Normele din 11 septembrie 2014
de acordare a majorării pentru lucrări de excepție sau misiuni speciale, pentru funcționarii publici cu statut special și personalul civil din Administrația Națională a Penitenciarelor
prezumat în vigoare
Articolul 1
Funcționarii publici cu statut special și personalul civil din Administrația Națională a Penitenciarelor care execută lucrări de excepție sau misiuni speciale, apreciate ca atare de către conducătorii acestora, beneficiază de o majorare de până la 50% din salariul de bază prevăzut de legislația în vigoare la data de 31 decembrie 2009, denumită în continuare majorare.
Articolul 2
Sunt considerate lucrări de excepție acele lucrări care:
a) conduc la realizarea unor obiective cu impact deosebit asupra organizării și funcționării structurilor din sistemul administrației penitenciare;
b) necesită efectuarea unor activități cu un grad ridicat de specializare;
c) sunt realizate în grupuri de lucru înființate în vederea elaborării unor proiecte importante, specifice sistemului administrației penitenciare;
d) contribuie, identifică sau obțin noi surse de venituri.
Articolul 3
Sunt considerate misiuni speciale acele activități care:
a) au un grad de complexitate mai mare decât atribuțiile prevăzute în fișa postului;
b) implică existența unor riscuri deosebite pentru siguranța personalului sau pentru funcționarea în bune condiții a sistemului administrației penitenciare.
Articolul 4
Majorarea se acordă individual, pe o perioadă de maximum 6 luni, pentru cel mult 5% din numărul total de posturi prevăzute în statele de organizare, în limita a 30% din suma salariilor de bază, a salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, cumulat pe totalul bugetului ordonatorului principal de credite.
După expirarea termenului prevăzut la alin. (1), majorarea se poate acorda acelorași persoane, în același procent sau într-un procent diferit, dacă sunt îndeplinite condițiile legale și dacă se respectă procedura reglementată la art. 5.
Articolul 5
Majorarea se acordă la propunerea motivată în scris a superiorului ierarhic, care va cuprinde și procentul majorării, stabilit în funcție de lucrările de excepție sau misiunile speciale, precum și perioada de acordare.
Propunerea de acordare a majorării se analizează în consiliul de conducere al unității respective, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative. În urma analizei se emite un aviz motivat.
Competența de acordare a majorării, inclusiv stabilirea procentului majorării și a perioadei de acordare, pe baza propunerii și a avizului, este următoarea:
a) ministrul justiției, pentru directorul general și directorii generali adjuncți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor;
b) directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, pentru directorii și directorii adjuncți din unitățile subordonate, pentru personalul din Administrația Națională a Penitenciarelor și pentru personalul din Subunitatea de pază și escortare deținuți transferați;
c) directorii unităților subordonate, pentru restul personalului din subordine.
Repartizarea pe unități a numărului beneficiarilor majorării se stabilește o dată la 6 luni de Consiliul de conducere al Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative, astfel încât să se asigure distribuirea echitabilă pe unități și categorii de personal.
Administrația Națională a Penitenciarelor ține evidența persoanelor care beneficiază de majorare, inclusiv în ceea ce privește respectarea procentelor prevăzute la art. 4 alin. (1).
Articolul 6
Majorarea nu se acordă:
a) în toate situațiile în care nu se acordă salariul de bază;
b) în situația punerii la dispoziție ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale sau a trimiterii în judecată;
c) când nu mai sunt îndeplinite criteriile de acordare.
Prevederile art. 5 se aplică în mod corespunzător și pentru cazurile prevăzute la alin. (1).
_________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.