Decizia nr. 677/2015
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Codul penal și art. 16 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Legea nr. 286/2009 17 iulie 2009 (prevederi anume) privind Codul penal
- Legea nr. 187/2012 24 octombrie 2012 (prevederi anume) pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
Pune în aplicare 1
- Legea nr. 286/2009 17 iulie 2009 (prevederi anume) privind Codul penal
Are ca temei 1
- Legea nr. 286/2009 17 iulie 2009 privind Codul penal
Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Afrodita Laura Tutunaru
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Codul penal și
art. 16 din Legea nr. 187/2012
pentru punerea în aplicare a
privind Codul penal, excepție ridicată de Ilie Cotos în Dosarul nr. 2.414/285/2014 al Tribunalului Suceava - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 284D/2015.
2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Decizia penală nr. 73 din 21 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.414/285/2014, Tribunalul Suceava - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Codul penal și
art. 16 din Legea nr. 187/2012
pentru punerea în aplicare a
privind Codul penal, excepție ridicată de Ilie Cotos într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații formulate împotriva unei sentințe penale prin care s-a admis sesizarea Serviciului de probațiune Suceava privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatului.
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate sunt neconstituționale, deoarece, deși art. 6 din Codul penal este unicul articol ce vizează aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive, dispozițiile sale exceptează de la aplicarea legii mai favorabile un segment de justițiabili ale căror drepturi au fost interzise prin dispoziții penale cum ar fi art. 86^3 alin. 3 din Codul penal din 1969 (să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule) și care, deși nu mai sunt prevăzute în actualul Cod penal, au corespondent în dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. i) referitor la pedepsele complementare. Prin urmare, deși vizează aceeași limitare de drepturi, precum "dreptul de a nu conduce anumite categorii de vehicule", persoanele astfel condamnate nu pot opta pentru aplicarea legii penale mai favorabile în cazul revocării beneficiului suspendării atunci când este vorba de același gen de infracțiuni, săvârșite sub imperiul vechiului Cod penal, dar judecate definitiv la intervale diferite de timp, unele sub imperiul vechiului, iar altele sub imperiul noului Cod penal. Astfel, "revocarea beneficiului suspendării pentru încălcarea obligației impuse de a nu conduce autovehicule pe vechiul cod operează și după intrarea în vigoare a noului Cod penal, însă în ce privește pedeapsa complementară de a nu conduce autovehicule prevăzută de noul Cod penal, nu este posibilă revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere ca urmare a încălcării acestei pedepse complementare, întrucât art. 96 din noul Cod penal prevede revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere doar în cazul încălcării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse de instanța de judecată". Așa fiind, autorul excepției consideră că "limitarea expresă privitor la măsurile așa cum reies din dispozițiile
art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012
privind regimul executării în cazul suspendării sub supraveghere pe de o parte, cât și excluderea unei categorii de justițiabili din art. 6 din noul Cod penal" încalcă dispozițiile constituționale mai sus enunțate.
6. Tribunalul Suceava - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
7. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
8. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale.
9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 6 cu denumirea marginală Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei din Codul penal și
art. 16 din Legea nr. 187/2012
pentru punerea în aplicare a
privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul conținut:
- Art. 6 din Codul penal:
"Art. 6. - (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune.
(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amenda, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea nouă. Ținându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.
(4) Măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.
(5) Când legea nouă este mai favorabilă în condițiile alin. (1)-(4), pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta.
(6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.
(7) Când o dispoziție din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ține seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispozițiilor alin. (1)-(6).";
-
Articolul 16
din Legea nr. 187/2012 :
"Art. 16. - (1) Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare.
(2) Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din Codul penal, instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere."
12. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea legii penale mai favorabile și art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii.
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în fapt, prin Sentința penală nr. 332 din 28 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Rădăuți, autorul excepției a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată sub supraveghere a executării pedepsei, fiind totodată obligat ca, pe durata termenului de încercare, să nu conducă niciun vehicul cu tracțiune mecanică, obligație menținută și prin Decizia Curții de Apel Suceava nr. 918 din 23 octombrie 2013 prin care a fost respins ca nefondat recursul inculpatului. Cu toate acestea, autorul excepției a condus un autovehicul, motiv pentru care s-a format Dosarul 2.414/285/2014 al Judecătoriei Rădăuți, în care, prin Sentința penală nr. 317 din 17 octombrie 2014, s-a admis sesizarea Serviciului de probațiune Suceava și s-a revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani. Împotriva acestei sentințe condamnatul a formulat contestație, cadru procesual în care a invocat prezenta excepție de neconstituționalitate.
14. Cu privire la criticile formulate, Curtea constată că prin
Decizia nr. 738 din 16 decembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 16 februarie 2015, paragrafele 14 și 15, a statuat că "dispozițiile
art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 , potrivit cărora măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a noului Cod penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare, vizează o categorie aparte de persoane condamnate, și anume cele care au beneficiat de suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Este vorba de persoane condamnate definitiv, cărora le sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din noul Cod penal referitoare la legea penală mai favorabilă numai dacă pedeapsa pe care o execută depășește maximul special prevăzut de legea nouă. În ceea ce privește însă modalitatea de executare a pedepsei, și anume suspendarea sub supraveghere, legiuitorul a preferat, din considerente care țin de securitatea raporturilor juridice și de respectarea principiilor autorității de lucru judecat și al separației puterilor în stat, ca aceasta să-și producă efectele până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea definitivă de condamnare, ceea ce nu este de natură a aduce atingere prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție. În cazul condamnărilor cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este firesc ca termenul de încercare să curgă până la data împlinirii sale, întrucât de aceasta se leagă o multitudine de consecințe juridice. Scurtarea lui, pe motiv că a intervenit o lege mai favorabilă care prevede un termen mai mic, ar avea consecințe negative asupra raporturilor juridice create în ceea ce privește părțile civile, care s-ar vedea puse în situația de a nu mai putea cere revocarea suspendării pentru neexecutarea obligațiilor civile, întrucât acest termen a fost scurtat sau chiar constatat ca fiind împlinit. Totodată, suspendarea sub supraveghere prevăzută de noul cod, deși poartă o denumire identică, nu este similară în conținut cu suspendarea sub supraveghere prevăzută de Codul penal din 1969. Astfel, chiar dacă termenele de încercare stabilite de noul cod sunt mai reduse, măsurile și obligațiile sunt altele, noul cod prevăzând inclusiv efectuarea de activități neremunerate în folosul comunității. Or, reducerea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare nu s-ar putea face decât corelativ cu modificarea măsurilor de supraveghere, potrivit noului Cod penal, ceea ce ar însemna o reindividualizare a pedepsei, având drept consecință afectarea principiului autorității de lucru judecat."
15. Prin urmare, aceleași rațiuni sunt valabile și în ce privește respectarea obligațiilor condamnatului, care în actuala reglementare sunt diferite de cea veche.
16. De asemenea, prin
Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, prilej cu care a statuat că situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional. Această soluție este în concordanță și cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferență de tratament, făcută de stat între indivizi aflați în situații analoage, trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă.
17. Astfel, Curtea a apreciat că nu poate fi pus semnul egalității între toate persoanele definitiv condamnate, ceea ce ar determina calificarea situației acestora ca fiind identică, deoarece diferența rezidă în aceea că, în cazul unei categorii, sancțiunile aplicate depășesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-și corespondent în noua legislație, situându-ne astfel în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât și de art. 6 din Codul penal actual, pe când în cazul celeilalte categorii sancțiunile aplicate acestora nu depășesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal actual.
18. În sfârșit, aceleași rațiuni sunt valabile și în ce privește comparația făcută de autorul excepției între diferite categorii de persoane după cum acestea au fost condamnate la pedepse complementare ori cărora li s-a revocat sau nu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Limitarea dreptului de a conduce anumite categorii vehicule ca pedeapsă complementară este o instituție de drept penal diferită de cea referitoare la individualizarea pedepselor și, prin urmare, rațiunea diferită a dispunerii lor justifică tratamentul criticat.
19. În concluzie, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 din Codul penal și
art. 16 din Legea nr. 187/2012
este neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare.
20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ilie Cotos în Dosarul nr. 2.414/285/2014 al Tribunalului Suceava - Secția penală și constată că dispozițiile art. 6 din Codul penal și
art. 16 din Legea nr. 187/2012
pentru punerea în aplicare a
privind Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 20 octombrie 2015.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.