Ordin · Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

Ordinul nr. 1330/2014

pentru aprobarea reglementării tehnice "Normativ privind documentațiile geotehnice pentru construcții", indicativ NP 074-2014

prezumat în vigoare

Data actului
17 iulie 2014
Emitent
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 597 din 11 august 2014
Citat de
5 acte
Citează
3 acte
Structură
3 articole · 2.684 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În conformitate cu prevederile art. 10 și

art. 38 alin. 2 din Legea nr. 10/1995

privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare, ale art. 2 alin. (3) și (4) din Regulamentul privind tipurile de reglementări tehnice și de cheltuieli aferente activității de reglementare în construcții, urbanism, amenajarea teritoriului și habitat, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 203/2003 , cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere Procesul-verbal de avizare nr. 37/2013 al Comitetului tehnic de specialitate nr. 6 "Inginerie geotehnică și fundații" și Procesul-verbal de avizare nr. 1/2014 al Comitetului tehnic de coordonare generală,

în temeiul art. 4 pct. II lit. e) și al

art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013

privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu modificările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, emite prezentul ordin.

Articolul 1

Se aprobă reglementarea tehnică "Normativ privind documentațiile geotehnice pentru construcții", indicativ NP 074-2014, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

-----

*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1.

Articolul 2

Prezentul ordin*1) se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării.

-----

*1) Ordinul și anexa se publică și în Buletinul Construcțiilor, editat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă "URBAN - INCERC".

Articolul 3

La data intrării în vigoare a prezentului ordin,

Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și locuințelor nr. 128/2007

pentru aprobarea reglementării tehnice "Normativ privind documentațiile geotehnice pentru construcții", indicativ NP 074-2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 381 din 6 iunie 2007, se abrogă.

p. Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale
și administrației publice,
Shhaideh Sevil,
secretar de stat
București, 17 iulie 2014.
Nr. 1.330.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.