Decizia nr. 782/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepție ridicată de Ioan Valeriu Soporan și de Marius Ovidiu Tîrlogeanu în dosarele nr. 923/88/2014 și nr. 2.317/88/2014 ale Tribunalului Tulcea - Secția penală, care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 379D/2015 și 380D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dezbaterile au avut loc la data de 15 octombrie 2015 în prezența reprezentantului Ministerului public, Cosmin Grancea, când, prin încheierea pronunțată, în temeiul dispozițiilor

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , Dosarul nr. 380D/2015 a fost conexat la Dosarul nr. 379D/2015. Prin aceeași încheiere, Curtea, constatând necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul

art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

și art. 56 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, adoptat prin

Hotărârea Plenului Curții Constituționale nr. 6/2012 , a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 17 noiembrie 2015.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că pedeapsa cu închisoarea ce rezultă prin aplicarea prevederilor art. 39 alin. (1) din Codul penal nu poate depăși maximul legal al pedepsei închisorii, prevăzut la art. 60 din Codul penal. Se face trimitere, în acest sens, la art. 2 alin. (3) din același cod, care precizează, în mod expres, că nicio pedeapsă penală nu poate fi stabilită și aplicată în afara limitelor sale generale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

5. Prin încheierile din 13 februarie și 24 februarie 2015, pronunțate în dosarele nr. 923/88/2014 și nr. 2.317/88/2014, Tribunalul Tulcea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepție ridicată de Ioan Valeriu Soporan și de Marius Ovidiu Tîrlogeanu în cauze având ca obiect stabilirea vinovăției autorilor excepției sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni concurente.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că aplicarea cumulului aritmetic în stabilirea pedepsei în cazul concursului de infracțiuni contravine dispozițiilor art. 23 alin. (12) din Constituție. Se susține, totodată, că modalitatea de calcul al pedepsei închisorii în cazul concursului de infracțiuni, prevăzută la art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, poate duce la stabilirea unor pedepse care să depășească maximul general de 30 de ani, prevăzut prin art. 60 din Codul penal, fapt ce presupune încălcarea acelorași dispoziții constituționale, conform cărora nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.

7. Tribunalul Tulcea - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și că aspectele invocate de autorii excepției vizează interpretarea și aplicarea textului criticat. Se arată, în acest sens, că prevederile art. 60 din Codul penal, care stabilesc maximul special al pedepsei închisorii la 30 de ani, nu permit ca, în urma aplicării dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, să fie dispuse pedepse cu închisoarea mai mari de 30 de ani. Se susține, totodată, că prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal dau posibilitatea ca, în mod excepțional, în cazul săvârșirii unor fapte deosebit de grave, să poată fi aplicată pedeapsa detențiunii pe viață.

8. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, care au următorul cuprins: "(1) În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează:[...] b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; [...]".

12. Se susține că textul criticat încalcă dispozițiile constituționale ale art. 23 alin. (12) referitor la libertatea individuală.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015, a constatat că actualul Cod penal reglementează un regim juridic de sancționare al celor două forme de concurs de infracțiuni - real și formal, privitor la persoana fizică, infractor major, în cadrul căruia se pot observa o pluralitate de sisteme de sancționare, cu modificări substanțiale față de concepția Codului penal din 1969. Astfel, art. 39 alin. (1) din Codul penal instituie sancționarea concursului de infracțiuni potrivit sistemului absorbției, când s-au stabilit pedeapsa cu detențiunea pe viață și una sau mai multe pedepse cu închisoarea sau amenda [lit. a)], sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix, în cazul în care pentru infracțiunile concurente s-au aplicat numai pedepse cu închisoarea sau numai pedepse cu amenda [lit. b) și c)], sistemului cumulului aritmetic între pedeapsa închisorii și pedeapsa amenzii, când au fost aplicate ambele tipuri de sancțiuni [lit. d)] și un sistem mixt, al cumulului juridic cu spor obligatoriu și fix, combinat cu sistemul cumulului aritmetic, atunci când s-au stabilit mai multe pedepse de specie diferită - închisoare și amendă [lit. e)]. Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăși cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puțin una dintre infracțiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață [art. 39 alin. (2) din Codul penal].

14. Cu titlu de principiu, Curtea a reținut că, în noua reglementare, operațiunea de determinare concretă a pedepsei în cazul concursului de infracțiuni parcurge două etape, în prima etapă având loc stabilirea pedepsei pentru fiecare infracțiune concurentă în parte, iar în cea de-a doua aplicarea pedepsei pe care infractorul urmează să o execute pentru toate infracțiunile. Astfel, în prima etapă, instanța judecătorească realizează o individualizare a răspunderii penale pentru fiecare infracțiune care se află în pluralitatea de infracțiuni săvârșite de infractor, iar în cea de-a doua, aceeași instanță apreciază cu privire la ansamblul activității infracționale a infractorului, dând spre executare o pedeapsă pentru întreg ansamblul, pedeapsă ce reflectă pericolul social ce reiese din comiterea infracțiunilor concurente.

15. Așadar, potrivit prevederilor art. 39 alin. (1) lit. b) din actualul Cod penal, dacă pentru infracțiunile concurente s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se va aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. În context, Curtea a reținut că o limitare cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmează a fi executată se face prin dispozițiile art. 60 din Codul penal, aceasta neputând fi mai mare de 30 de ani de închisoare.

16. Prin aceeași decizie, Curtea a reținut că, întrucât săvârșirea mai multor infracțiuni de către aceeași persoană demonstrează o perseverență pe calea infracțională a acesteia, sunt necesare sisteme de sancționare adecvate pentru asigurarea constrângerii și reeducării, iar reglementarea acestora nu trebuie să se facă decât cu respectarea Constituției și a supremației sale.

17. De asemenea, Curtea nu a putut reține nici susținerile autorilor potrivit cărora prevederile criticate sunt în contradicție cu dispozițiile constituționale ale art. 23 privind libertatea individuală. Libertatea individuală nu are caracter absolut, fiind necesar a se exercita între coordonatele stabilite de ordinea de drept, așa încât încălcarea regulilor care compun ordinea de drept autorizează legiuitorul să reglementeze, în funcție de gravitatea comportamentului infracțional, norme penale care vizează direct libertatea persoanei. Aceste dispoziții penale însă trebuie să fie strict delimitate și condiționate, astfel încât libertatea individuală să fie respectată. Or, Curtea a constatat că normele criticate permit o individualizare judiciară a pedepsei principale (rezultante) în caz de concurs de infracțiuni "în condițiile și în temeiul legii", potrivit art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, o garanție împotriva unei eventuale ingerințe arbitrare a judecătorului în libertatea individuală reprezentând-o limita generală a pedepsei închisorii impusă de lege. Așadar, o limitare cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmează a fi executată se face prin dispozițiile art. 60 din Codul penal, aceasta neputând fi mai mare de 30 de ani de închisoare. Cu alte cuvinte, dacă sporul obligatoriu ar depăși limita generală a pedepsei închisorii impusă de lege, aceasta se va reduce corespunzător.

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele deciziei anterior menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Valeriu Soporan și Marius Ovidiu Tîrlogeanu în dosarele nr. 923/88/2014 și nr. 2.317/88/2014 ale Tribunalului Tulcea - Secția penală și constată că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Tribunalului Tulcea - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din data de 17 noiembrie 2015.