Decizia nr. 594/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 4.758/3/2006 al Curții de Apel București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 269 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, statul român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, a depus note scrise, prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate. Se arată că, spre deosebire de art. 346 din Codul de procedură penală din 1968, dispozițiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală în vigoare lasă nesoluționată acțiunea civilă în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) și j) din Codul de procedură penală, precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2) din același cod. Potrivit art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică. Se susține că soluția legislativă de lăsare nesoluționată a acțiunii civile în ipoteza intervenirii prescripției vine în contradicție cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Se face trimitere la hotărârile din 2 octombrie 2008 și 22 ianuarie 2009 pronunțate în cauzele Dinchev împotriva Bulgariei și Atanasova împotriva Bulgariei, precum și la Hotărârea din 19 iunie 2012 pronunțată în Cauza Constantin Florea împotriva României, prin care s-a apreciat că într-o astfel de ipoteză părții civile îi este încălcat dreptul la un proces echitabil și accesul liber la justiție, întrucât, dacă legislația internă permite persoanei vătămate să se constituie parte civilă în procesul penal, statul are obligația ca acesteia să îi fie asigurate garanțiile conferite de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se subliniază faptul că, în ipoteza în care intervine prescripția acțiunii penale, aceasta presupune trecerea unui interval lung de timp la sfârșitul căruia este inechitabil ca partea civilă să fie pusă în situația de a relua demersurile sale prin introducerea unei acțiuni la o instanță civilă. Se arată că situația este similară și atunci când intervine decesul inculpatului sau învinuitului sau radierea inculpatului persoană juridică. Se arată că soluționarea acțiunii civile de către instanța penală prezintă avantajul existenței unui probatoriu. Pentru aceste motive, se susține că trimiterea din cuprinsul art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală la art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală este neconstituțională, încălcând prevederile art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenție sub aspectul accesului la justiție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 2 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 4.758/3/2006, Curtea de Apel București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de reprezentantul Ministerului Public într-o cauză având ca obiect soluționarea unor cereri de apel formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de statul român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că, având o dispoziție procesual penală similară celei criticate, Bulgaria a fost condamnată de mai multe ori de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru că a dispus, pe baza textului în cauză, încetarea procesului penal și a lăsat nesoluționată acțiunea civilă alăturată celei penale. În acele cazuri, instanța europeană a apreciat că, fiind vorba de o culpă a autorităților, și nu a părților, a fost încălcat dreptul la un proces echitabil al acestora din urmă, chiar dacă ele au avut posibilitatea de a-și apăra interesele printr-un proces civil, ulterior rămânerii definitive a hotărârii penale pronunțate în cauză. Se observă că, chiar dacă prevederile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt similare celor din dreptul procesual penal bulgar, în prezenta cauză nu poate fi aplicat direct dreptul european, cu atât mai mult cu cât aceasta ar necesita stabilirea culpei autorităților sau a părților pentru nesoluționarea acțiunii civile în procesul penal. Se arată, totodată, că stabilirea acestei culpe în fiecare cauză în parte în care se face aplicarea textului criticat ar duce la o practică neunitară la nivelul instanțelor, care ar avea ca efect tot încălcarea dreptului la un proces echitabil al participanților la procesul penal. Se susține că, într-o astfel de situație, se impune sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța cu privire la constituționalitatea prevederilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală.

7. Curtea de Apel București - Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Se face trimitere la hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 22 ianuarie 2009 și 19 noiembrie 2009, pronunțate în cauzele Dinchev împotriva Bulgariei și Tonchev împotriva Bulgariei, prin care instanța europeană a reținut că nesoluționarea laturii civile în cazul prescripției răspunderii penale încalcă dreptul la justiție al părții civile atunci când acest lucru se datorează în întregime lipsei de diligență cu care autoritățile au soluționat cazul, indiferent de posibilitatea de a introduce sau nu o acțiune civilă separată.

8. În ceea ce privește sintagma "se datorează în întregime lipsei de diligență a autorității", se susține că aceasta acoperă și ipotezele în care soluția de încetare a procesului penal este determinată de o intervenție legislativă, precum în speța de față, când durata îndelungată a procesului penal, peste care s-a grefat adoptarea noului Cod Penal, care a redus semnificativ limitele de pedeapsă în cazul infracțiunilor ce fac obiectul cauzei, conduce la încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale. De altfel, aceeași problemă se ridică și în situația în care încetarea procesului penal s-ar datora exclusiv intervenției legiuitorului, întrucât și în această ipoteză lipsirea părții civile de posibilitatea de a-și apăra pretențiile civile soluționate în cadrul procesului penal ar fi cauzată de o autoritate statală, în speță corpul legislativ. Se arată că, chiar dacă în cauzele citate mai sus instanța europeană se referă strict la lipsa de diligență a organelor judiciare, având în vedere considerentele ce au condus la soluțiile anterior analizate, ar putea fi aplicat același raționament și pentru a constata că lipsirea părții civile de posibilitatea soluționării acțiunii civile în cadrul procesului penal constituie o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenție și atunci când aceasta se datorează exclusiv unei intervenții legislative.

9. Se observă că, în cauzele citate mai sus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că, în situația în care sistemul intern permite reclamanților să introducă o acțiune civilă alăturată procesului penal, statul are obligația să le asigure acestora garanțiile fundamentale prevăzute în art. 6 din Convenție. Astfel, se susține că un reclamant nu poate aștepta prescripția răspunderii penale a făptuitorului, pentru a da curs cererilor sale civile în ceea ce privește acordarea de daune interese într-un nou proces civil.

10. Pornind de la raționamentul anterior, se arată că, chiar dacă problema de constituționalitate ridicată în speța de față este determinată practic de situația juridică creată prin intervenția unei legi penale noi, mai favorabile inculpaților, deciziile curții europene își vor găsi aplicare și în cauzele născute exclusiv sub imperiul legii penale noi. Se susține că, în ipoteza în care inculpatul, cu rea-credință, ar încerca tergiversarea procesului penal cu scopul împlinirii răspunderii penale, având în vedere că instanța de judecată este cea care administrează și conduce procesul penal și are la dispoziție pârghiile procesuale necesare pentru a disciplina procesul penal, încetarea procesului penal s-ar datora tot lipsei de diligență a organelor judiciare, care și-au încălcat obligațiile procesuale de a asigura soluționarea cu celeritate a procesului penal.

11. Se arată că, în toate situațiile invocate, când încetarea procesului penal se datorează lipsei de diligență a organelor judiciare, exclusivă sau combinată cu intervenția legiuitorului, sau inaptitudinii organului judiciar de a disciplina comportamentul procesual al părților ale căror interese sunt contrare părții civile, este evident că părții civile, care a optat cu bună-credință pentru soluționarea acțiunii civile în cadrul procesului penal, nu i se poate reproșa vreo culpă, iar lăsarea nesoluționată a acțiunii civile se datorează exclusiv unor factori externi ce își au, direct sau indirect, sorgintea în culpa autorităților statale (fie ele judiciare sau legislative).

12. Se susține că, practic, deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului nu sunt aplicabile doar în acele situații în care intervenția prescripției răspunderii penale se datorează culpei părții civile care, cu rea-credință, nu sesizează fapta organelor penale sau tergiversează procedurile penale, situații care sunt însă inexistente în practica judiciară a instanțelor penale. De altfel, soluționarea laturii civile în ipoteza constatării prescripției răspunderii penale a fost constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind compatibilă cu exigențele art. 6 din Convenție, astfel cum rezultă din Hotărârea din 19 iunie 2012 pronunțată în Cauza Constantin Florea împotriva României, în care instanța europeană a arătat, în esență, că constatarea vinovăției și a răspunderii civile delictuale în ipoteza intervenirii prescripției răspunderii penale este compatibilă cu principiile statuate de Convenție atâta vreme cât aceste soluții sunt pronunțate urmare unei proceduri echitabile în cadrul cărora inculpatul a putut să își facă apărări, inclusiv pe latură civilă.

13. Instanța apreciază că noua soluție legislativă prevăzută la art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală încalcă dreptul de acces la o instanță și din alt punct de vedere. Se arată, în acest sens, că, în ipoteza în care lăsarea nesoluționată a acțiunii civile este determinată de intervenția prescripției răspunderii penale (ca urmare a noii soluții legislative), este evident că procesul penal a durat o perioadă semnificativă de timp (prescripția specială intervenind practic, sub imperiul noului Cod penal, după trecerea unei durate de cel puțin 10 ani). Or, într-o astfel de ipoteză, posibilitatea părții civile de a-și dovedi pretențiile în fața unei instanțe civile nou învestite și care nu este ținută de probele administrate în procesul penal este diminuată semnificativ, dacă nu anihilată în totalitate. Apare evident, în opinia instanței, că, într-o astfel de ipoteză, dreptul părții civile de acces la o instanță și dreptul la un proces echitabil sunt lezate esențial sub aspectul posibilității efective, reale, de exercitare a acestor drepturi.

14. Se mai arată că nu se poate susține că partea civilă își asumă riscul unei soluții precum cea prevăzută de art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, în ipoteza în care preferă să exercite acțiunea civilă în procesul penal. Alegerea părții civile de a-și realiza pretențiile în cadrul procesului penal este justificată în mod obiectiv de posibilitatea mai facilă a administrării probelor și de așteptarea ca procesul să fie finalizat într-un termen mult mai scurt decât cel presupus de un proces civil. Mai mult, odată aleasă calea alăturării acțiunii civile celei penale, partea civilă nu poate părăsi procesul penal, condiții în care este cu atât mai prejudiciată în situația concretă a lăsării nesoluționate a acțiunii civile, ca urmare a intervenirii prescripției penale.

15. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

16. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

17. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "În caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) și j), precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă.".

19. Se susține că textul criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiție.

20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală reglementează situațiile în care instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, respectiv în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) și j) din Codul de procedură penală, precum și în cazul reglementat la art. 486 alin. (2) din același cod.

21. Art. 16 din Codul de procedură penală reglementează cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale, prevăzând, la alin. (1), cazurile în care acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată. În acest sens, sunt reglementate la lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) și j) ale alin. (1) anterior menționat următoarele cazuri de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale sau de încetare a acesteia din urmă: fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege [lit. b) teza întâi]; lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale [lit. e)]; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică [lit. f)]; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii [lit. g)]; există autoritate de lucru judecat [lit. i)]; și a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii [lit. j)]. De asemenea, art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede lăsarea nesoluționată a acțiunii civile de către instanța penală în cazul în care admite acordul de recunoaștere a vinovăției și între părți nu s-a încheiat tranzacție sau acord de mediere cu privire la acțiunea civilă.

22. Prezenta excepție de neconstituționalitate a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluționarea unor cereri de apel formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de statul român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.

23. În susținerea excepției este invocată ipoteza în care instanța, admițând apelurile promovate în cauză, va modifica soluția de achitare într-una de încetare a procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției, și, conform art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, ar urma să lase nesoluționată acțiunea civilă. Se arată că în condițiile procesuale anterior arătate, intervenirea prescripției răspunderii penale, respectiv durata prea mare a procesului penal, constituie un aspect ce nu poate fi imputat inculpaților sau celorlalte părți, reprezentând o culpă a autorităților. Se susține că, în această situație, textul criticat încalcă dreptul la un proces echitabil al participanților la procesul penal, chiar dacă ei au posibilitatea de a-și apăra interesele printr-un proces civil, ulterior rămânerii definitive a hotărârii penale pronunțate în cauză.

24. Curtea constată că ipoteza juridică invocată în argumentarea neconstituționalității prevederilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală este una pur ipotetică, întrucât cererile de apel formulate în cauză sunt în curs de soluționare, iar soluția pronunțată de către Tribunalul București - Secția I penală în Dosarul nr. 4.758/3/2006 este una de achitare, și nu de încetare a procesului penal, conform Sentinței penale nr. 901 din 11 noiembrie 2011.

25. În aceste condiții, pronunțarea de către instanța de judecată a unei soluții de încetare a procesului penal, cu consecința lăsării nesoluționate a acțiunii civile, potrivit textului criticat, este doar o ipoteză, ce nu are legătură cu soluționarea cauzei, neexistând certitudinea materializării ei.

26. Or, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

27. Pentru aceste motive, Curtea constată că obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza, textul criticat nefiind aplicabil în etapa procesuală în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, excepția fiind, prin urmare, inadmisibilă.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 4.758/3/2006 al Curții de Apel București - Secția I penală.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din data de 1 octombrie 2015.