Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 854/1999

pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Societății Comerciale de Transport cu Metroul "Metrorex" - S.A. București pentru perioada 1 august - 31 decembrie 1999

prezumat în vigoare

Data actului
18 octombrie 1999
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 533 din 2 noiembrie 1999
Citează
2 acte
Structură
5 articole · 2.306 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 60 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 1999 nr. 36/1999 ,

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli al Societății Comerciale de Transport cu Metroul "Metrorex" - S.A. București pentru perioada 1 august-31 decembrie 1999, prevăzut în anexa*).

Articolul 2

(1)

Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli prevăzut la art. 1 reprezintă limite maxime și nu pot fi depășite decât în cazuri justificate și numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor.

(2)

În cazul în care în execuție se înregistrează depășiri sau nerealizari ale veniturilor totale aprobate, Societatea Comercială de Transport cu Metroul "Metrorex" - S.A. București poate efectua cheltuieli totale proporțional cu gradul de realizare a veniturilor totale.

Articolul 3

Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei.

Articolul 4

(1)

Contravenția se constata și amenda se aplică de către organele de control financiar ale statului, împuternicite potrivit legii, persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri.

(2)

Contravenției prevăzute la

art. 3 i se aplică dispozițiile Legii nr. 32/1968

privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 5

Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre.

-----------

RADU VASILE

Contrasemnează:

---------------

Ministrul transporturilor,

Traian Basescu

Ministrul muncii

și protecției sociale,

Alexandru Athanasiu

Ministrul finanțelor,

Decebal Traian Remes

*) Anexa se publică ulterior.

PRIM-MINISTRU

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.