Ordinul nr. 583/2015
pentru publicarea acceptării amendamentelor la anexa Protocolului din 1997 privind amendarea Convenției internaționale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, așa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta, precum și a amendamentelor la Codul tehnic NO(x) 2008, adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MEPC.251(66) a Comitetului pentru protecția mediului marin din 4 aprilie 2014
prezumat în vigoare
Având în vedere prevederile art. 16(2)(f)(iii) și ale art. 16(2)(g)(ii) din Convenția internațională din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave,
în temeiul prevederilor
art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 42/1997
privind transportul maritim și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 2 pct. 20 și
art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015
privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor,
ministrul transporturilor emite următorul ordin:
Articolul 1
Se publică amendamentele la anexa Protocolului din 1997 privind amendarea Convenției internaționale din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave așa cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta - Amendamente la regulile 2, 13, 19, 20 și 21 și la Suplimentul la Certificatul IAPP în conformitate cu anexa VI la MARPOL și la dispozițiile referitoare la certificarea motoarelor cu combustibil mixt în conformitate cu Codul tehnic NO(x) 2008 - adoptate de Organizația Maritimă Internațională prin Rezoluția MEPC.251(66) a Comitetului pentru protecția mediului marin din 4 aprilie 2014, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Autoritatea Navală Română va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 1 septembrie 2015.
p. Ministrul transporturilor, Iulian Ghiocel Matache, secretar de stat București, 14 aprilie 2015. Nr. 583.
Anexa REZOLUTIE 251 04/04/2014
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.