar avea mandat pentru administrarea dreptului de punere la dispoziția publicului a fonogramelor.

Astfel, fiind o modalitate de comunicare publică, punerea la dispoziția publicului a fonogramelor dă naștere, pentru producătorii de fonograme și artiștii interpreți sau executanți, la dreptul la remunerație echitabilă, drept ce este gestionat colectiv obligatoriu, în condițiile

art. 123^1 alin. (1) lit. f) și alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , sau care poate fi gestionat colectiv, în condițiile

art. 123^2 alin. (1) lit. f) și alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , în funcție de categoria fonogramelor în cauză.

Este irelevantă împrejurarea că UPFR și CREDIDAM au înțeles să excludă din metodologia propusă orice utilizare pe internet a înregistrărilor sonore prin servicii interactive la cerere, întrucât acestea nu puteau negocia o metodologie pentru un anumit tip de utilizare - comunicarea publică - excluzând o modalitate a acestui tip de utilizare - punerea la dispoziția publicului.

De asemenea, pentru aceleași motive, este irelevantă împrejurarea că membrii UPFR nu ar fi mandatat UPFR să gestioneze în mod colectiv drepturile patrimoniale de a autoriza sau a interzice punerea la dispoziția publicului pe internet a fonogramelor prin servicii interactive la cerere, întrucât pentru fonogramele de comerț sau reproducerile acestora acest drept de administrare rezultă din lege (art. 123^1), iar pentru fonogramele publicate în scop comercial dreptul poate fi gestionat colectiv sau nu în raport cu voința titularilor (art. 123^2).

Din dispozițiile art. 3 din

Directiva 2001/29/CE

și art. 14 din Tratatul OMPI, invocate de apelantă, nu rezultă că punerea la dispoziția publicului a fonogramelor ar fi un tip de utilizare care să nu intre în conținutul noțiunii de comunicare publică.

Practica anterioară a UPFR nu poate fi reținută ca argument, întrucât nu are temei în lege și, pe de altă parte, este și contradictorie, întrucât, pe de o parte, invocă împrejurarea că a acționat în numele membrilor săi, introducând cereri de chemare în judecată și plângeri penale, și, pe de altă parte, susține că dreptul de punere la dispoziția publicului a fonogramelor trebuie gestionat individual de către titulari.

În consecință, față de cele reținute mai sus, Curtea va respinge apelul formulat de apelanta UPFR împotriva Încheierii din 22 octombrie 2011 și a Hotărârii arbitrale din data de 2 august 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 29.09.2011, prin

Decizia Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 232/2011 , pronunțate de Completul arbitral de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în Dosarul de arbitraj nr. 2/2010.

Pe cale de consecință, Curtea va respinge și cererile de intervenție în favoarea UPFR formulate de ADPFR, ARAIEX și UNART.

Totodată, constatând culpa procesuală a apelantei, în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, Curtea o va obliga pe aceasta la plata sumei de 2.000 lei către ANISP și a sumei de 1.860 lei către CREDIDAM, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, cu sediul în sectorul 1, București, Bd. N. Titulescu nr. 88B, împotriva Încheierii din 22 octombrie 2011 și a Hotărârii arbitrale din data de 2 august 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 29 septembrie 2011, prin

Decizia Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 232/2011 , pronunțate de Completul arbitral de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în Dosarul de arbitraj nr. 2/2010, în contradictoriu cu intimații Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), cu sediul în sectorul 1, București, str. General Berthelot nr. 60-64, Asociația Română de Comunicații Audiovizuale (ARCA), cu sediul în sectorul 1, București, intrarea Victor Eftimiu nr. 5-7, ct. 9, ap. 58, S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L. (KISS FM), cu sediul în sectorul 2, București, bd. Dimitrie Pompei nr. 9-9A, bl. 20, et. 8, Asociația Operatorilor Mobili din România (AOMR), cu sediul în sectorul 1, București, bd. Dacia nr. 29, et. 3, ap. 8, Asociația Națională a Internet Service Providerilor din România (ANISP), cu sediul în sectorul 5, București, bd. Națiunile Unite nr. 1, bl. 108A, et. 1, Societatea Română de Televiziune (SRTV), cu sediul în sectorul 1, București, Calea Dorobanților nr. 191, Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), S.C. SBS Broadcasting Media - S.R.L. (PRIMA TV), cu sediul în sectorul 2, București, bd. Dimitrie Pompei nr. 9-9A, bl. 20, et. 8, S.C. PRO TV - S.A., cu sediul în sectorul 2, București, bd. Pache Protopopescu nr. 109, S.C. Vodafone România - S.A., cu sediul în sectorul 1, București, piața Charles De Gaulle nr. 15, S.C. Orange România - S.A., cu sediul în sectorul 1, București, bd. Lascăr Catargiu nr. 51-53, Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți, cu sediul în sectorul 1, București, str. Jules Michelet nr. 15-17, et. 2, ap. 11, ca nefondat.

Respinge cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții accesorii Asociația pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România - ADPFR, cu sediul în sectorul 3, București, str. Gheorghe Petrașcu nr. 10 și cu sediul ales în sectorul 3, București, str. Traian nr. 2, bl. FI, sc. 4. et. 5, ap. 15, Asociația Română pentru Artiști Interpreți sau Executanți, cu sediul în sectorul 3, București, șos. Dudești Pantelimon nr. 1-3, Uniunea Națională a Artiștilor din România - UNART, cu sediul în sectorul 1, București, bd. Magheru nr. 43, sc. 1, et. 1, ap. 11.

Obligă apelanta la plata către intimata ANISP a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată și către intimata CREDIDAM a sumei de 1.860 lei, cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2013.

PREȘEDINTE

Melania Stanciu

Judecător,

Mădălina Gabriela Rădulescu

Grefier,

Mihaela Lăcătușu

--------