Decizia nr. 635/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de procuror în Dosarul nr. 3.191/175/2014 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și pentru cauze cu minori și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 828D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, ținând cont de

Decizia Curții Constituționale nr. 461 din 16 iunie 2015 , pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia penală nr. 301/A/2015 din 17 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.191/175/2014, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale. Excepția a fost ridicată de procuror într-o cauză penală având ca obiect soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud împotriva Sentinței penale nr. 1.875 din 17 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Aiud, prin care s-a respins acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat în Dosarul penal nr. 1.395/P2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, între Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud și inculpatul Tiberiu Balasz privind infracțiunile de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori, ambele cu aplicarea art. 5 din Codul penal, și s-a dispus trimiterea dosarului la procuror în vederea continuării urmăririi penale.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul excepției arată că

art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 , prin care s-a dispus abrogarea art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală, a avut ca rezultat lipsirea persoanei acuzate de beneficiile scăderii limitelor de pedeapsă din cazul recunoașterii vinovăției, în cadrul procedurii acordului de recunoaștere a vinovăției, față de existența acestui beneficiu în cazul persoanelor care își recunosc învinuirea direct în fața instanței de judecată, în cazul infracțiunilor care îndeplinesc condițiile legale pentru a putea face atât obiectul procedurii acordului, cât și al procedurii recunoașterii învinuirii în fața instanței. Susține că articolul de lege menționat încalcă direct și vădit dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, coroborate cu art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală raportate la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, texte care proclamă, cu rang de drept fundamental, dreptul oricărei persoane de a nu fi discriminată, deoarece toți cetățenii sunt egali în fața legii, iar între legea internă și reglementările internaționale privind drepturile omului, acestea din urmă sunt prevalente, cu excepția cazului în care legea internă este mai favorabilă.

6. Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, dispoziția citată fiind contrară principiului egalității în drepturi consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări". Cu privire la incidența art. 16 alin. (1) din Constituție, instanța de apel reține că, potrivit jurisprudenței instanței de contencios constituțional, principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. În acest sens, face referire la

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Arată că rațiunea cauzei de reducere a limitelor pedepsei reglementată de norma supusă controlului de constituționalitate este aceea de a institui un instrument eficient pentru celeritatea soluționării cauzelor, astfel cum rezultă din expunerea de motive la Proiectul de act normativ al Codului de procedură penală, care prevede că procedura acordului de recunoaștere a vinovăției nu numai că reduce durata judecării cauzei, dar simplifică și activitatea din cadrul urmăririi penale, asigură soluționarea cauzelor într-un termen optim și previzibil, fiind totodată un remediu pentru eliminarea unei deficiențe majore a sistemului judiciar român, respectiv durata mare a desfășurării procedurilor judiciare.

7. Prin urmare, consideră că determinantă și suficientă pentru acordarea beneficiului reducerii limitelor pedepsei este conduita inculpatului care se întemeiază atât în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției, prevăzută de art. 479 din Codul de procedură penală, cât și în procedura recunoașterii învinuirii, reglementată de art. 374 alin. (4) și art. 375 din același cod, pe recunoașterea faptei. Așadar, apreciază că diferența operată de norma supusă controlului de constituționalitate între cele două categorii de inculpați, după cum aceștia au apelat la procedura recunoașterii vinovăției prevăzute de art. 479 din Codul de procedură penală ori au apelat la procedura recunoașterii învinuirii conform art. 374 alin. (4) și art. 375 din același cod, nu se bazează pe un criteriu rațional și nu justifică un tratament juridic diferențiat. De asemenea, instanța de apel reține că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, sintagma "fără privilegii și fără discriminări" din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituție privește, în cauza de față, teza referitoare la interzicerea discriminării. Or, câtă vreme principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, atunci nu există niciun motiv rezonabil pentru care procurorul în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției să nu poată aplica dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, potrivit cărora "La articolul 480, alineatul (3) se abrogă." Dispozițiile Codului de procedură penală adoptat prin

Legea nr. 135/2010

prevedeau în mod expres în art. 480 alin. (3) că, în condițiile încheierii unui acord de recunoaștere a vinovăției, "Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii".

12. Autorul excepției susține că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi a cetățenilor și art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 14 privind respectarea principiului nediscriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că procedura în cazul recunoașterii învinuirii este reglementată în art. 374 alin. (4), art. 375, art. 377, art. 395 alin. (2) și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, toate aceste dispoziții regăsindu-se în Partea specială, titlul III, capitolul II "Judecata în primă instanță". Acordul de recunoaștere a vinovăției este reglementat în art. 478-488 din Codul de procedură penală în partea specială, titlul IV, intitulat "Proceduri speciale". Ambele proceduri se întemeiază pe atitudinea inculpatului, care recunoaște faptele și nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale, iar argumentele determinante pentru inculpat sunt reprezentate de posibilitatea obținerii unei sancțiuni mai blânde, de scurtarea prezenței sale în fața organelor judiciare, a duratei procesului penal și, implicit, a cheltuielilor generate de desfășurarea procesului penal.

14. Curtea reține că acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat în cursul urmăririi penale este un "element de justiție negociată", căci felul, cuantumul și modul de executare a pedepsei se stabilesc prin negociere între procuror și inculpat, instanța neputând, cu ocazia verificării acordului, să aplice o sancțiune mai grea. Instanța verifică acordul de recunoaștere încheiat între procuror și inculpat și, în cazul în care acordul îndeplinește condițiile de legalitate, iar soluția propusă prin acord nu este prea blândă, admite acordul și pronunță o soluție de condamnare, fără să poată crea o situație mai grea decât cea asupra căreia s-a ajuns la acord. În caz contrar, respinge acordul și trimite cauza în vederea continuării urmăririi penale. Curtea reține că, în acest fel, inculpatul are oportunitatea de a negocia cu procurorul condițiile acordului său, participând astfel la procesul decizional de stabilire a pedepsei, beneficiu ce nu mai este prevăzut la soluționarea cauzei după sesizarea prin rechizitoriu. O atare negociere nu are loc în procedura recunoașterii învinuirii, când beneficiul constă doar în reducerea limitelor de pedeapsă, sancțiunea fiind stabilită de instanță între aceste limite, cu excluderea oricărei forme de negociere. În acest caz, previzibilitatea pedepsei ce urmează a fi aplicată este mult mai redusă decât în cazul parcurgerii procedurii speciale a acordului de vinovăție, când inculpatul știe că nu poate primi o sancțiune mai grea decât cea negociată.

15. Așadar, Curtea reține că acordul de recunoaștere a vinovăției este reglementat printr-o procedură specială, de strictă interpretare, și nu prevede o cauză de reducere a pedepsei similară celei reglementate de art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, ceea ce înseamnă că, în mod obligatoriu, cuantumul negociat al pedepsei trebuie să se circumscrie limitelor speciale ale acesteia. Acest beneficiu este prevăzut doar în cazul recunoașterii învinuirii care este reglementată printr-o procedură distinctă și poate fi aplicat doar de instanța de judecată, dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală stabilind, expres și limitativ, patru situații în care pot fi reduse limitele de pedeapsă, toate acestea referindu-se la judecarea cauzei conform procedurii simplificate, așadar a recunoașterii învinuirii.

16. În continuare, dintr-o perspectivă istorică, Curtea reține că dispozițiile Codului de procedură penală adoptat prin

Legea nr. 135/2010

prevedeau în mod expres în art. 480 alin. (3) că "Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii". De asemenea, în forma inițială, art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală prevedea că instanța, în urma admiterii acordului încheiat, "dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă ale cărei limite au fost reduse conform

art. 480 alin. (3)". Prin Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, art. 480 alin. (3) a fost abrogat prin art. 102 pct. 288 din lege - criticat pentru motive de neconstituționalitate, iar art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală a fost modificat corespunzător prin art. 102 pct. 290 din aceeași lege.

17. Observând dispozițiile

art. 104 din titlul IV "Dispoziții tranzitorii și finale" - al Legii nr. 255/2013

care stabilesc că, "Cu excepția prezentului articol și a art. 23 alin. (5) și (6), care intră în vigoare la 30 decembrie 2013, prezenta lege intră în vigoare la data de 1 februarie 2014", Curtea constată că art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală, în forma inițială, nu a avut aplicabilitate practică, de vreme ce prevederile acestui articol de lege nu au intrat niciodată în vigoare.

18. Acest din urmă considerent a fost avut în vedere de Curte, când, prin

Decizia nr. 461 din 16 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 17 august 2015, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, reținând, în paragrafele 18-20, că în susținerea neconstituționalității acestor din urmă prevederi sunt comparate două texte legale, dintre care unul este în vigoare și este aplicabil în faza de judecată, iar cel de-al doilea nu a fost niciodată în vigoare și, așadar, nici aplicat în cursul urmăririi penale, întrucât a fost abrogat prin legea de punere în aplicare a actului normativ din cuprinsul căruia a făcut parte.

19. În aceste condiții, Curtea a constatat că neconstituționalitatea textului criticat este dedusă prin compararea celor două instituții sub aspectul regimului sancționator aplicabil, argumentele expuse în susținerea pretinsei neconstituționalități referindu-se la posibilitatea aplicării regimului sancționator prevăzut în cazul procedurii recunoașterii învinuirii și cu privire la acordul de recunoaștere a vinovăției. Or, având în vedere prevederile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, conform cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013

este inadmisibilă.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010

privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, excepție ridicată de procuror în Dosarul nr. 3.191/175/2014 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 octombrie 2015.