Ordinul nr. 735/2015
pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind stabilirea zonelor cu servituți aeronautice civile și a condițiilor de avizare a documentațiilor tehnice aferente obiectivelor din aceste zone sau din alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană și/sau pot afecta siguranța zborului pe teritoriul și în spațiul aerian al României RACR-ZSAC, ediția 1/2015
prezumat în vigoare 2 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 2
- Ordinul nr. 1453/2018 17 septembrie 2018 pentru modificarea Reglementării aeronautice civile române privind stabilirea zonelor cu s…
- Ordinul nr. 337/2022 29 martie 2022 pentru modificarea și completarea Reglementării aeronautice civile române privind stabilir…
Stă la baza 1
- Normele din 20 decembrie 2019 20 decembrie 2019 privind delimitarea zonelor de protecție și de siguranță aferente capacităților energetice
Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce revin Ministerului Transporturilor ca autoritate de stat în domeniul transporturilor,
în temeiul prevederilor
art. 4 lit. b) și f) din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997
privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale
art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 405/1993
privind înființarea Autorității Aeronautice Civile Române, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 4 alin. (1) pct. 12 și
art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015
privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor, cu modificările ulterioare,
ministrul transporturilor emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Reglementarea aeronautică civilă română privind stabilirea zonelor cu servituți aeronautice civile și a condițiilor de avizare a documentațiilor tehnice aferente obiectivelor din aceste zone sau din alte zone în care pot constitui obstacole pentru navigația aeriană și/sau pot afecta siguranța zborului pe teritoriul și în spațiul aerian al României RACR-ZSAC, ediția 1/2015, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
La data intrării în vigoare a prezentului ordin,
Ordinul ministrului transporturilor nr. 493/2007
pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind stabilirea servituților aeronautice civile și a zonelor cu servituți aeronautice civile RACR-SACZ, ediția 03/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 28 iunie 2007, și
Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 118/2003
pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind condițiile de avizare a documentațiilor tehnice pentru obiectivele aflate în zone cu servituți aeronautice civile - RACR-CADT, ediția 02/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 641 din 9 septembrie 2003, cu modificările ulterioare, se abrogă.
Articolul 3
Administratorii aerodromurilor și administratorii mijloacelor de comunicații, navigație, supraveghere și meteorologice inițiază, după caz, demersurile necesare pe lângă autoritățile administrației publice locale implicate și colaborează cu acestea în vederea includerii zonelor cu servituți aeronautice civile în documentațiile de urbanism specifice și a instituirii regimului de protecție adecvat în aceste zone, în conformitate cu prevederile legislației naționale în vigoare.
Articolul 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul transporturilor, Virgil Dragoș Titea, secretar de stat București, 9 iunie 2015. Nr. 735.
Anexa REGLEMENTARI 09/06/2015
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.