Ordinul nr. 4265/2015
pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului educației naționale nr. 4.430/2014 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2015
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Ordinul nr. 4430/2014 29 august 2014 privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2015
În temeiul prevederilor
art. 77 alin. (5)
și ale
art. 361 din Legea educației naționale nr. 1/2011 , cu modificările și completările ulterioare, al prevederilor
ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3.753/2011
privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ, cu modificările ulterioare,
în baza prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 26/2015
privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice,
ministrul educației și cercetării științifice emite prezentul ordin.
Articolul I
Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.430/2014
privind organizarea și desfășurarea examenului de bacalaureat național - 2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 și 651 bis din 4 septembrie 2014, se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 7, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) și (5), având următorul cuprins:
"(4) În sesiunile anului 2015, evaluarea inițială a lucrărilor scrise susținute de candidații la examenul de bacalaureat dintr-un județ se realizează în alt județ/municipiul București, stabilit de Comisia Națională de Bacalaureat.
(5) În sesiunile anului 2015, evaluarea inițială a lucrărilor scrise susținute de candidații la examenul de bacalaureat din București se realizează în județele stabilite de Comisia Națională de Bacalaureat."
2. La articolul 8, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), având următorul cuprins:
"(6) Pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 7 alin. (4) și (5), transportul lucrărilor dintr-un județ/municipiul București în județul desemnat de Comisia Națională de Bacalaureat pentru evaluarea inițială a acestora și invers, precum și consemnarea în catalogul electronic a rezultatelor obținute de candidați la examenul național de bacalaureat, în sesiunile anului 2015, se fac în conformitate cu procedura elaborată de Comisia Națională de Bacalaureat."
3. Anexa nr. 1 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul II
Direcția generală învățământ preuniversitar, Centrul Național de Evaluare și Examinare, Direcția pentru învățământ în limbile minorităților, Direcția generală logistică, Unitatea de Strategii și Politici Publice duc la îndeplinire prezentul ordin.
Articolul III
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul educației și cercetării științifice, Sorin Mihai Cîmpeanu București, 23 iunie 2015. Nr. 4.265.
Anexa (Anexa nr. 1 la
CALENDARUL
examenului de bacalaureat național - 2015
Sesiunea iunie-iulie 2015
25-29 mai 2015
Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
29 mai 2015
Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
8-10 iunie 2015
Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală
în limba română - proba A
10-12 iunie 2015
Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală
în limba maternă - proba B
15-19 iunie 2015
Evaluarea competențelor digitale - proba D
22-26 iunie 2015
Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de
circulație internațională - proba C
29 iunie 2015
Limba și literatura română - proba E)a) - probă scrisă
30 iunie 2015
Limba și literatura maternă - proba E)b) - probă scrisă
1 iulie 2015
Proba obligatorie a profilului - proba E)c) - probă scrisă
3 iulie 2015
Proba la alegere a profilului și specializării -
proba E)d) - probă scrisă
7 iulie 2015
Afișarea rezultatelor (până la ora 16,00)
7 iulie 2015
Depunerea contestațiilor (orele 16,00-20,00)
8-9 iulie 2015
Rezolvarea contestațiilor
10 iulie 2015
Afișarea rezultatelor finale
Sesiunea august-septembrie 2015
13-17 iulie 2015
Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen
17-18 august 2015
Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală
în limba română - proba A
17-18 august 2015
Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală
în limba maternă - proba B
18-19 august 2015
Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de
circulație internațională - proba C
20-21 august 2015
Evaluarea competențelor digitale - proba D
24 august 2015
Limba și literatura română - proba E)a) - proba scrisă
25 august 2015
Limba și literatura maternă - proba E)b) - probă scrisă
26 august 2015
Proba obligatorie a profilului - proba E)c) - probă
scrisă
28 august 2015
Proba la alegere a profilului și specializării -
proba E)d) - probă scrisă
1 septembrie 2015
Afișarea rezultatelor (până la ora 16,00) și depunerea
contestațiilor (orele 16,00-20,00)
2-3 septembrie 2015
Rezolvarea contestațiilor
4 septembrie 2015
Afișarea rezultatelor finale
NOTĂ:
La solicitarea comisiilor de bacalaureat județene/a municipiului București sau din proprie inițiativă, Comisia Națională de Bacalaureat poate aproba în situații excepționale prelungirea perioadelor de susținere a probelor de evaluare a competențelor digitale sau lingvistice, de evaluare a lucrărilor scrise sau de afișare a rezultatelor.
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.