Ordin · Agenția Națională de Administrare Fiscală

Ordinul nr. 2781/2014

pentru aprobarea utilizării semnăturii electronice extinse la derularea formalităților vamale pentru mărfurile introduse în și scoase din Uniunea Europeană prin birouri vamale din România

prezumat în vigoare

Data actului
8 septembrie 2014
Emitent
Agenția Națională de Administrare Fiscală
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 672 din 12 septembrie 2014
Citat de
2 acte
Citează
4 acte
Structură
4 articole · 3.208 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Abrogat prin 1

  • Ordinul nr. 612/2015 3 martie 2015 (prevederi anume) privind abrogarea art. 3 alin. (3) din Ordinul președintelui Agenției Naționale de Adminis…

Având în vedere prevederile art. 4b și art. 199 alin. (2) din

Regulamentul (CEE) nr. 2.454/93

al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a

Regulamentului (CEE) nr. 2.913/92

al Consiliului de instituire a Codului vamal comunitar, cu modificările ulterioare,

în temeiul

art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013

privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală,

președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă utilizarea semnăturii electronice extinse la derularea formalităților vamale pentru mărfurile introduse în și scoase din Uniunea Europeană prin birouri vamale din România.

Articolul 2

Regimul juridic al semnăturii electronice extinse utilizate la derularea formalităților vamale pentru mărfurile introduse în și scoase din Uniunea Europeană prin birouri vamale din România este cel prevăzut de

Legea nr. 455/2001

privind semnătura electronică, republicată.

Articolul 3

(1)

Utilizarea semnăturii electronice extinse se implementează în fază-pilot pentru declarațiile sumare de intrare depuse în aplicația ICS-RO pentru mărfurile ce urmează a fi introduse în Uniunea Europeană pe baza unei declarații sumare de intrare.

(2)

Transmiterea de către declarant/reprezentant a declarației sumare de intrare, a cererii de rectificare sau a cererii de rerutare, prin intermediul aplicației ICS-RO, la biroul vamal se realizează cu semnătură electronică extinsă.

(3)

Aplicația ICS-RO transmite mesaje de răspuns către declarant/reprezentant, având atașată semnătura electronică extinsă.

(4)

În cazul în care declarația sumară de intrare a fost selectată de unul sau mai multe criterii de risc comunitare/naționale sau pentru control, mesajul "eliberare pentru intrare" transmis de către lucrătorul vamal are atașată semnătura electronică extinsă.

(5)

Dispozițiile prezentului ordin se completează cu prevederile Normelor tehnice de utilizare a Sistemului de control al importului, aprobate prin

Ordinul vicepreședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.477/2009 , cu modificările și completările ulterioare.

(6)

Utilizarea semnăturii electronice extinse în aplicația ICS-RO este facultativă pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin. După expirarea acestui termen utilizarea semnăturii electronice extinse devine obligatorie.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 15 septembrie 2014.

Președintele Agenției Naționale
de Administrare Fiscală,
Gelu-Ștefan Diaconu
București, 8 septembrie 2014.
Nr. 2.781.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.