Decizia nr. 610/2015
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 63/2011 10 mai 2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxilia…
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 63/2011 10 mai 2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxilia…
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Ingrid Alina Tudora
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, excepție ridicată de Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare, în numele și în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Amalia Gandac, Raluca Barbul, Mihaela Por, Viorica Meszaros, Adrian Meszaros, în Dosarul nr. 1.124/83/2014 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 665D/2015.
2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 666D/2015, nr. 725D/2015 și nr. 726D/2015, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi de lege, excepție ridicată de Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare, în numele și în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Mircea Francisc Nadas, Marta Nadas, Luminița Silaghi și alții, în Dosarul nr. 1.174/83/2014 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă, precum și în numele și în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Dorina Hendea și Hajnal Eva Pușcaș, Eniko Csipo, Matild Kirner, Iosif Ștefan Fulop și Irma Csipo, în dosarele nr. 2.958/83/2014 și nr. 2.967/83/2014 ale Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă.
4. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
5. Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 733D/2015 - nr. 738D/2015 și nr. 742D/2015, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Învățământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica" Brăila, în numele și în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Aurel Petrea, Marioara Bordea, Constanța Abdulea, Veronica-Ramona Băiculescu, Mariana Băluță, Floarea Bârligea, Andone Codrina Elena, Daniela Antohi, Cristina Băceanu, Androe Codrina Elena Florentina Silvia Andronache, Cristian Andronic, Carmen Antohe, Ionel Lambrinoc, Ionel Radu, Florica Scarlat, Viorel Baciu, Lenuța Baștiurea, Nina Nicoleta Bălănică, Aurelia Puia, Tănțica-Georgiana Ioan și Marcela Alexandru și alții, în dosarele nr. 1.163/113/2014, nr. 1.638/113/2014, nr. 1.629/113/2014, nr. 1.722/113/2014, nr. 1.743/113/2014, nr. 1.744/113/2014 și nr. 1.052/113/2014 ale Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
6. Magistratul-asistent referă asupra cauzelor și arată că, în dosarele mai sus menționate, Sindicatul Învățământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica" a depus concluzii scrise, în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate a prevederilor
7. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 665D/2015, nr. 666D/2015, nr. 725D/2015, nr. 726D/2015, nr. 733D/2015 - nr. 738D/205 și nr. 742D/2015, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.
8. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.
9. Curtea, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 666D/2015, nr. 725D/2015, nr. 726D/2015, nr. 733D/2015 - nr. 738D/205 și nr. 742D/2015 la Dosarul nr. 665D/2015, care este primul înregistrat.
10. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
11. Prin încheierile din 17 martie 2015, pronunțate în dosarele nr. 1.124/83/2014 și nr. 1.174/83/2014 ale Curții de Apel Oradea - Secția I civilă, prin încheierile din 19 și 24 martie 2015, pronunțate în dosarele nr. 1.163/113/2014, nr. 1.638/113/2014, nr. 1.629/113/2014, nr. 1.722/113/2014, nr. 1.743/113/2014, nr. 1.744/113/2014 și nr. 1.052/113/2014 ale Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și prin Sentințele civile nr. 203/LMA și nr. 204/LMA din 25 martie 2015, pronunțate în dosarele nr. 2.958/83/2014 și nr. 2.967/83/2014 ale Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare, în numele și în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Amalia Gandac, Raluca Barbul, Mihaela Por, Viorica Meszaros, Adrian Meszaros, Mircea Francisc Nadas, Marta Nadas, Luminița Silaghi, Dorina Hendea, Hajnal Eva Pușcaș, Eniko Csipo, Matild Kirner, Iosif Ștefan Fulop, Irma Csipo și alții, precum și de către Sindicatul Învățământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica" Brăila, în numele și în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Aurel Petrea, Marioara Bordea, Constanța Abdulea, Veronica-Ramona Băiculescu, Mariana Băluță, Floarea Bârligea, Androne Codrina Elena, Daniela Antohi, Cristina Băceanu, Florentina Silvia Andronache, Cristian Andronic, Carmen Antohe, Ionel Lambrinoc, Ionel Radu, Florica Scarlat, Viorel Baciu, Lenuța Baștiurea, Nina Nicoleta Bălănică, Aurelia Puia, Tănțica-Georgiana Ioan și Marcela Alexandru și alții, cu ocazia soluționării unor litigii de muncă având ca obiect "drepturi bănești".
12. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile
contravin dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, invocând în acest sens
Decizia Curții Constituționale nr. 877 din 28 iunie 2011 . Arată, astfel, că prin
salariile de încadrare ale cadrelor didactice au fost micșorate, deși, potrivit
Deciziei Curții Constituționale nr. 877/2011 , reîncadrarea salarială a cadrelor didactice, începând cu data de 1 ianuarie 2010, trebuia făcută în raport cu salariile prevăzute de
Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 , astfel cum a fost aprobată prin
Legea nr. 221/2008 , adică prin luarea în calcul a unui coeficient de multiplicare 1,000 cu valoarea de 400 lei. Conform considerentelor
Deciziei Curții Constituționale nr. 877/2011
și celor ale
deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2011
și
nr. 11/2012 , salariile cadrelor didactice trebuiau să revină, începând cu data de 1 ianuarie 2011, la cuantumul avut în luna iunie 2010, deci la nivelul prevăzut de
Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 , astfel cum a fost aprobată prin
Legea nr. 221/2008 . Arată că, în fapt,
a readus valorile salariale ale cadrelor didactice la nivelul stabilit prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009 , care a fost declarată neconstituțională, ceea ce a condus la o scădere a cuantumului salariilor de 25%. În acest sens, autorii excepției susțin că, după pronunțarea
Deciziei Curții Constituționale nr. 877/2011 , Guvernul avea obligația să respecte dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție și să modifice salariile prevăzute în anexele
Legii nr. 63/2011 , prin raportarea lor la valorile stabilite prin
Ordonanța Guvernului nr. 15/2008 , astfel cum a fost aprobată prin
13. În concluzie, autorii excepției susțin că prevederile
sunt neconstituționale și contravin dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, deoarece aceste prevederi "perpetuează prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 , chiar dacă introduc în locul coeficienților de multiplicare rezultatul înmulțirii acestora".
14. Tribunalul Satu Mare - Secția I civilă, Curtea de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale și Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, iar prin adoptarea
nu este încălcat principiul supremației Constituției și al legii, consacrat prin art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. În acest sens, instanțele de judecată au arătat că "este dreptul legiuitorului să adopte măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanță cu condițiile economico-sociale existente la un moment dat". De asemenea, în ceea ce privește conținutul
Legii nr. 63/2011 , prin raportare la reglementările anterioare în materia salarizării personalului din învățământ, dispuse prin ordonanțe de urgență (respectiv
Ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 1/2010 ,
nr. 41/2009
și
nr. 31/2009 ), se arată că acest argument nu reprezintă un viciu de neconstituționalitate, întrucât neconstituționalitatea acestor ordonanțe de urgență a fost determinată nu de aspecte intrinseci, ci de încălcarea principiului separației puterilor în stat. Așa fiind, prin adoptarea
acest aspect de neconstituționalitate a fost înlăturat, iar Parlamentul, ca unică autoritate legiuitoare a țării, a adoptat măsurile pe care le-a considerat oportune.
15. Instanțele de judecată arată, de asemenea, că, potrivit art. 16 alin. (1) din Constituția României, "egalitatea presupune uniformitate în cadrul aceleiași categorii de subiecți ai drepturilor la aplicarea acelorași criterii de salarizare tuturor cadrelor didactice și didactice auxiliare", apreciind că " Legea nr. 63/2011
nu afectează drepturile salariale dobândite pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acesteia".
16. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosare, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
19. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, cu modificările ulterioare. Deși
reglementează, după cum indică însuși titlul său, salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, având aplicabilitate limitată în timp, potrivit
Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității acesteia, întrucât își produce efecte în cauzele în cadrul cărora a fost invocată excepția de neconstituționalitate. Mai mult, aplicabilitatea
a fost prelungită de legiuitor, succesiv, până la sfârșitul anului 2015.
20. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) potrivit cărora, "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."
21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai făcut, în repetate rânduri, obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare, prin raportare la aceleași norme din Legea fundamentală. În acest sens este, spre exemplu,
Decizia nr. 201 din 31 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 8 mai 2015,
Decizia nr. 533 din 14 iulie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 19 august 2015, sau
Decizia nr. 563 din 16 iulie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 13 august 2015, decizii prin care Curtea a constatat că prevederile
privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
22. În esență, cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea a observat că această normă impune existența unei legislații predictibile, unitare, coerente, limitarea posibilităților de modificare a normelor juridice și stabilitatea regulilor instituite prin acestea, ceea ce presupune obligații deopotrivă opozabile atât legiuitorului primar, cât și celui delegat. Curtea a mai constatat că aceste exigențe nu sunt încălcate, câtă vreme
a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii socioprofesionale, respectiv pentru reglementarea unitară a domeniului vizat. Această lege temporară a fost promovată în scopul de a crea premisele necesare pentru ca statul să își îndeplinească obligațiile constituționale menționate, prin aplicarea măsurilor preconizate urmând să se asigure existența fondurilor necesare pentru ca întreg personalul din învățământ să își poată primi drepturile cuvenite, în aceleași condiții, fără discriminări.
23. Totodată, Curtea, în acord cu jurisprudența instanței de contencios european al drepturilor omului, a subliniat distincția dintre dreptul persoanei de a continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată. În același sens sunt Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 19 aprilie 2007, pronunțată în Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, paragraful 94, și Hotărârea din 20 mai 2010, pronunțată în Cauza Lelas împotriva Croației, paragraful 58.
24. Curtea a amintit, de asemenea, că ulterior intrării în vigoare a
Legii nr. 63/2011 , legiuitorul a reglementat, prin
art. 2 alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, o majorare cu până la 10% a salariilor de bază și a sporurilor care nu fac parte din salariul de bază, pentru anumite categorii de personal didactic din învățământul preuniversitar, începând cu ianuarie 2014, iar prin
art. 2 alin. (2)-(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, o majorare cu 5% a salariilor de bază și a sporurilor personalului didactic și didactic auxiliar, începând cu 1 martie 2015, și cu 5% începând cu 1 septembrie 2015.
25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezentele cauze.
26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Liber din Învățământ Satu Mare, în numele și în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Amalia Gandac, Raluca Barbul, Mihaela Por, Viorica Meszaros, Adrian Meszaros, Mircea Francisc Nadas, Marta Nadas, Luminița Silaghi și alții, în dosarele nr. 1.124/83/2014 și nr. 1.174/83/2014 ale Curții de Apel Oradea - Secția I civilă, dar și în numele și în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Dorina Hendea și Hajnal Eva Pușcaș, Eniko Csipo, Matild Kirner, Iosif Ștefan Fulop și Irma Csipo, în dosarele nr. 2.958/83/2014 și nr. 2.967/83/2014 ale Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă, precum și de către Sindicatul Învățământ Brăila "Corneliu Gheorghe Caranica" Brăila, în numele și în calitate de reprezentant legal al membrilor săi de sindicat Aurel Petrea, Marioara Bordea, Constanța Abdulea, Veronica-Ramona Băiculescu, Mariana Băluță, Floarea Bârligea, Andone Codrina Elena, Daniela Antohi, Cristina Băceanu, Androe Codrina Elena Florentina Silvia Andronache, Cristian Andronic, Carmen Antohe, Ionel Lambrinoc, Ionel Radu, Florica Scarlat, Viorel Baciu, Lenuța Baștiurea, Nina Nicoleta Bălănică, Aurelia Puia, Tănțica-Georgiana Ioan și Marcela Alexandru și alții, în dosarele nr. 1.163/113/2014, nr. 1.638/113/2014, nr. 1.629/113/2014, nr. 1.722/113/2014, nr. 1.743/113/2014, nr. 1.744/113/2014 și nr. 1.052/113/2014 ale Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, și constată că prevederile
privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secția I civilă, Curții de Apel Galați - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, precum și Curții de Apel Oradea - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 6 octombrie 2015.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.