HG nr. 132/2015
pentru aprobarea cuantumului ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, pentru specia bovine
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al
art. 12 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2006
pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea
art. 2 din Legea nr. 36/1991
privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 139/2007 , cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articolul 1
Se aprobă valoarea totală pentru ajutoarele naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, pentru specia bovine, denumite în continuare prime, în limita sumei de 680.023 mii lei, care se asigură de la bugetul de stat prin bugetul aprobat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2015, și se distribuie astfel:
a) 130.710 mii lei pentru schema decuplată de producție în sectorul lapte;
b) 549.313 mii lei pentru schema decuplată de producție în sectorul carne.
Cuantumul primelor prevăzute la alin. (1) se calculează:
a) prin raportarea sumei prevăzute la alin. (1) lit. a) la cantitățile de lapte livrate și/sau vândute direct eligibile;
b) prin raportarea sumei prevăzute la alin. (1) lit. b) la efectivele de bovine eligibile.
Articolul 2
Procedura de acordare a primei prevăzute la art. 1 este reglementată de
Ordinul viceprim-ministrului, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, nr. 573/2014
pentru aprobarea modului de implementare, a condițiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate, a termenilor de referință și a modelului de cerere pentru acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic la speciile bovine și ovine/caprine și a ajutoarelor specifice pentru producătorii de lapte și de carne de vită și producătorii de lapte și de carne de ovine/caprine din zonele defavorizate, în anul 2014, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Daniel Constantin Ministrul finanțelor publice, Darius-Bogdan Vâlcov Ministrul afacerilor externe, Bogdan Lucian Aurescu București, 4 martie 2015. Nr. 132.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.