Decizia nr. 636/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. c) și alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală și ale titlului II din partea specială a Codului de procedură penală, cu excepția art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) și art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ioan Ardelean în Dosarul nr. 11.470/296/2014 al Judecătoriei Satu Mare - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 76D/2015.

2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Invocă, în acest sens,

Decizia Curții Constituționale nr. 552 din 16 iulie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, prin care aceasta a reținut că soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu funcția de judecată, prevăzută de art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, este în interesul unei bune înfăptuiri a justiției și că judecătorul care se pronunță asupra legalității urmăririi penale nu soluționează fondul cauzei. Cu privire la dispozițiile titlului II din partea specială a Codului de procedură penală, arată că termenele reglementate în procedura camerei preliminare sunt fie termene maxime înăuntrul cărora trebuie îndeplinită toată procedura, fie termene stabilite în funcție de complexitatea cauzei, cum sunt cele prevăzute de art. 344 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală. De asemenea, consideră că nu este încălcată nicio prevedere constituțională prin aceea că anumite cereri și excepții trebuie formulate într-un anumit interval de timp, întrucât esențial este faptul că inculpatul se poate plânge în fața judecătorului cu privire la legalitatea administrării probelor și are și o cale de atac în acest sens. Face astfel trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, și anume la

Decizia nr. 472 din 16 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 10 august 2015, prin care Curtea a fost sesizată, din oficiu, de către un judecător de cameră preliminară cu privire la imposibilitatea de a invoca în tot cursul procesului penal anumite nulități absolute. Cu prilejul menționat, Curtea a arătat că este opțiunea legiuitorului de a stabili regimul de invocare a nulităților. Consideră că soluția este aceeași și cu privire la sancțiunea decăderii. În fine, arată că autorul excepției urmărește obiective contradictorii, întrucât, dacă s-ar declara neconstituțională reglementarea referitoare la camera preliminară, nu ar mai exista separarea funcțiilor judiciare pe care o dorește autorul excepției, având în vedere că același judecător s-ar pronunța și cu privire la legalitatea administrării probelor, și cu privire la fondul cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

4. Prin Încheierea din 9 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 11.470/296/2014, Judecătoria Satu Mare - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. c) și alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală și ale titlului II din Partea specială a Codului de procedură penală, cu excepția art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) și art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ioan Ardelean cu ocazia verificării legalității trimiterii în judecată în procedura de cameră preliminară.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate, care reglementează, pe de o parte, compatibilitatea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată cu funcția de judecată, iar, pe de altă parte, procedura camerei preliminare, încalcă accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare. În ceea ce privește compatibilitatea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată cu funcția de judecată, consideră că aceasta afectează imparțialitatea judecătorului. Astfel, judecătorul de cameră preliminară, deși reprezintă doar un filtru cu privire la legalitatea sesizării instanței și a administrării probelor, odată ajuns judecător al fondului nu poate face abstracție de substanța probelor, chiar și nelegal administrate, fiindu-i afectată formarea convingerii cu privire la nevinovăția inculpatului, în condițiile în care, potrivit art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală, probele excluse în procedura camerei preliminare nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei. Prin urmare, suspiciunea cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorului care exercită atât funcția de verificare a legalității trimiterii în judecată, cât și funcția de judecată este dată, în principal, de faptul că, deși în procedura camerei preliminare se fac verificări doar cu privire la legalitatea administrării probelor, nu se poate face abstracție de conținutul probelor nelegal administrate. Consideră că, pentru a exista garanția imparțialității unui judecător, în fața acestuia ar trebui să ajungă doar probele obținute în mod legal în faza de urmărire penală. Referitor la procedura camerei preliminare, din perspectiva dreptului la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, susține că stabilirea unor termene fixe, indiferent de complexitatea cauzelor, duce la prelungirea nejustificată a cauzelor penale. Arată că sancțiunea decăderii din dreptul de a formula cereri și excepții privind legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în măsura în care aceste excepții și cereri nu au fost invocate în procedura camerei preliminare, încalcă dreptul la apărare și la un proces echitabil.

6. Judecătoria Satu Mare - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. c) și alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală este neîntemeiată, deoarece, raportat la obiectul procedurii camerei preliminare, reglementat de art. 342 din Codul de procedură penală, verificarea legalității trimiterii în judecată, a administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală nu este de natură a afecta imparțialitatea judecătorului în judecarea cauzei pe fond. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor titlului II din Partea specială a Codului de procedură penală [cu excepția art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) și art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală], consideră că reglementarea procedurii camerei preliminare duce la prelungirea nejustificată a cauzelor penale, fiind, astfel, afectat dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Codul de procedură penală.

7. Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. c) și alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală și ale titlului II din Partea specială a Codului de procedură penală, cu excepția art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1), art. 346 alin. (1) și art. 347 alin. (3) din Codul de procedură penală. Din analiza excepției de neconstituționalitate reiese însă că autorul acesteia critică, în realitate, doar dispozițiile art. 3 alin. (3) teza a doua cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu funcția de judecată, precum și ale art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) și (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) și (2) și ale art. 348 din Codul de procedură penală, modificate prin

Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra acestor dispoziții de lege, care au următorul cuprins:

- Art. 3 alin. (3) teza a doua cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu funcția de judecată: "În desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare, cu excepția celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcția de judecată." [art. 3 alin. (1) lit. c) prevede că: "În procesul penal se exercită următoarele funcții judiciare: [...] c) funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată;"];

- Art. 342: "Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.";

- Art. 343: "Durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță.";

- Art. 344 alin. (1)-(3): "(1) După sesizarea instanței prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră preliminară.

(2) Copia certificată a rechizitoriului și, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deținere ori, după caz, la adresa unde locuiește sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură, aducându-i-se totodată la cunoștință obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-și angaja un apărător și termenul în care, de la data comunicării poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Termenul este stabilit de către judecătorul de cameră preliminară, în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.

(3) În cazurile prevăzute de art. 90, judecătorul de cameră preliminară ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu și stabilește, în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, termenul în care acesta poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.";

- Art. 345 alin. (2) și (3): "(2) În cazul în care judecătorul de cameră preliminară constată neregularități ale actului de sesizare, în cazul în care sancționează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate, încheierea se comunică de îndată parchetului care a emis rechizitoriul.

(3) În termen de 5 zile de la comunicare, procurorul remediază neregularitățile actului de sesizare și comunică judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.";

- Art. 346 alin. (2)-(7): "(2) Dacă nu s-au formulat cereri și excepții ori nu a ridicat din oficiu excepții, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3), judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății.

(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă:

a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit; iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății;

b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale;

c) procurorul solicită restituirea cauzei, în condițiile art. 345 alin. (3), ori nu răspunde în termenul prevăzut de aceleași dispoziții.

(4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularități ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancționat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecății.

(5) Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.

(6) Dacă apreciază că instanța sesizată nu este competentă, judecătorul de cameră preliminară procedează potrivit art. 50 și 51, care se aplică în mod corespunzător.

(7) Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecății exercită funcția de judecată în cauză.";

- Art. 347 alin. (1) și (2): "(1) În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 346 alin. (1), procurorul și inculpatul pot face contestație cu privire la modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor, precum și împotriva soluțiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5).

(2) Contestația se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară celei sesizate.

Când instanța sesizată este Înalta Curte de Casație și Justiție, contestația se judecă de către completul competent, potrivit legii.";

- Art. 348: "(1) Judecătorul de cameră preliminară se pronunță, la cerere sau din oficiu, cu privire la luarea, menținerea, înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive.

(2) În cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 207."

11. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 3 alin. (3) teza a doua cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu funcția de judecată, ale art. 342, ale art. 343, ale art. 344 alin. (1)-(3), ale art. 345 alin. (2) și (3), ale art. 346 alin. (2)-(7), ale art. 347 alin. (1) și (2) și ale art. 348 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) și ale art. 20 raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare.

13. Astfel, prin

Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, în privința soluției legislative conform căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcției de judecată, și ale art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) și (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) și (2) și art. 348 din același cod, reținând că dispozițiile art. 3 din Codul de procedură penală reglementează principiul separației funcțiilor judiciare, în cuprinsul prevederilor alin. (1) al art. 3 fiind enumerate: funcția de urmărire penală, funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată și funcția de judecată (paragraful 16). În aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut la alin. (3) teza întâi al aceluiași art. 3 că exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare. De la această regulă, prin art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, legiuitorul a reglementat o excepție conform căreia funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată, prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, este compatibilă cu funcția de judecată (paragraful 17). "Conform art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară care, în urma verificării legalității soluției de trimitere în judecată, a dispus începerea judecății, exercită funcția de judecată în cauză. Cu privire la aceasta, instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin

Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014 , paragraful 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, și

Decizia nr. 353 din 7 mai 2015 , paragraful 12, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 29 iunie 2015, prin care a arătat că este în interesul înfăptuirii actului de justiție ca același judecător care a verificat atât competența și legalitatea sesizării, cât și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunțe și pe fondul cauzei. S-a reținut, prin aceleași decizii, că o soluție contrară ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcției de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esențială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuși asupra legalității urmăririi penale și a administrării probelor și de a decide asupra întregului material probator pe care își va întemeia soluția. Așa fiind, Curtea a arătat că simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parțialitate în privința sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea și importanța acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influențeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii și să se bazeze pe elementele dosarului și pe dezbaterile din ședința de judecată (a se vedea Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 iunie 2000, pronunțată în Cauza Morel împotriva Franței, paragraful 45). Cum prevederile art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală reprezintă o aplicație a excepției reglementate la art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, cu privire la soluția legislativă conform căreia funcția de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu funcția de judecată, atât considerentele, cât și soluția

deciziilor nr. 663 din 11 noiembrie 2014

și nr. 353 din 7 mai 2015 sunt aplicabile și în prezenta cauză." (paragrafele 19 și 20)

14. De asemenea, prin

Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015 , Curtea a reținut că dispozițiile art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) și (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) și (2) și ale art. 348 din Codul de procedură penală - care reglementează obiectul și durata procedurii în camera preliminară, măsurile premergătoare, procedura de constatare a unor neregularități ale actului de sesizare, soluțiile care pot fi pronunțate de judecător în procedura de cameră preliminară, contestația cu privire la modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor în procedura camerei preliminare, precum și împotriva soluțiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală, respectiv măsurile preventive în procedura de cameră preliminară - nu afectează drepturile procesuale ale procurorului, ale părților și ale subiecților procesuali principali, prin prisma criticilor referitoare la rolul judecătorului de cameră preliminară care ar putea genera un blocaj al instanțelor de judecată (paragrafele 28 și 30). Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin decizia mai sus menționată, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

15. Distinct de cele arătate mai sus, în ceea ce privește critica potrivit căreia stabilirea unor termene fixe - indiferent de complexitatea cauzei - ar duce la prelungirea nejustificată a procesului penal, Curtea reține că termenele reglementate prin dispozițiile de lege criticate vizează, pe lângă termenul de recomandare prevăzut în art. 343 din Codul de procedură penală, în care trebuie îndeplinită procedura în camera preliminară, termenele stabilite de către judecător, potrivit art. 344 alin. (2) și (3), tocmai în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei. De asemenea, art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală prevede un termen de 5 zile pentru ca procurorul să remedieze neregularitățile actului de sesizare și să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menține dispoziția de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei, iar, potrivit art. 347 alin. (1) din Cod, termenul de contestație este de 3 zile. Or, termenele arătate, având în vedere durata lor și modalitatea de stabilire - fie de către judecător, în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, fie de către legiuitor, caz în care sunt termene fixe și scurte - nu sunt de natură a aduce vreo atingere dreptului la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

16. În fine, referitor la presupusa încălcare a dreptului la apărare și la un proces echitabil prin intervenirea decăderii din dreptul de a formula cereri și excepții privind legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în măsura în care aceste cereri și excepții nu au fost invocate în procedura camerei preliminare, nici această critică nu poate fi reținută, întrucât stabilirea regimului juridic al sancțiunii decăderii reprezintă opțiunea legiuitorului. În acest sens, prin

Decizia nr. 472 din 16 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 10 august 2015, Curtea a reținut - cu privire la momentul până la care judecătorul de cameră preliminară poate invoca nulitățile absolute reglementate de art. 281 alin. (1) lit. e) și f) din Codul de procedură penală - că este opțiunea legiuitorului național, în cadrul măsurilor de politică penală, să stabilească regimul juridic al nulității absolute, fără ca prin aceasta să se încalce dispozițiile Constituției (paragraful 28). Cele statuate de Curte prin decizia mai sus menționată sunt aplicabile mutatis mutandis și în cauza de față.

17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Ardelean în Dosarul nr. 11.470/296/2014 al Judecătoriei Satu Mare - Secția penală și constată că dispozițiile art. 3 alin. (3) teza a doua cu privire la soluția legislativă potrivit căreia exercitarea funcției de verificare a legalității trimiterii în judecată este compatibilă cu funcția de judecată, ale art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) și (3), art. 346 alin. (2)-(7), art. 347 alin. (1) și (2) și ale art. 348 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Satu Mare - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 octombrie 2015.