Ordonanță · Guvernul

OG nr. 113/1999

privind reglementarea producției, circulației și comercializării alimentelor

respins

Data actului
30 august 1999
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 430 din 31 august 1999
Respins
prin Legea nr. 753/2001
Citat de
31 de acte
Citează
3 acte
Structură
49 de articole · 41.635 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Respins prin 1

  • Legea nr. 753/2001 27 decembrie 2001 pentru respingerea Ordonanței Guvernului nr. 113/1999 privind reglementarea producției, ci…

Ce face acest act

Are ca temei 2

În temeiul art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României și al

art. 1 lit. P pct. 3 din Legea nr. 140/1999

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României emite următoarea ordonanța:

Capitolul 1 Dispoziții generale

Articolul 1

(1)

Prezenta ordonanță stabilește cadrul juridic unitar referitor la producerea, ambalarea, depozitarea, transportul și comercializarea alimentelor, responsabilitățile producătorilor și comercianților de alimente, organizarea controlului oficial al alimentelor și sancțiunile în vederea protejării calității alimentelor.

(2)

Aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe protejeaza consumatorii de practici incorecte la fabricarea, depozitarea și comercializarea alimentelor și asigura condiții pentru informarea lor corecta și completa, în conformitate cu reglementările legale privind protecția consumatorilor.

Articolul 2

Reglementările prezentei ordonanțe nu se aplică alimentelor produse în gospodării individuale pentru consumul propriu și nici produselor alimentare care sunt în tranzit sau care sunt depozitate temporar, ca bunuri care tranziteaza țara, dacă nu reprezintă un pericol pentru sănătatea umană sau pentru mediu.

Articolul 3

În sensul prezentei ordonanțe, termenii folosiți se definesc după cum urmează:

a) alimente - produse în stare naturala sau prelucrate, destinate consumului uman, inclusiv apa minerala și guma de mestecat, din care se exclud tutunul, produsele medicinale și substantele narcotice sau psihotrope;

b) alimente de origine animala - alimente constând din sau conținând aproape în exclusivitate produse de origine animala;

c) alimente de origine vegetala - alimente constând din sau conținând aproape în exclusivitate produse de origine vegetala;

d) alimente cu destinație nutritionala specială - alimente care au o compoziție corespunzătoare cu scopurile nutritionale pretinse. Aceste alimente trebuie să îndeplinească cerințele nutritionale speciale ale anumitor categorii de persoane ale căror procese digestive sau metabolice sunt perturbate ori care se afla în condiții fiziologice speciale sau ale sugarilor și copiilor mici sanatosi;

e) alimente modificate genetic - alimente (semințe, fructe, tuberculi, bulbi și altele asemenea) care conțin o combinație noua de material genetic obținut prin tehnici de bioinginerie;

f) ingrediente - orice substanța, inclusiv aditivii, folosită în producerea sau prepararea alimentelor și prezenta în produsul finit ca atare sau într-o formă modificată;

g) aditivi alimentari - orice substanțe naturale sau artificiale, cu sau fără valoare nutritiva, care în mod normal nu se consuma ca alimente și nu se utilizează ca materii prime, dar se adauga alimentelor în timpul preparării, procesarii, ambalarii, transportului sau depozitarii, în scopul de a influența favorabil proprietățile fizice, chimice, microbiologice și senzoriale, precum și capacitatea de conservare ale acestora;

h) contaminanti alimentari - orice substanțe care nu se adauga în mod intentionat alimentelor, dar care sunt prezente în aceste alimente ca rezultat al tratamentelor aplicate în timpul creșterii plantelor, creșterii animalelor sau al altor operațiuni de procesare a alimentelor, ori ca rezultat al contaminarii mediului;

i) nutrienti - substanțe nutritive, respectiv protide, lipide, glucide, vitamine și elemente minerale (macro- și microelemente);

j) materiale în contact cu alimentele - materiale care vin în contact direct cu alimentele și sunt cumpărate împreună cu acestea;

k) etichetare - orice cuvinte, detalii, mărci, desene sau simboluri, aplicate pe un ambalaj, document, nota, eticheta, inel sau guler, care însoțesc sau se referă la un aliment;

l) alimente preambalate - orice aliment în ambalaj individual, care se vinde sub aceasta forma și al cărui conținut nu poate fi modificat fără deschiderea sau schimbarea ambalajului;

m) comercializarea alimentelor - orice operațiune de vânzare-cumpărare, import-export, al carei scop este de a oferi alimente unei terțe părți, cu excepția celor destinate unor cercetări științifice și expertize de laborator;

n) igiena alimentara - toate măsurile necesare pentru a asigura protecția, stabilitatea și salubritatea alimentelor, pornind de la cultivare sau creștere, producție sau fabricație, până la consumul final;

o) material de ambalare - orice tip de recipiente sau orice material de invelire și acoperire, care protejeaza alimentul de contaminare și de modificare a calității;

p) reziduu - orice substanța, inclusiv derivatii și metabolitii săi, care în mod natural nu se găsește în alimente, dar care poate fi regasita ca urmare a incorporarii ei în mod constient sau accidental și care prin depășirea limitelor maxime admise poate constitui factor de risc pentru sănătate;

q) calitatea alimentului - totalitatea proprietăților întrunite de aliment, care îl fac compatibil cu reglementările specifice și cerințele consumatorilor;

r) termen de valabilitate - data până la care alimentele își mențin proprietățile specifice, când sunt păstrate în mod corespunzător, și care reprezintă termenul limita de consum;

s) specificație tehnica - document care descrie metoda de fabricație, compozitia, parametrii de calitate, condițiile de ambalare, etichetare, depozitare și transport;

t) adjuvanti - substanțe, altele decât materiile prime, utilizate în procesul de fabricație și care se regăsesc ca atare sau sub forma de derivati în produsul finit;

u) siguranța alimentelor - garanția ca alimentele nu constituie un pericol pentru consumator atunci când sunt preparate și/sau consumate conform destinației lor;

v) alimente contrafăcute - alimente a căror calitate, menționată în declarația de conformitate, standardul sau specificația tehnica de produs și pe eticheta, a fost modificată, intentionat sau nu, într-un mod care ar putea constitui un risc pentru sănătatea consumatorilor, le-ar putea leza interesele sau i-ar informa greșit.

Capitolul 2 Condiții generale

Secțiunea 1 Unitățile producătoare de alimente

Articolul 4

Unitățile în care se produc alimente pot fi amplasate numai în acele spații care îndeplinesc condițiile stabilite prin reglementări legale în vigoare.

Articolul 5

Alimentele pot fi produse numai în unitățile care îndeplinesc condițiile de funcționare, stabilite prin reglementările legale în vigoare.

Secțiunea 2 Condiții de fabricare

Articolul 6

La fabricarea alimentelor se pot utiliza numai acele materii prime, aditivi, auxiliari tehnologici, materiale de ambalare sau orice alte materiale care vin în contact cu alimentele, avizate de către Ministerul Sănătății, de comun acord cu Ministerul Agriculturii și Alimentației, conform reglementărilor legale în vigoare.

Articolul 7

Fabricarea, depozitarea și transportul alimentelor se fac cu respectarea normelor tehnologice, igienico-sanitare și sanitare veterinare, care să asigure îndeplinirea cerințelor de sănătate publică, de igiena alimentara și de calitate a alimentelor.

Secțiunea 3 Condiții privind personalul

Articolul 8

Fabricarea, depozitarea, transportul și comercializarea alimentelor se fac numai de către persoanele care îndeplinesc condițiile de sănătate stabilite prin ordin al ministrului sănătății și care, pentru operațiunile pe care le executa, întrunesc calificarea necesară și dețin cunoștințe suficiente în domeniul sănătății publice, igienei alimentelor sau igienei muncii, atestate conform reglementărilor legale în vigoare.

Secțiunea 4 Condiții privind compozitia și calitatea alimentelor

Articolul 9

(1)

Alimentele trebuie să aibă o compoziție care să asigure atât calitatea acestora, cat și sănătatea consumatorilor și sa îndeplinească condițiile de igiena prevăzute de normele legale în vigoare.

(2)

Reglementările privind nivelul de admisibilitate a aditivilor alimentari și a adjuvantilor din compozitia alimentelor, precum și igiena alimentelor se stabilesc de către Ministerul Sănătății, de comun acord cu Ministerul Agriculturii și Alimentației.

Secțiunea 5 Condiții privind utilizarea aditivilor alimentari

Articolul 10

La fabricarea sau manipularea alimentelor destinate comercializării sunt interzise:

a) utilizarea aditivilor care nu au fost autorizați, fie singuri sau în combinație cu alte substanțe;

b) utilizarea proceselor tehnologice în vederea obținerii de aditivi neautorizati în produsele alimentare;

c) utilizarea aditivilor autorizați peste limitele maxime admise.

Articolul 11

Se interzice comercializarea alimentelor, dacă acestea au fost fabricate sau manipulate cu încălcarea prevederilor art. 10 ori dacă nu sunt compatibile cu alte reglementări legale în vigoare.

Articolul 12

Se interzice comercializarea aditivilor sau a schimbatorilor de ioni, a căror utilizare este interzisă la fabricarea sau manipularea alimentelor.

Articolul 13

Fac excepție de la prevederile art. 10:

a) aditivii care au fost îndepărtați din alimente complet sau se regăsesc în produsul care urmează să fie vândut în cantități reziduale, tehnic inevitabile și tehnologic inactive, incapabile sa primejduiasca sănătatea sau sa modifice proprietățile organoleptice ale produsului;

b) apa distilata sau demineralizata, aerul, azotul sau dioxidul de carbon, pentru situațiile în care acestea nu sunt utilizate ca presurizanti, sau hidrogenul, dacă se folosește la hidrogenarea grasimilor sau la fabricarea alcoolilor.

Articolul 14

În vederea protejării intereselor consumatorilor și ținând seama de cerințele tehnologice, nutritionale și dietetice ale alimentelor, Ministerul Agriculturii și Alimentației, Ministerul Sănătății și alte organisme interesate, după caz, sunt abilitate sa emita ordine sau instrucțiuni comune privitoare la:

a) aprobarea utilizării aditivilor în general sau numai pentru anumite alimente ori pentru anumite scopuri;

b) specificarea aditivilor admiși și a limitelor maxime pentru aditivi și produsii lor de reactie continuti în alimente, precum și a condițiilor de puritate pentru aditivi și schimbatorii de ioni;

c) fabricarea, manipularea și comercializarea aditivilor și schimbatorilor de ioni;

d) interzicerea sau restrictionarea utilizării anumitor aditivi și schimbatori de ioni la fabricarea alimentelor;

e) reactualizarea aditivilor admiși, în funcție de condițiile de folosire și de informațiile științifice.

Secțiunea 6 Condiții privind contaminantii, în general, radiatiile sau utilizarea materialelor radioactive

Articolul 15

(1)

Ministerul Sănătății și Ministerul Agriculturii și Alimentației sunt abilitate sa adopte reglementări comune privind prezenta contaminantilor în alimente.

(2)

Reglementările trebuie să se bazeze pe principiul ca alimentul care conține un contaminant, într-o cantitate neacceptata din punctul de vedere al sănătății publice, respectiv la un nivel de toxicitate care depășește limitele maxime admise, sa nu fie fabricat și distribuit în vederea comercializării.

Articolul 16

(1)

La fabricarea și comercializarea alimentelor sunt interzise:

a) folosirea în fabricație a materiilor prime cu grad de radioactivitate peste limitele maxime admise sau mărirea prin prelucrare a concentratiei substanțelor radioactive naturale, aflate în materia prima;

b) tratarea alimentelor cu radiatii ultraviolete sau ionizante, fără autorizare sanitară prealabilă;

c) comercializarea alimentelor tratate cu radiatii, prin încălcarea prevederilor lit. a) și b);

d) comercializarea alimentelor iradiate peste limitele admise de legislația în vigoare.

(2)

Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii și Alimentației și organismul național pentru controlul radiatiilor sunt abilitate sa emita reglementări comune pentru:

a) stabilirea limitelor maxime admise privind nivelul de contaminare radioactiva a alimentelor;

b) aprobarea efectuării unor tratamente cu radiatii în general sau pentru anumite alimente ori în anumite scopuri, dacă aceasta corespunde intereselor consumatorilor;

c) specificarea anumitor procese pentru tratarea autorizata cu radiatii, dacă aceasta este necesară în vederea protejării intereselor consumatorilor.

Articolul 17

Cantitatea de aditivi continuta în alimente și autorizata prin ordinele emise conform prevederilor art. 14 și utilizarea tratamentului cu radiatii, autorizat prin ordinele emise conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a), trebuie să fie declarate conform prevederilor legale în vigoare.

Secțiunea 7 Condiții privind reziduurile de pesticide și alte produse care se regăsesc în alimente

Articolul 18

(1)

Se interzice comercializarea alimentelor care conțin:

a) reziduuri ale substanțelor utilizate pentru protecția plantelor, fertilizatori, asa cum sunt definite în reglementările legale specifice, sau alte produse pentru tratarea plantelor și solului, produse pentru protejarea depozitarii ori produsele lor de degradare sau de reactie, peste limitele prevăzute în reglementările legale în vigoare;

b) reziduuri ale substanțelor utilizate pentru protecția plantelor, asa cum sunt definite de reglementările legale specifice, care nu au fost autorizate și care sunt interzise a fi folosite pentru alimente sau pentru materiile lor prime;

c) reziduuri de antibiotice, substanțe medicamentoase, hormoni, substanțe anabolizante, ca rezultat al folosirii acestora în practica zootehnica pentru stimularea creșterii animalelor și în practica sanitară veterinara pentru tratarea animalelor bolnave;

d) metale grele sau alte substanțe nocive, care polueaza mediul și care provin în principal din sfera industriala și a transportului;

e) micotoxine care provin din dezvoltarea mucegaiurilor toxigene pe materiile prime sau pe produsele finite.

(2)

Ministerul Sănătății este abilitat sa emita ordine comune cu Ministerul Agriculturii și Alimentației și cu avizul altor organisme abilitate, pentru:

a) stabilirea limitelor maxime admise de reziduuri sau alte substanțe în sau pe alimente;

b) interzicerea comercializării alimentelor al căror conținut în reziduuri sau în alte substanțe depășește limita maxima admisă;

c) stabilirea măsurilor pentru dezinfectarea, decontaminarea și dezinfestarea camerelor sau echipamentelor în care sau cu care au fost fabricate, manipulate sau comercializate alimentele, precum și specificarea, interzicerea sau restrictionarea utilizării de mijloace, echipamente sau metode, în vederea protejării intereselor consumatorilor.

Secțiunea 8 Condiții privind prezenta în alimente a substanțelor active farmacologic

Articolul 19

(1)

Se interzic fabricarea și comercializarea alimentelor de origine animala, dacă ele conțin reziduuri de substanțe active farmacologic sau produsele lor de metabolism:

a) a căror utilizare a fost interzisă la aceste animale, prin reglementări legale specifice;

b) care depășesc limitele maxime admise de reziduuri de medicamente de uz veterinar în produsele de origine animala, prevăzute de reglementările specifice legale în vigoare;

c) care nu au fost autorizate sau înregistrate ca medicamente pentru tratamentul animalelor sau a căror utilizare a fost interzisă prin alte reglementări legale în vigoare ori care nu sunt autorizate pentru utilizare ca aditivi în hrana animalelor.

(2)

În situațiile în care substantele active farmacologic sunt autorizate și înregistrate ca medicamente ori sunt autorizate ca aditivi în hrana animalelor, se pot fabrica alimente de origine animala, care pot fi comercializate, dacă sunt respectate perioadele de asteptare, stabilite în reglementările specifice legale în vigoare.

(3)

Ministerul Agriculturii și Alimentației și Ministerul Sănătății sunt abilitate sa emita ordine comune care:

a) sa stabilească limitele maxime pentru substantele farmacologic active și produsele lor de reactie, care nu pot fi depășite în sau pe alimentele comercializate;

b) sa excludă din tratamentul animalelor, în totalitate sau pentru anumite scopuri, acele substanțe farmacologic active, care ar conduce la depășirea conținutului de reziduuri admis în alimentele de origine animala, sau sa stabilească perioade de asteptare pentru aceste substanțe și sa interzică comercializarea alimentelor care au fost produse cu încălcarea acestor reglementări.

Secțiunea 9 Condiții privind alimentele cu destinație nutritionala specială, a suplimentelor nutritive, a alimentelor fortificate și a celor modificate genetic

Articolul 20

Ministerul Sănătății împreună cu Ministerul Agriculturii și Alimentației sunt abilitate sa adopte reglementări pentru specificarea condițiilor de fabricare și manipulare aplicabile alimentelor destinate unor cerințe speciale de nutriție, precum și a condițiilor privind comercializarea acestor produse. Reglementările se vor baza pe principiul comercializării numai a alimentelor destinate unor cerințe speciale de nutriție, care nu sunt periculoase pentru sănătatea publică și pentru care se asigura o informare corespunzătoare a consumatorilor privind proprietățile și caracteristicile acestora.

Articolul 21

Alimentele care îndeplinesc cerințe speciale de nutriție, cele supuse tratamentului cu radiatii ionizante, precum și cele modificate genetic se avizează de către Ministerul Sănătății.

Articolul 22

(1)

Ministerul Sănătății este abilitat sa reglementeze utilizarea nutrientilor în alimente și în suplimentele de hrana.

(2)

Reglementarea trebuie să stabilească reguli privind fortificarea, restaurarea cu nutrienti a alimentelor, precum și reguli privind fabricarea și comercializarea suplimentelor de hrana care conțin nutrienti. Aceasta reglementare trebuie să prevadă doza zilnica recomandată de nutrienti și să asigure consumatorii ca alimentele fortificate, restaurate și normalizate cu nutrienti și suplimentele de hrana care conțin nutrienti nu sunt periculoase pentru sănătatea publică.

Articolul 23

Ministerul Sănătății împreună cu Comisia Naționala pentru Statistica au obligația sa verifice anual datele privind nutritia pe diferite segmente ale populației, precum și datele privind securitatea alimentara, pe care trebuie să se bazeze recomandările privind "costul zilnic al consumatorului" și cantitatea minima de produse necesare, și sa informeze Guvernul asupra concluziilor.

Capitolul 3 Condiții privind producția, igiena și ambalarea alimentelor

Secțiunea 1 Responsabilitățile producătorilor de alimente

Articolul 24

Producătorii de alimente, persoane fizice sau juridice, vor comercializa numai alimentele care prezintă siguranța, sunt salubre și apte pentru consum și se înscriu în prevederile stabilite de prezenta ordonanță și de alte acte normative în vigoare.

Articolul 25

(1)

Producătorii de alimente sunt obligați să respecte parametrii privind proprietățile organoleptice, fizice, chimice, microbiologice și toxicologice ale alimentelor conform standardelor, specificatiilor tehnice și reglementărilor actelor normative în vigoare.

(2)

Producătorii de alimente sunt obligați sa indice parametrii de calitate ai produselor fabricate, destinate comercializării, în standardele sau specificațiile tehnice ale produselor, pe etichete și în declarațiile de conformitate care însoțesc produsele comercializate.

(3)

Producătorii de alimente sunt obligați sa organizeze și să aplice controlul calității alimentelor, fabricate sau manipulate, în laboratoare proprii sau în laboratoare autorizate.

(4)

Fabricarea și comercializarea alimentelor contrafăcute sunt interzise.

Articolul 26

Ministerul Agriculturii și Alimentației și Ministerul Sănătății adopta prin ordin comun reglementări, prin care se stabilesc condițiile privind igiena alimentelor și alte cerințe obligatorii privind fabricarea și manipularea alimentelor, precum și procedurile de verificare a conformitatii cu aceste cerințe.

Articolul 27

Reglementările vor stabili prevederi pentru fabricarea și manipularea alimentelor în mod igienic, iar operatorii din industria alimentara trebuie să identifice și sa corecteze orice faza critica pentru asigurarea securității alimentare. Aceste reglementări vor stabili prevederi pentru identificarea, implementarea, menținerea și îmbunătățirea procedurilor adecvate ale securității alimentare, prin dezvoltarea sistemului propriu de analiza a riscurilor punctelor critice de control.

Articolul 28

(1)

Ministerul Sănătății împreună cu Ministerul Industriei și Comerțului sunt abilitate sa adopte reglementări privind materialele care vin în contact cu alimentele.

(2)

Reglementările trebuie să includă condiții generale pentru toate materialele care vin în contact cu alimentele și sa indice măsuri și proceduri specifice pentru categorii diferite de materiale care vin în contact cu alimentele.

(3)

Reglementările trebuie să stabilească prevederi privind utilizarea în contact direct cu alimentele numai a materialelor necesare pentru ambalarea sau protejarea alimentelor și care să permită manipularea lor.

(4)

Materialele care vin în contact cu alimentele vor fi avizate de către Ministerul Sănătății și vor fi fabricate conform standardelor sau specificatiilor tehnice, astfel încât în condiții de utilizare normale și prevăzute constituientii lor sa nu fie transferati alimentelor în cantități care ar putea periclita sănătatea publică sau ar determina o modificare neacceptabila a compoziției alimentelor ori ar modifica caracteristicile lor organoleptice.

Articolul 29

Ministerul Sănătății, împreună cu Ministerul Agriculturii și Alimentației, Ministerul Industriei și Comerțului și cu alte organisme competente, după caz, sunt abilitate sa adopte reglementări privind etichetarea alimentelor.

Articolul 30

(1)

Etichetarea alimentelor trebuie să ofere informații astfel încât sa nu induca în eroare cumpărătorul, îndeosebi în ceea ce privește:

a) originea sau proveniență, numele sub care este comercializat alimentul, ingredientele folosite, cantitatea neta, termenul de valabilitate, numele și adresa producătorului, ale celui care a ambalat alimentul sau ale comerciantului, condițiile de depozitare sau de utilizare speciale, indicațiile de utilizare în cazul în care ar fi imposibila folosirea produsului în lipsa acestora;

b) atribuirea unor efecte sau proprietăți pe care alimentele nu le poseda;

c) sugerarea ca alimentele poseda caracteristici speciale, când, de fapt, toate alimentele similare dețin aceste caracteristici;

d) atribuirea proprietății de prevenire, tratare sau vindecare a unor boli umane sau referirea la aceste proprietăți, dacă alimentele nu sunt autorizate prin reglementări legale în vigoare.

(2)

Aceste interziceri sau restrictii se aplică și la prezentarea în scop de reclama a alimentelor.

Articolul 31

Înscrisurile de pe eticheta alimentelor trebuie să fie vizibile, lizibile și scrise cel puțin în limba română.

Articolul 32

Ministerul Sănătății poate adopta reglementări specifice privind etichetarea, prezentarea sau reclama produselor cu destinație nutritionala specială și a altor categorii de alimente, dacă sunt necesare pentru protecția consumatorilor sau pentru o informare corecta a acestora.

Capitolul 4 Comercializarea alimentelor

Secțiunea 1 Condiții pentru oferirea alimentelor spre vânzare

Articolul 33

(1)

Alimentele pot fi comercializate numai în spații special amenajate și destinate acestui scop, în condiții de igiena adecvate și cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(2)

Ministerul Industriei și Comerțului, Ministerul Agriculturii și Alimentației, Ministerul Sănătății împreună cu alte organisme interesate, abilitate, sunt abilitate sa adopte reglementări specifice comune privind comercializarea alimentelor pe piețele organizate sau în afară acestora.

Articolul 34

(1)

Alimentele oferite spre comercializare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să fie fabricate, conform prevederilor legale, în scopul protecției sănătății publice, protecției igienei alimentului și protecției calității produsului;

b) să se încadreze în nivelurile maxime admise de contaminare fizica, chimica, microbiologica, toxicologica sau radiologica, stabilite prin reglementări speciale;

c) să se încadreze în parametrii de calitate conform reglementărilor specifice sau cerințelor menționate în declarația de conformitate, în standardul sau specificația tehnica de produs și sa corespundă cu înscrisurile de pe eticheta;

d) să fie ambalate, etichetate și marcate conform reglementărilor specifice, iar inscriptionarea etichetelor să fie vizibila, lizibila și corecta;

e) eticheta trebuie să indice cantitatea de aditivi autorizata, continuta în alimente, și, după caz, utilizarea tratamentului cu radiatii autorizat;

f) să fie avizate sanitar și sanitar veterinar, după caz, în conformitate cu reglementările legale în vigoare.

(2)

Alimentele din import vor fi însoțite de documente complete din partea exportatorului, întocmite conform reglementărilor legale în vigoare.

Secțiunea 2 Restrictii privind comercializarea alimentelor

Articolul 35

(1)

Se interzice comercializarea alimentelor care:

a) nu sunt însoțite de documente care le atesta originea, proveniență și calitatea;

b) sunt manipulate și comercializate în condiții necorespunzătoare de igiena, care pun în pericol sănătatea consumatorilor;

c) afectează sănătatea consumatorilor prin vânzarea unor produse sau substanțe drept alimente.

(2)

Se interzice comercializarea unor produse care nu sunt alimente, dar care ar putea fi confundate cu alimentele, datorită formei, mirosului, culorii, aparentei, prezentării, etichetarii, volumului sau mărimii.

Articolul 36

(1)

În scopul evitării daunelor asupra sănătății, cauzate de alimente, Ministerul Sănătății, Ministerul Agriculturii și Alimentației, împreună cu alte organisme interesate, după caz, sunt abilitate sa emita ordine comune pentru:

a) interzicerea sau restrictionarea utilizării anumitor produse, substanțe, obiecte sau procese tehnologice;

b) specificarea utilizării anumitor procese de fabricare sau manipulare a alimentelor;

c) impunerea unor cerințe la fabricarea, manipularea sau comercializarea anumitor alimente;

d) indicarea utilizării avertismentelor, a altor prezentări cu efect de avertizare și precautii de siguranță, pentru anumite substanțe;

e) interzicerea sau restrictionarea fabricării sau manipulării anumitor substanțe dăunătoare fiziologic în fabricile de procesare a alimentelor, precum și introducerea lor în astfel de fabrici.

(2)

Alimentele care au fost fabricate sau manipulate cu încălcarea prevederilor alin. (1) lit. a) și b) sunt interzise la vânzare.

Secțiunea 3 Interdicții în vederea protejării consumatorilor împotriva practicilor incorecte

Articolul 37

(1)

În vederea protejării consumatorului împotriva practicilor incorecte sunt interzise:

a) comercializarea alimentelor contrafăcute și a celor capabile sa creeze impresia ca au o calitate mai buna decât în realitate;

b) utilizarea în scopul reclamei în general sau în cazuri particulare de descrieri sau diversi termeni, care să indice ca alimentele sunt naturale, pure sau fără reziduuri ori poluanti, atunci când aceste alimente conțin aditivi autorizați, substanțe reziduale sau au fost supuse unui tratament autorizat cu radiatii;

c) comercializarea alimentelor cu denumiri, informații, prezentare sau reclama, care ar putea induce în eroare consumatorii;

d) comercializarea produselor alimentare necorespunzătoare pentru consum sau care au fost fabricate sau manipulate cu încălcarea prevederilor secțiunii privind reclamele referitoare la sănătate din prezenta ordonanță.

(2)

Consumatorii sunt indusi în eroare în următoarele situații:

a) dacă se pretinde ca alimentele ar cauza efecte pe care rezultatele cercetării științifice le considera imposibile sau care nu se justifica;

b) dacă sunt utilizate denumiri, informații, prezentări, prezentări grafice sau alte declarații false, cu privire la originea alimentelor, cantitatea, data fabricației sau a ambalarii, termenul de valabilitate sau alte elemente de importanța decisiva la evaluarea lor;

c) dacă alimentele sunt prezentate ca medicamente.

Secțiunea 4 Interdicții privind reclamele referitoare la sănătate

Articolul 38

(1)

La comercializarea alimentelor sau când li se face reclama în general ori pentru exemple particulare, în afară prevederilor art. 37 alin. (1), sunt interzise:

a) utilizarea de declarații privind prevenirea, ameliorarea sau vindecarea bolilor;

b) referirea la recomandări sau expertize medicale;

c) referirea la istoricul unor cazuri;

d) sublinierea sau referirea la terți, îndeosebi la scrisori de multumiri, recunoasteri sau recomandări, chiar dacă acestea se referă la alinarea sau vindecarea bolilor;

e) prezentarea de imagini ale unor medici sau persoane purtând uniforma profesiunii medicale sau aflate în exercițiu în procesul de desfășurare a unei activități în domeniul sănătății sau în serviciile comerciale sanitare și farmaceutice;

f) utilizarea de declarații care să provoace sau sa exploateze teama populației;

g) difuzarea de documente sau informații scrise pentru instruirea populației pentru tratarea bolilor cu alimente.

(2)

Interdicțiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică reclamelor care se adresează membrilor profesionisti din sănătate sau celor implicați în serviciile comerciale sanitare.

(3)

Interdicțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și g) nu se aplică alimentelor cu destinație specială, dacă nu se fac altfel de precizări în ordinele sau instrucțiunile emise de Ministerul Sănătății.

Secțiunea 5 Măsuri privind protecția consumatorilor împotriva practicilor incorecte

Articolul 39

Pentru protejarea consumatorilor împotriva practicilor incorecte și în scopul informării lor corecte, Ministerul Agriculturii și Alimentației, Ministerul Sănătății împreună cu alte organisme interesate, după caz, sunt abilitate sa emita ordine comune, care să reglementeze:

a) informarea privind natura, conținutul, originea, fabricantul sau participantul la vânzarea alimentelor;

b) condițiile privind ambalarea, etichetarea, marcarea și păstrarea alimentelor, până la consumatorul final;

c) condițiile privind fabricarea, compozitia sau calitatea anumitor alimente, inclusiv a celor cu destinație specială;

d) interzicerea vânzării alimentelor sub anumite denumiri, informații sau prezentări care pot induce în eroare și cărora nu li se poate face reclama utilizând anumite prezentări grafice sau alte informații care pot induce în eroare;

e) interzicerea vânzării alimentelor care conțin substanțe sau obiecte nealimentare, ambalate separat sau împreună cu alimentul, în același ambalaj, dacă acestea nu sunt necesare pentru prepararea, manipularea sau consumarea alimentului.

Articolul 40

Pentru protejarea intereselor consumatorilor Ministerul Agriculturii și Alimentației, Ministerul Sănătății împreună cu alte organisme interesate, după caz, sunt abilitate sa emita ordine și instrucțiuni comune, care să reglementeze:

a) condițiile privind autorizarea unităților care produc, prelucreaza, depozitează, transporta și comercializează alimente;

b) condițiile privind certificarea alimentelor pentru a fi declarate apte pentru consum uman;

c) condițiile privind controlul unităților care produc, prelucreaza, depozitează, transporta și comercializează alimente.

Secțiunea 6 Dispoziții privind utilizarea alimentelor și a produselor alimentare interzise sau periculoase

Articolul 41

Ministerul Sănătății împreună cu Ministerul Agriculturii și Alimentației și cu alte organisme abilitate, după caz, adopta reglementări comune privind retragerea de pe piața, interzicerea comercializării și modalitățile de distrugere sau de folosire în alte scopuri a alimentelor care prezintă un risc pentru sănătate.

Capitolul 5 Controlul oficial al alimentelor

Secțiunea 1 Organizarea controlului oficial al alimentelor

Articolul 42

(1)

Controlul oficial al alimentelor urmărește dacă unitățile care produc, prelucreaza, depozitează, transporta sau comercializează alimentele, personalul implicat, obiectele sau materialele care vin în contact cu alimentele în timpul fabricației, manipulării sau comercializării sunt conforme cu reglementările legale în vigoare, respecta tehnologiile de fabricație, inclusiv calitatea utilajelor de fabricație. Scopul principal al controlului oficial al alimentelor este de a asigura ca alimentele destinate pieței interne sau exportului prezintă siguranța, sunt salubre, apte pentru consum și îndeplinesc cerințele stabilite de aceasta ordonanța și de actele normative în vigoare.

(2)

Autoritățile competente, potrivit prezentei ordonanțe, controlează alimentele produse și/sau comercializate, inclusiv alimentele provenite din import.

(3)

Autoritățile competente controlează alimentele pe întregul lor circuit, de la producere până la comercializare, conform atribuțiilor și competentelor legale în vigoare.

Articolul 43

(1)

Autoritățile competente pentru executarea controlului oficial al alimentelor sunt:

a) autoritățile sanitare veterinare, fitosanitare și de control tehnologic, desemnate de către Ministerul Agriculturii și Alimentației;

b) autoritățile sanitare desemnate de către Ministerul Sănătății;

c) autoritățile abilitate pentru protecția consumatorilor.

(2)

Controlul alimentelor se realizează prin inspecțiile efectuate de către inspectorii de stat pentru controlul alimentelor, care au obligația sa păstreze secretele de fabricație sau datele pe care le cunosc despre unitățile controlate.

(3)

Inspecția cuprinde verificarea condițiilor de amplasare și de igiena a unităților în care alimentele sunt procesate, asigurarea apei potabile, verificarea mijloacelor de transport, a echipamentelor și mijloacelor tehnologice utilizate în procesarea alimentelor, etichetarea, materialele utilizate în contact cu alimentele, mijloacele, procedurile și materialele folosite pentru igienizarea și repararea unităților și echipamentelor și îndepărtarea reziduurilor.

(4)

În scopul verificării calității alimentelor prin analize de laborator, inspectorii autorizați sa exercite controlul pot preleva probe de alimente, materiale în contact cu alimentele, substanțe utilizate pentru curățenie și reparații, precum și orice alte substanțe care pot afecta caracteristicile alimentelor. Contravaloarea analizelor efectuate pe probele prelevate se taxeaza conform actelor normative în vigoare.

(5)

Inspecția cuprinde verificarea persoanelor care lucrează în unitățile care produc, prelucreaza, depozitează, transporta sau comercializează alimente, pentru a stabili dacă ele îndeplinesc condițiile de sănătate și igiena.

(6)

Inspecția cuprinde verificarea certificării de către producător a calității alimentelor prin analize de laborator.

Secțiunea 2 Drepturile și îndatoririle inspectorilor de stat pentru controlul alimentelor

Articolul 44

(1)

Inspecțiile sunt efectuate de către inspectorii autorizați ai autorităților de stat, stabilite la art. 43 alin. (1) lit. a)-c), conform competentelor specifice.

(2)

Inspectorii sunt autorizați să facă copii de pe materialele și documentele care se afla în posesia celor inspectati sau referințe despre acestea.

(3)

Inspectorii sunt obligați sa păstreze secretul profesional și sa nu divulge unei terțe părți secretele comerciale sau alte informații confidențiale ori particulare, obținute în timpul sau în legătură cu inspecția, dacă nu li se cere să facă aceasta de către o autoritate judecătorească sau de către partea inspectata.

(4)

Inspectorii care descoperă sau suspecteaza neconformarea cu prevederile prezentei ordonanțe sau cu alte acte normative în vigoare vor lua măsuri în conformitate cu prevederile acestora.

(5)

Inspectorii de stat pot solicita pe timpul controlului, după caz, protecția personală și sprijinul organelor de poliție.

Secțiunea 3 Măsuri dispuse de autoritățile competente

Articolul 45

(1)

Autoritatea desemnată pentru controlul alimentelor, în toate cazurile în care constata nerespectarea prevederilor acestei ordonanțe sau ale altor acte normative în vigoare, este imputernicita:

a) sa interzică funcționarea unităților care produc, prelucreaza, depozitează, transporta sau comercializează alimente, precum și folosirea unor materii prime, aditivi, adjuvanti, materiale de ambalare, echipamente, ustensile, utilaje și substanțe de decontaminare;

b) sa declare alimentele ca fiind improprii consumului sau necorespunzătoare calitativ, sa limiteze sau sa interzică utilizarea și comercializarea acestora, să le dirijeze pentru consum condiționat pentru utilizarea sau comercializarea în alte scopuri și sa ordone distrugerea lor în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

c) sa retragă autorizația de funcționare a unităților producătoare și de comercializare a alimentelor;

d) sa sesizeze organele de cercetare penală, în cazul în care faptele constatate pot constitui infracțiuni;

e) să aplice sechestru pe loturile de alimente suspecte sub aspect calitativ. Deținătorul alimentelor sechestrate trebuie să asigure condiții de păstrare și conservare adecvate, până la clarificarea situației acestor alimente.

(2)

Autoritatea desemnată pentru controlul alimentelor poate aplica amenzi pentru contravenții, în conformitate cu prevederile reglementărilor legale în vigoare.

Secțiunea 4 Sancțiuni

Articolul 46

Încălcarea prevederilor legale în vigoare privind alimentele atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz.

Articolul 47

Fabricarea de alimente falsificate sau contrafăcute constituie infracțiune și se pedepsește potrivit Codului penal.

Articolul 48

Faptele care constituie contravenții și valoarea amenzilor aplicate se stabilesc în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare.

Capitolul 6 Dispoziții finale

Articolul 49

(1)

Prezenta ordonanță intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2)

Pe aceeași dată se abroga orice alte dispoziții contrare.

PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează:
p. Ministrul agriculturii și alimentației,
Aurel Până,
secretar de stat
Ministrul sănătății,
Hajdu Gabor
Ministrul finanțelor,
Decebal Traian Remes
Ministrul industriei și comerțului,
Radu Berceanu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.