Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 752/2014

privind suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pe anul 2014 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014

prezumat în vigoare

Data actului
28 august 2014
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 657 din 5 septembrie 2014
Citează
2 acte
Structură
3 articole · 2.241 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2014

privind stabilirea unor măsuri financiare și pentru interpretarea unor prevederi legale,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1)

Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pe anul 2014 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2014, cu suma de 12.630 mii lei, la capitolul 70.01 "Locuințe, servicii și dezvoltare publică", titlul 71 "Active nefinanciare", articolul 71.01 "Active fixe", alineatul 71.01.04 "Microbuze școlare", pentru sprijinirea de către România a procesului educațional din Republica Moldova.

(2)

Suma prevăzută la alin. (1) se utilizează potrivit

art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2014

privind stabilirea unor măsuri financiare și pentru interpretarea unor prevederi legale.

Articolul 2

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a sumelor alocate potrivit prezentei hotărâri.

Articolul 3

Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pe anul 2014.

PRIM-MINISTRU
VICTOR-VIOREL PONTA
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale
și administrației publice,
Shhaideh Sevil,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Ioana-Maria Petrescu
Ministrul delegat pentru buget,
Darius-Bogdan Vâlcov
București, 28 august 2014.
Nr. 752.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.