Rezoluția nr. 357
MSC.357(92) din 21 iunie 2013 Amendamente la Codul pentru construcția și echipamentul unităților mobile de foraj marin (Codul MODU)
prezumat în vigoare
Comitetul de siguranță maritimă,
amintind articolul 28(b) al Convenției privind crearea Organizației Maritime Internaționale referitor la funcțiile Comitetului,
amintind, de asemenea, că Adunarea, atunci când a adoptat Rezoluția A.414(XI) cu privire la Codul pentru construcția și echipamentul unităților mobile de foraj marin (Codul MODU), a autorizat Comitetul de siguranță maritimă să modifice Codul, atunci când este cazul, în urma consultărilor cu organizațiile competente, pe care Comitetul le consideră necesare,
recunoscând faptul că este necesar să fie introduse în acest Cod prevederi referitoare la exercițiile privind accesul în spațiile închise și salvarea,
ținând seama, la cea de-a nouăzeci și doua sesiune a sa, de recomandările făcute de către Subcomitetul pentru mărfuri periculoase, încărcături solide și containere la cea de-a șaptesprezecea sesiune a sa,
1. adoptă amendamentele la Codul MODU, al căror text este prevăzut în anexa la prezenta rezoluție;
2. invită toate guvernele interesate să ia măsurile adecvate pentru a pune în aplicare amendamentele la Codul MODU, anexate la prezenta rezoluție, până la 1 ianuarie 2015.
Anexa -----
la Rezoluția MSC.357(92)
------------------------
AMENDAMENT 21/06/2013
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.