Decizia nr. 578/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, precum și ale

art. 88 din Legea nr. 84/1998

privind mărcile și indicațiile geografice, excepție ridicată de DOREX - 2000 Muanyagfeldolgozo es Jatekkeszito Kft. din Budapesta, în Dosarul nr. 17.206/3/2013* al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 289D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014 . În privința dispozițiilor

art. 88 din Legea nr. 84/1998 , arată că autoarea excepției nu motivează pretinsa contrarietate a acestora cu prevederile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 476A din 26 noiembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 17.206/3/2013*, Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă și

art. 88 din Legea nr. 84/1998

privind mărcile și indicațiile geografice, excepție ridicată de DOREX - 2000 Muanyagfeldolgozo es Jatekkeszito Kft. din Budapesta într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva unei sentințe civile a Tribunalului București prin care s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că accesul liber la justiție este încălcat prin faptul că hotărârea de declinare a competenței nu este supusă niciunei căi de atac. De asemenea, consideră că poate avea un proces echitabil numai dacă instanța competentă va fi una specializată în domeniul proprietății intelectuale. În acest sens arată că Tribunalul București este instanța competentă să judece orice cerere principală întemeiată pe interzicerea folosirii unei mărci sau a unui desen industrial de către un terț conform dispozițiilor

art. 36 din Legea nr. 84/1998 , având în vedere dispozițiile

art. 88 alin. (3) din Legea nr. 84/1998

potrivit cărora "Sentințele Tribunalului București pronunțate în cazurile prevăzute la art. 36, 46, 47, 53, 54, 60 și 85 pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare." Așadar, declinarea competenței este neconstituțională, deoarece legea nu prevede că judecătoriile sunt competente să judece cauze privind proprietatea intelectuală, legiuitorul lăsând această chestiune în seama

legii speciale, respectiv Legea nr. 84/1998 .

6. Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Imposibilitatea atacării hotărârii de declinare a competenței în favoarea unei alte instanțe nu îngrădește accesul liber la justiție, cauza urmând a fi judecată de instanța în favoarea căreia a fost declinată competența, accesul la justiție fiind astfel asigurat.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare, îl reprezintă dispozițiile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, precum și ale

art. 88 din Legea nr. 84/1998

privind mărcile și indicațiile geografice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 8 mai 2014. În realitate, se observă că invocarea dispozițiilor

art. 88 din Legea nr. 84/1998

s-a făcut doar pentru susținerea excepției de neconstituționalitate, respectiv a sensului în care s-a invocat încălcarea art. 21 din Constituție. Prin urmare, Curtea va reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate numai dispozițiile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent."

11. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, referitor la constituționalitatea dispozițiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 331 din 12 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014,

Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 16 decembrie 2014, și

Decizia nr. 594 din 21 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 8 ianuarie 2015, statuând că în materia excepției de necompetență legiuitorul a eliminat calea de atac a recursului care putea fi exercitată împotriva hotărârii prin care instanța se declara necompetentă. O atare soluție era prevăzută de art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 și prevedea că, în situația în care instanța se declara necompetentă, împotriva hotărârii se putea exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare. Această soluție legislativă a fost modificată prin

art. I pct. 20 din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, fiind preluată și în noul Cod de procedură civilă, în cuprinsul art. 132 alin. (3), text de lege criticat în prezenta cauză.

13. Curtea a mai reținut că, potrivit prevederilor art. 132 din Codul de procedură civilă, când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent. Asupra excepției de necompetență instanța se pronunță înainte de a se aborda fondul litigiului și înainte de a se soluționa alte excepții, după caz, printr-o încheiere, dacă se declară competentă, sau printr-o hotărâre, dacă instanța se declară necompetentă. Textul de lege criticat de autoarea excepției, respectiv art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, are în vedere cea de-a doua ipoteză, și anume admiterea excepției de necompetență și, implicit, declinarea competenței instanței de judecată, situație în care hotărârea nu mai este supusă niciunei căi de atac.

14. Curtea a constatat că, prin eliminarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii judecătorești de declinare a competenței judecării cauzei, nu se încalcă dreptul la un proces echitabil și nici principiul dublului grad de jurisdicție, întrucât caracterul irevocabil al hotărârii de declinare a competenței nu vizează fondul cauzei.

15. Curtea a apreciat că intenția legiuitorului prin adoptarea prevederilor de lege criticate a fost aceea de a se asigura celeritatea judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării lor ca urmare a exercitării abuzive a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătorești de declinare a competenței, rațiunea eliminării căii de atac a recursului împotriva hotărârii de declinare a competenței fiind aceea de a permite ajungerea cauzei într-un timp cât mai scurt în fața instanței competente să soluționeze litigiul dedus judecății. Hotărârea instanței de declinare a competenței este rezultatul unui act de administrare a justiției prin care se urmărește desfășurarea în condiții de legalitate a procesului, de care beneficiază toate părțile, indiferent de calitatea lor procesuală, având în vedere că, potrivit art. 174 alin. (2) și art. 176 pct. 3 din Codul de procedură civilă, actele de procedură efectuate de instanța necompetentă sunt nule.

16. Mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată. Totodată, art. 129 din Constituție prevede posibilitatea exercitării căilor de atac în condițiile legii, ceea ce nu implică obligativitatea stabilirii unor căi de atac împotriva tuturor actelor îndeplinite de judecător în cursul procesului, ci libera exercitare de către părțile interesate și Ministerul Public a căilor de atac prevăzute de lege.

17. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, cele reținute în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

18. În privința raportării de către autoarea excepției a dispozițiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă la

art. 88 din Legea nr. 84/1998 , Curtea a apreciat că aceasta s-a făcut doar în vederea susținerii excepției de neconstituționalitate, respectiv a sensului în care s-a invocat încălcarea art. 21 din Constituție (paragraful 10). În această situație Curtea constată că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins încălcate și nu prin raportare la un alt text de lege, astfel cum sugerează autorul excepției.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de DOREX - 2000 Muanyagfeldolgozo es Jatekkeszito Kft. din Budapesta în Dosarul nr. 17.206/3/2013* al Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și constată că dispozițiile art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 septembrie 2015.