Decizia nr. 640/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Simina Popescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, excepție ridicată de Simina Rarinca, prin Sindicatul Liber "Educația" din Galați, în Dosarul nr. 3.954/121/2014 al Tribunalului Galați - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului nr. 180D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, sens în care invocă, în esență, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Sentința civilă nr. 1.939/2014 din 16 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 3.954/121/2014, Tribunalul Galați - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Simina Rarinca, prin Sindicatul Liber "Educația" din Galați, într-o cauză având ca obiect cererea de acordare a unor drepturi bănești.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că drepturile salariale fac parte din conținutul complex al dreptului de proprietate, garantat și ocrotit de dispozițiile constituționale și de prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în același sens fiind

Decizia nr. 11/2012

a Înaltei Curți de Casație și Justiție și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, însă, prin instituirea prescripției asupra drepturilor salariale, dreptul de proprietate nu mai este garantat și ocrotit, instituindu-se, în fapt, pentru salariații bugetari care au o creanță asupra statului, o expropriere fără a fi impusă de o cauză de utilitate publică și fără dreaptă și prealabilă despăgubire. În final se susține că dispozițiile de lege criticate contravin și

art. 38 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, potrivit cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege și orice fel de renunțare, inclusiv cea tacită, care și-ar găsi exprimarea prin nedepunerea cererii într-un anumit termen, este exclusă prin prevederile textului de lege criticat.

6. Tribunalul Galați - Secția I civilă, invocând

deciziile Curții Constituționale nr. 82 din 5 februarie 2008 , nr. 763 din 24 iunie 2008, nr. 926 din 16 septembrie 2008 și nr. 1.702 din 17 decembrie 2009, consideră că textul de lege criticat este constituțional, deoarece stabilește termenul general de prescripție de 3 ani în materia conflictelor individuale de muncă, fără a afecta dreptul de proprietate prevăzut de art. 44 din Constituție. De asemenea reține că este echitabilă aplicarea termenului general de prescripție și litigiilor de muncă, dându-se astfel expresie dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Constituție care consacră valoarea fundamentală de dreptate.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului arată că își menține punctul de vedere formulat anterior în dosarele Curții Constituționale nr. 1.113D/2014, nr. 1.187D/2014 și nr. 1.218D/2014, exprimat în sensul constituționalității prevederilor

art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii. De asemenea invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 210 din 31 martie 2015 .

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziții potrivit cărora "Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: [...] c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, (...);".

12. În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 44 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de proprietate privată, precum și art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la respectarea bunurilor.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile

art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii au mai format obiect al controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare. În acest sens sunt, cu titlu de exemplu,

Decizia nr. 169 din 19 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 18 mai 2015,

Decizia nr. 210 din 31 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 20 mai 2015, și

Decizia nr. 435 din 9 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 29 iulie 2015.

14. Cu acel prilej, Curtea a reținut, în esență, că reglementarea supusă controlului de constituționalitate, prin care se instituie un termen de prescripție de 3 ani în materia conflictelor de muncă având ca obiect plata drepturilor salariale neacordate, are ca justificare asigurarea securității și stabilității raporturilor juridice și necesitatea soluționării într-un termen rezonabil a conflictului de muncă izvorât din neplata acestor drepturi, în interesul legitim al fiecăreia dintre părțile litigante. Prin prescripție se stinge doar dreptul la acțiune în sens material, deci posibilitatea titularului dreptului de creanță de a obține, pe calea silită, îndeplinirea obligației subiectului pasiv. Așadar, prescripția nu stinge dreptul subiectiv în substanța lui, drept care continuă să subziste, și nici obligația corelativă, care va putea fi executată de bunăvoie. De asemenea, în această materie sunt aplicabile dispozițiile Codului civil referitoare la suspendarea sau întreruperea curgerii termenului de prescripție. În consecință, Curtea a apreciat critica de neconstituționalitate raportată la art. 44 alin. (1)-(3) din Constituție ca fiind neîntemeiată.

15. Cât privește pretinsa expropriere fără a fi impusă de o cauză de utilitate publică și fără dreaptă și prealabilă despăgubire, Curtea a constatat că și această critică este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu reglementează măsura exproprierii, ci instituie un termen de prescripție de 3 ani pentru acțiunile privind soluționarea unui conflict de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, text ce constituie o sancțiune a pasivității în apărarea dreptului subiectiv.

16. Referitor la critica potrivit căreia dispozițiile de lege criticate contravin și prevederilor

art. 38 din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii, conform cărora salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi analizată, întrucât instanța de contencios constituțional se pronunță doar asupra conformității textelor de lege criticate cu prevederile și principiile constituționale, iar nu și asupra conformității dintre mai multe texte de lege.

17. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate mai sus își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Simina Rarinca, prin Sindicatul Liber "Educația" din Galați, în Dosarul nr. 3.954/121/2014 al Tribunalului Galați - Secția I civilă și constată că prevederile

art. 268 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003

- Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Galați - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 octombrie 2015.