Decizia nr. 121/1999
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Stela Valu în Dosarul nr. 1.101/1998 al Judecătoriei Zimnicea.
La apelul nominal răspund Stela Valu, asistată de avocat Alexandru Pantea, și Cooperativa Mestesugareasca "Dunarea" din Zimnicea, reprezentată de consilier juridic Ion Orasanu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, apărătorul autoarei excepției de neconstituționalitate solicita admiterea acesteia, sustinand ca dispozițiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală contravin prevederilor art. 24 din Constituție privitoare la dreptul la apărare, deoarece stabilesc ca asistența juridică este obligatorie atunci când legea prevede, pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau atunci când instanța apreciază ca inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, însă numai în cursul judecații, nu și în cursul urmăririi penale.
Reprezentantul Cooperativei Meșteșugărești "Dunarea" din Zimnicea solicita respingerea excepției de neconstituționalitate, întrucât prevederile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 24 din Constituție referitoare la dreptul la apărare. De asemenea, depune concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate, cu motivarea ca textul legal criticat nu restrânge dreptul la apărare prevăzut la art. 24 din Constituție.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 24 martie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 1.101/1998, Judecătoria Zimnicea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Stela Valu. În motivarea excepției s-a susținut ca aceste dispoziții legale contravin prevederilor art. 24 din Constituție, referitoare la dreptul la apărare, deoarece prevăd ca asistența juridică este obligatorie atunci când legea prevede, pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau atunci când instanța apreciază ca inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, numai în cursul judecații, nu și în cursul urmăririi penale. Se considera ca aceste prevederi constituie o ingradire a dreptului la apărare prevăzut în Constituție.
Exprimandu-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, instanța considera ca aceasta nu este intemeiata, fiindca dreptul constituțional la apărare nu este îngrădit prin art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, dacă se au în vedere prevederile art. 6 din același cod, privitoare la garantarea dreptului la apărare, în baza cărora părților din proces și, în special, învinuitului sau inculpatului le sunt garantate drepturile procesuale și, în primul rând, dreptul la apărare în tot cursul procesului penal. Pentru exemplificare, instanța arata ca, în speta, autoarea excepției de neconstituționalitate, trimisa în judecata pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare și fals intelectual, a avut posibilitatea neingradita de a-și exercită dreptul la apărare în toate fazele procesului penal.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
În punctul de vedere al Guvernului se considera ca excepția de neconstituționalitate a art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Dispoziția legală criticata, care prevede că în cursul judecații asistența juridică este obligatorie și în toate cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau atunci când instanța apreciază ca inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, nu este în contradictie cu dispozițiile art. 24 din Constituție. Aceasta deoarece dreptul la apărare este reflectat în art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, care prevede că invinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmarii penale și al judecații, iar organele judiciare sunt obligate sa îi aducă la cunoștința acest drept. Constituția și Codul de procedură penală consacra regula ca părțile au dreptul la asistența juridică, iar nu o obligație a organelor judiciare de a asigura asistența juridică. Se mai arata ca exista și situații în care legea impune asistența juridică obligatorie a învinuitului sau a inculpatului, pornind de la premisa ca apărarea este o instituție de interes public care funcționează atât în interesul învinuitului sau inculpatului, cat și pentru asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal. Aceste situații sunt prevăzute în art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală pentru faza de urmărire penală și de judecată și în art. 171 alin. 3, din același cod, numai pentru faza de judecată. Asadar, regula este ca asistența juridică este facultativă, iar cazurile în care aceasta este obligatorie sunt prevăzute de lege.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și prevederile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția ridicată.
Excepția de neconstituționalitate privește dispozițiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, potrivit cărora: "În cursul judecații asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau când instanța apreciază ca inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Susținerea autoarei excepției, potrivit căreia dispozițiile criticate sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituție, care reglementează dreptul la apărare, nu poate fi reținută, deoarece art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală prevede că invinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecații, iar organele judiciare sunt obligate sa îi aducă la cunoștința acest drept, de care însă el se poate folosi sau nu, asistența de către apărător având caracter facultativ.
Asistența juridică obligatorie reprezintă o excepție de la acest caracter facultativ și a fost instituită de legiuitor pentru cazurile speciale prevăzute la alin. 2 al art. 171 din Codul de procedură penală, și anume: invinuitul sau inculpatul este minor, militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituții militare de învățământ, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ ori când este arestat, chiar în alta cauza. În aceste situații, în care în mod obiectiv invinuitul sau inculpatul nu își poate asigura asistența prin apărător, obligativitatea asistenței juridice exista pe tot parcursul procesului penal, iar pentru cazurile prevăzute la alin. 3 al aceluiași articol, respectiv atunci când inculpatul este invinuit de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani ori atunci când instanța apreciază ca inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea, numai în faza judecații și, desigur, dacă nu exista apărător ales.
Este de competența exclusiva a legiuitorului sa stabilească aceste excepții, atâta timp cat dreptul la apărare este asigurat în toate cazurile. Dreptul la asistența juridică nu presupune în mod automat dreptul la asistența juridică obligatorie. Restrangerea asistenței obligatorii, în cazurile prevăzute la alin. 3 al art. 171 din Codul de procedură penală, numai la faza judecații nu poate fi considerată o restrangere a dreptului la apărare, atâta timp cat acest drept poate fi folosit în toată plenitudinea sa în faza judecații, care este faza hotărâtoare a procesului.
De altfel Curtea Constituțională a soluționat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, pe care a respins-o prin Decizia nr. 17 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 18 martie 1999. În considerentele acestei decizii Curtea Constituțională a reținut ca reglementarea diferita a dreptului la asistența juridică este o problemă de legiferare care intră în competența exclusiva a organului legislativ. Aceste considerente sunt valabile și în cauza de fața și nu exista temei pentru modificarea jurisprudenței Curții Constituționale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, ridicată de Stela Valu în Dosarul nr. 1.101/1998 al Judecătoriei Zimnicea.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 septembrie 1999.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.