Decizia nr. 299/2014

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasile Firică în Dosarul nr. 2.668/1/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 719 D/2013.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepției, prezent personal și asistat de doamna avocat Cecilia Tamas, din cadrul Baroului București, cu delegație depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care arată că textul criticat este neconstituțional, contravenind dispozițiilor constituționale ale art. 11 alin. (3) cu privire la dreptul național și dreptul intern, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 53 cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se arată că prevederile

art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013

sunt constituționale și că modul în care se face analiza textelor criticate în fiecare cauză în parte este o problemă care ține de aplicarea legii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 17 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2.668/1/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Vasile Firică într-o cauză având ca obiect soluționarea unui recurs formulat împotriva unei decizii penale prin care autorul excepției a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută la

art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001

privind prevenirea și combaterea traficului de persoane.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că limitarea, prin textul criticat, a aplicării dispozițiilor privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală din 1968, în forma anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 2/2013 , la cauzele penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv la cele aflate în termenul de declarare a recursului, încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituție și art. 6 din Convenție, precum și principiul egalității, reglementat la art. 16 din Legea fundamentală. Se arată că sunt încălcate, în acest fel, și prevederile art. 53 din Constituție, precum și dispozițiile constituționale ale art. 11 alin. (3), potrivit cărora ratificarea de către România a unui tratat care cuprinde dispoziții contrare Constituției poate avea loc numai după revizuirea acesteia.

7. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozițiile

art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013

nu încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât se presupune că inculpatul și-a făcut apărări pe toată durata procesului și nu a lăsat o parte din aspectele relevante spre a fi invocate în această ultimă fază procesuală, așa încât, prin abrogarea de către legiuitor a unor cazuri de casare să îi fi fost încălcat dreptul la apărare și, prin aceasta, dreptul la un proces echitabil. Se susține, totodată, că normele tranzitorii nu sunt de natură a afecta egalitatea în drepturi și se arată, în acest sens, că normele de procedură prevăd două grade de jurisdicție pentru judecarea unor infracțiuni și trei grade de jurisdicție pentru judecarea altora, fără ca prin aceasta să contravină prevederilor art. 16 din Legea fundamentală. În ceea ce privește pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispozițiilor art. 53 din Constituție, se arată că acestea nu au legătură cu cauza.

8. Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Avocatul Poporului susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile

art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013

nu aduc atingere dispozițiilor constituționale invocate și că împrejurarea că dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală din 1968, în forma anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 2/2013 , rămân aplicabile doar cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului, nu și celor ce se află în curs de soluționare la instanțele de fond sau de apel, este determinată de faptul că actele procesuale și procedurale efectuate potrivit legii în vigoare își păstrează valabilitatea și după abrogarea legii de procedură sub imperiul cărora au fost efectuate. Se susține că situația prezentată este una tranzitorie, care privește doar cauzele penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv cele aflate în termenul de declarare a recursului, iar nu și cauzele ce se soluționează în fond sau în apel, în privința cărora devin incidente prevederile legale în vigoare la data exercitării acțiunii sau căii de atac. Prin urmare, se observă că hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 2/2013

rămân supuse căilor de atac și motivelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate, potrivit regulii "tempus regit actum". Se subliniază că, în jurisprudența Curții Constituționale, s-a statuat că "dreptul relativ la exercitarea căilor de atac este fixat de legea în vigoare în momentul pronunțării, deoarece admisibilitatea unei căi de atac constituie o calitate inerentă a hotărârii și, în aceste condiții, nicio cale de atac nu poate rezulta dintr-o lege posterioară, după cum nicio cale de atac existentă în momentul pronunțării nu poate fi desființată fără retroactivitate, de către o lege posterioară", iar "o cale de atac se exercită doar împotriva hotărârilor pronunțate după intrarea sa în vigoare" ( Deciziile Curții Constituționale nr. 9 din 7 martie 1994

și nr. 96 din 24 septembrie 1996). În acest context, se apreciază că instituirea unor reguli speciale, în ceea ce privește strict calea de atac a recursului, nu este contrară principiului nediscriminării, atâta timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor, și că normele legale criticate se aplică în mod egal tuturor părților aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului.

10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. II pct. (1) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, care au următorul cuprins: "Dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute în Codul de procedură penală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului."

13. Autorul excepției susține că textul criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 11 alin. (3) cu privire la dreptul național și dreptul intern, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 53 cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și prevederile art. 6 din Convenție referitor la dreptul la un proces echitabil.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile

art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013

reglementează situații tranzitorii, prevăzând aplicarea motivelor de recurs în casare în vigoare înaintea modificării lor, prin

art. I din Legea nr. 2/2013 , în cauzele penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv în cele aflate în termenul de declarare a recursului.

15. Având în vedere caracterul de normă de procedură penală al dispoziției criticate, ce impune aplicarea acesteia proceselor aflate în curs de soluționare la data intrării ei în vigoare, Curtea reține că norma de la

art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013

constituie o extindere, și nu o limitare, a aplicabilității prevederilor art. 385^9 din Codul de procedură penală din 1968, incidența lor doar în cauzele expres arătate de legiuitor fiind motivată de faptul că, potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală din 1968, motivele de recurs în casare, modificate sau abrogate prin dispozițiile

art. I din Legea nr. 2/2013 , puteau fi invocate în cadrul apelului (conform art. 371 din Codul de procedură penală din 1968), iar, în cazul sentințelor ce nu puteau fi atacate cu apel, în cadrul recursului (potrivit art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968), ca și căi de atac integral devolutive, instanțele de apel și, respectiv, cele de recurs verificând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate.

16. Prin urmare, Curtea constată că persoanele interesate puteau invoca motivele de recurs în casare a căror sferă de aplicare este criticată în cadrul căilor de atac integral devolutive pe care le aveau la dispoziție, beneficiind de toate garanțiile dreptului la un proces echitabil și fără a fi discriminate în raport cu titularii dreptului de a invoca aceleași motive în faza de recurs în casare, potrivit dispozițiilor

art. II din Legea nr. 2/2013 .

17. În acest fel, textul criticat respectă standardul asigurării dreptului la două grade de jurisdicție în materie penală, prevăzut la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Potrivit tezei întâi a paragrafului 1 al art. 2 din acest protocol "orice persoană declarată vinovată de o infracțiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară", iar, conform celei de-a doua teze a paragrafului 1 al art. 2 anterior invocat, "exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege".

18. Pentru aceste considerente, Curtea constată că nu poate fi reținută încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 16 și art. 21 alin. (3) din Constituție, nefiind astfel încălcate nici dispozițiile art. 6 din Convenție și art. 11 alin. (3) din Legea fundamentală.

19. De altfel, Curtea constată că dispozițiile

art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013

reprezintă opțiunea legiuitorului, exercitată potrivit competențelor sale constituționale, prevăzute la art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.

20. Având în vedere că prevederile

art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013

nu aduc atingere niciunui drept fundamental, Curtea nu poate reține pretinsa încălcare prin acestea a dispozițiilor art. 53 din Constituție.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile Firică în Dosarul nr. 2.668/1/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și constată că

art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 iunie 2014.