Decizia nr. 756/2014

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Toni Greblă

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader

- judecător

Benke Karoly

- magistrat-asistent-șef

Cu participarea în ședința publică din 9 decembrie 2014 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) și

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Constantin Dragoș Popoiag în Dosarul nr. 3.799/2/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 607D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 9 decembrie 2014, cu participarea reprezentantului autorului excepției, avocat Livia Mocanu, a părții Norel Popescu, personal și asistat de avocat Corneliu Liviu Popescu, precum și a reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , a dispus amânarea pronunțării pentru data de 16 decembrie 2014, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Sentința civilă nr. 1.922 din 17 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3.799/2/2014, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (3) și

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Constantin Dragoș Popoiag într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii formulate de autorul excepției privind suspendarea executării unor acte administrative, și anume Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 618 din 29 mai 2014 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva modului de desemnare și alegere a domnului judecător Norel Popescu, candidat la alegerile din 5 mai 2014 pentru ocuparea funcției de membru în Consiliul Superior al Magistraturii, precum și Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 642 din 29 mai 2014 prin care s-a constatat legalitatea procedurii de alegere pentru numirea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a unui membru reprezentant al tribunalelor, în persoana domnului judecător Norel Popescu.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale criticate sunt neconstituționale în măsura în care prin sintagma "candidat care reprezintă categoria de instanțe sau parchete la nivelul căreia își desfășoară activitatea" se înțelege și candidat care nu exercită efectiv funcția de judecător sau procuror, fiind detașat la alte autorități decât instanțele judecătorești ori parchete, sau este membru interimar al Consiliului Superior al Magistraturii. Se arată că interpretarea textelor de lege criticate în sensul în care poate candida la alegerile pentru numirea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii un judecător sau un procuror care nu își desfășoară efectiv activitatea la nivelul instanței ori al parchetului pe care o reprezintă contravine principiului constituțional al egalității în fața legii. În acest sens se susține că un membru interimar al Consiliului Superior al Magistraturii se bucură pe toată durata mandatului de toate privilegiile pe care i le conferă funcția, respectiv de un statut de demnitate publică recunoscut prin lege, astfel încât, din acest punct de vedere, are un vădit avantaj față de ceilalți candidați la alegerile pentru numirea în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

5. Se mai susține că prevederile legale criticate nu îndeplinesc condițiile de claritate și previzibilitate, necesare în vederea unei corecte aplicări, astfel cum acestea au fost conturate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, aspect ce contravine dispozițiilor art. 20 din Constituție. În acest sens se arată că actele normative nu trebuie aplicate în mod aleatoriu, legiuitorul fiind obligat să stabilească modalități și criterii de aplicare clare și precise, astfel încât, în cazul alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, să nu se creeze confuzia că ar putea candida și un judecător sau procuror care nu își desfășoară efectiv activitatea la instanța sau parchetul reprezentate în cadrul alegerilor, ci este detașat la o altă instituție sau membru interimar în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

6. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal își exprimă opinia asupra excepției de neconstituționalitate în sensul că aceasta este întemeiată. Se apreciază că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) și art. 20 din Constituție, în măsura în care prin "candidat care reprezintă categoria de instanțe sau parchete la nivelul căreia acesta își desfășoară activitatea" și prin sintagma "judecător sau procuror de la instanțe și parchete" se înțelege și candidat care nu exercită efectiv funcția de judecător sau procuror, fiind detașat la alte autorități decât instanțe ori parchete, sau este membru interimar al Consiliului Superior al Magistraturii.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale. În acest sens arată că neconstituționalitatea textelor legale criticate este dedusă nu din conținutul acestora, ci din modul de interpretare și de aplicare a lor, ceea ce, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excedează competenței jurisdicționale a acesteia. Sub acest aspect, în jurisprudența sa, instanța de contencios constituțional a statuat că nu se poate pronunța asupra constituționalității interpretării date de o instanță judecătorească, aceasta constituind un act de aplicare a legii. Așa fiind, nu intră în atribuțiile sale cenzurarea aplicării dispozițiilor legale de către instanțele judecătorești, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. O asemenea ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată ar fi neconstituțională, întrucât este contrară prevederilor art. 126 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. Invocă în acest sens

Decizia Curții Constituționale nr. 1.486 din 10 noiembrie 2009 .

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Referitor la legalitatea sesizării sale, Curtea reține că în ședința de judecată din 9 decembrie 2014 partea Norel Popescu, prin avocat, a invocat două chestiuni prealabile, respectiv faptul că, pe de o parte, completul de judecată al instanței de trimitere nu a fost legal constituit, ceea ce determină nulitatea absolută a hotărârii de sesizare a Curții Constituționale, solicitând, astfel, suspendarea judecății cauzei până la soluționarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului care a fost formulat împotriva hotărârii menționate, iar, pe de altă parte, sesizarea Curții a fost dispusă printr-o sentință, și nu printr-o încheiere, ceea ce ar împiedica judecarea pe fond a cauzei. Aspectele învederate au mai făcut obiect al analizei Curții Constituționale, care a statuat că singura verificare pe care instanța constituțională este datoare să o facă cu privire la legalitatea sesizării este cea referitoare la faptul ca sesizarea sa să fi fost dispusă de către o instanță judecătorească, fără să verifice competența acestora, în caz contrar, transformându-se într-o instanță de reformare a hotărârilor judecătorești (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 493 din 21 noiembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 21 ianuarie 2014, sau

Decizia nr. 678 din 13 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014); de asemenea, referitor la sesizarea Curții Constituționale chiar prin hotărârea de soluționare a cauzei deduse judecății instanței a quo, Curtea, pentru a analiza legalitatea sesizării sale, a reținut că, odată cu modificările operate prin

Legea nr. 177/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, legiuitorul a eliminat suspendarea de drept a cauzei pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate și a introdus, corelativ, un nou motiv de revizuire a hotărârilor definitive. În acest caz, aplicarea

art. 2 din Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 26/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 27 decembrie 2010, potrivit căruia dacă, printre altele, actul de sesizare nu este o încheiere distinctă, aceasta se va restitui instanțelor de judecată, ar fi excesivă având în vedere finalitatea controlului de constituționalitate. De asemenea, Curtea a avut în vedere și respectarea dreptului părților de a formula cerere de revizuire în temeiul art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 din Codul de procedură civilă, în cazul în care Curtea constată neconstituționalitatea prevederii care a făcut obiectul excepției, mai ales că până la judecarea excepției de neconstituționalitate există posibilitatea ca litigiul din fața instanței ordinare să se fi soluționat (a se vedea în acest sens

Decizia Curții Constituționale nr. 423 din 24 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 21 ianuarie 2014). Așadar, problemele referitoare la legala compunere a completului de judecată și la tipul hotărârii judecătorești de sesizare a Curții Constituționale nu impietează cu nimic asupra legalei sale sesizări.

11. În aceste condiții, Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit actului de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 14 alin. (3) și

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012. Analizând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că, în realitate, obiect al acesteia îl reprezintă prevederile art. 14 alin. (3) sintagma "categoria de instanțe sau parchete la nivelul cărora judecătorul sau, după caz, procurorul, își desfășoară activitatea" și art. 16 alin. (2) lit. b) sintagma "(...) judecători de la tribunale și tribunale specializate" din

Legea nr. 317/2004 , potrivit cărora:

- Art. 14 alin. (3): "(3) În procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, fiecare judecător și procuror votează un număr de candidați egal cu numărul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, care reprezintă categoria de instanțe sau parchete la nivelul cărora judecătorul sau, după caz, procurorul își desfășoară activitatea.";

- Art. 16 alin. (2) lit. b): "(2) Sunt aleși ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii: (...)

b) 2 judecători de la tribunale și tribunalele specializate, care au obținut numărul cel mai mare de voturi la nivel național;".

13. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) și (2) referitor la principiul egalității în drepturi și al preeminenței legii și art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului.

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul acesteia, prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în data de 6 iunie 2014, a solicitat, în temeiul

art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , suspendarea executării Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 618 din 29 mai 2014 și nr. 642 din 29 mai 2014 până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii sale de anulare a celor două acte administrative anterior menționate. Cererea de anulare a fost formulată la data de 4 iunie 2014, prin depunerea plângerii prealabile la Consiliul Superior al Magistraturii. În urma respingerii plângerii prealabile, autorul excepției s-a adresat Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ pentru anularea celor două hotărâri, cererea sa fiind înregistrată la data de 3 iulie 2014.

15. Prin Sentința civilă nr. 1.922 din 17 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3.799/2/2014, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sesizând Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) și

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 , a dispus suspendarea executării Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 642 din 29 mai 2014 și a respins cererea de suspendare a executării Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 618 din 29 mai 2014 - aceasta din urmă fiind nesusceptibilă de executare și nici de suspendare.

16. Având în vedere obiectul litigiului, respectiv cerere de suspendare a unor acte administrative, Curtea reține că se pune problema legăturii cu soluționarea cauzei a dispozițiilor legale criticate. Sintagma "legătură cu soluționarea cauzei" cuprinsă în

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

presupune "atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului" ( Decizia Curții Constituționale nr. 289 din 22 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 10 iulie 2014).

17. Cu privire la acest aspect, Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 22 aprilie 2014, pronunțată ca urmare a ridicării unei excepții de neconstituționalitate în cadrul cererii de suspendare a unei hotărâri adoptate de către Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul

art. 55 din Legea nr. 317/2004 , a stabilit că "cererea de suspendare a executării actelor în condițiile

art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

reprezintă o cerere conexă acțiunii întemeiate pe art. 7 și 8 din aceeași lege, cerere a cărei introducere este guvernată de principiul disponibilității".

18. În continuare, Curtea a reținut că, "deși excepția de neconstituționalitate [a dispozițiilor

art. 55 din Legea nr. 317/2004

- sn.] a fost ridicată în cursul soluționării unei cereri de suspendare a hotărârii de revocare, și nu în cadrul unei cereri întemeiate pe

art. 7 și 8 din Legea nr. 554/2004 , contestarea constituționalității textului legal ce face obiectul acesteia - text ce reprezintă temeiul legal care a stat la baza acțiunii de revocare -, cu eventuala finalitate de constatare a neconstituționalității sale, constituie un temei suficient de natură să justifice intervenția instanței judecătorești pentru a preveni producerea unei pagube iminente. De aceea, neconstituționalitatea textului menționat are un efect direct chiar asupra soluționării cererii introduse potrivit

art. 14 din Legea nr. 554/2004 , fără ca în acest fel să se prejudece acțiunea formulată în temeiul art. 7 și 8 din lege, în acest ultim caz, instanța judecătorească fiind liberă să aprecieze cu privire la incidența prezentei decizii asupra stabilirii motivelor pe care s-a întemeiat hotărârea de revocare". Așadar, Curtea a statuat că dispozițiile legale criticate, constituind chiar temeiul adoptării hotărârii de revocare din calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, au legătură cu soluționarea acțiunii deduse judecății.

19. Raportând cele de mai sus la cauza de față, Curtea constată că cererea de suspendare formulată de autorul excepției a fost admisă, spre deosebire de situația existentă în dosarul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate soluționată prin

Decizia Curții Constituționale nr. 196 din 4 aprilie 2013 . În aceste condiții, chiar în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate, decizia Curții Constituționale nu ar putea avea niciun efect concret asupra cauzei deja soluționate, în sensul că textul nu mai are aplicabilitate în cauza respectivă, tocmai prin pronunțarea unei asemenea hotărâri de către Curtea de Apel București. Așadar, în aceste condiții, textele criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei în sensul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , astfel încât excepția de neconstituționalitate formulată este inadmisibilă.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) și

art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Constantin Dragoș Popoiag în Dosarul nr. 3.799/2/2014 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 16 decembrie 2014.