Decizia nr. 780/2015
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 41/1994 17 iunie 1994 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Româ…
Are ca temei 1
- Legea nr. 53/2003 24 ianuarie 2003 (prevederi anume) Codul muncii
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Augustin Zegrean
- președinte
Valer Dorneanu
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Tudorel Toader
- judecător
Simina Popescu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Sofronea.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1 din Legea nr. 41/1994
privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, excepție ridicată de Adrian Valentin Moise în Dosarul nr. 19.973/3/2013 (nr. în format vechi 7.386/2014) al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului nr. 311D/2015 al Curții Constituționale.
2. La apelul nominal răspunde personal autorul excepției, Adrian Valentin Moise. Lipsește partea Societatea Română de Radiodifuziune, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că dezbaterile inițiale au avut loc în ședința publică din 15 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având în vedere imposibilitatea constituirii majorității prevăzute de art. 6 și
art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 17 noiembrie 2015.
4. De asemenea, magistratul-asistent arată că, la dosarul cauzei, a fost înregistrat memoriul formulat de Asociația Română pentru Transparență, în calitate de amicus curiae, prin care se susține admiterea excepției de neconstituționalitate.
5. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul autorului excepției, care solicită admiterea criticilor de neconstituționalitate. Precizează cu titlu prealabil că, deși instanța judecătorească a dispus sesizarea Curții Constituționale doar cu privire la
art. 1 din Legea nr. 41/1994 , în realitate, critica de neconstituționalitate are ca obiect atât textul de lege menționat, cât și
Legea nr. 41/1994 , în ansamblul său. Susține că prevederile
art. 1 din Legea nr. 41/1994
încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece au un vădit caracter imprecis, astfel încât determină un statut juridic incert în cazul Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune. Arată că, în calitate de membru în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune, a luat cunoștință de rapoartele Curții de Conturi, în care s-a reținut, în repetate rânduri, necesitatea clarificării statutului juridic al Societății Române de Radiodifuziune. Clarificarea statutului juridic al Societății Române de Radiodifuziune și al Societății Române de Televiziune este necesară pentru a stopa efectuarea unor cheltuieli frauduloase a banilor publici în cazul celor două persoane juridice.
6. Reprezentantul Ministerului Public menține concluziile formulate la termenul anterior în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, deoarece, în realitate, criticile de neconstituționalitate vizează aspecte privind interpretarea și aplicarea legii. În subsidiar, precizează că prevederile de lege criticate au o redactare clară și neechivocă, Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune fiind persoane juridice, care își desfășoară activitatea sub controlul Parlamentului.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
7. Prin Încheierea din 10 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 19.973/3/2013 (nr. în format vechi 7.386/2014), Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1 din Legea nr. 41/1994
privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Adrian Valentin Moise cu prilejul soluționării apelului împotriva Sentinței civile nr. 6.977/13 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale într-o cauză având ca obiect contestația împotriva unei decizii de concediere.
8. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile
art. 1 din Legea nr. 41/1994
sunt edictate imprecis de legiuitor, astfel încât lasă loc arbitrariului în interpretarea și aplicarea acestora, existând riscul posibilității de eludare a prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2012
privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative, în special a prevederilor art. 1, în conformitate cu care "autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziționa servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare". Se arată că textul de lege criticat nu este previzibil, întrucât nu prevede cu claritate statutul juridic al Societății Române de Radiodifuziune, utilizând sintagma "serviciu public autonom de interes național", fără însă a o defini și fără a exista în legislația națională o definiție a expresiei în cauză.
9. Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate a
art. 1 din Legea nr. 41/1994
este neîntemeiată, reținând că prevederile de lege criticate nu ridică o problemă de constituționalitate din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție. Instanța judecătorească constată că, pe calea excepției de neconstituționalitate, se invocă, de fapt, modalitatea de interpretare a prevederilor
art. 1 din Legea nr. 41/1994 , în ceea ce privește caracterul public sau nu al instituției Radiodifuziunii, iar din această perspectivă se pune în discuție aplicabilitatea sau nu, în raport cu instituția Radiodifuziunii, a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2012
privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative, cât privește posibilitatea/imposibilitatea de a contracta servicii avocațiale externe, în ipoteza în care instituția are departament propriu de consiliere juridică. Din această optică, excepția de neconstituționalitate este una neîntemeiată, definiția dată de
art. 1 din Legea nr. 41/1994
- serviciu public autonom de interes național - neînscriindu-se în categoria de instituții sau autorități publice ale administrației publice, centrale și locale, companii naționale, regii autonome sau societăți comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, excluse de la posibilitatea recurgerii la servicii avocațiale externe.
10. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
11. Avocatul Poporului consideră că prevederile
art. 1 din Legea nr. 41/1994
sunt constituționale, reținând că textul de lege criticat respectă exigențele constituționale, legea fiind clară, sub aspectul caracterului neechivoc al obiectului reglementării (înființarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune ca servicii publice autonome de interes național), precisă, sub aspectul exactității soluției legislative alese și a terminologiei folosite, și previzibilă, sub aspectul scopului și consecințelor pe care le antrenează. Arată că Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune nu sunt subordonate unei autorități publice, activitatea acestora fiind, potrivit
art. 2 din Legea nr. 41/1994 , sub controlul Parlamentului. Prin urmare, regula potrivit căreia nu se pot achiziționa servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare, stabilită prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2012 , nu se aplică Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, din moment ce acestea nu fac parte dintre autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome, care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică. În plus, menționează faptul că realizarea serviciului public se poate face și de agenți privați autorizați de un agent public, pentru exercitarea unei activități de interes general.
12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepției și de partea Societatea Română de Radiodifuziune, memoriile înregistrate la dosar, formulate de Asociația Ziariștilor Independenți din România, Asociația Pro Democrația, Federația Română a Jurnaliștilor MediaSind, Centrul pentru Jurnalism Independent, Federația Națională "Solidaritatea" a Pensionarilor din România, Asociația Proiect Urban și Asociația ActiveWatch, Asociația Română pentru Transparență, în calitate de amicus curiae, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
14. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este reținut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile
art. 1 din Legea nr. 41/1994
privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, având următorul cuprins: "Se înființează Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune, ca servicii publice autonome de interes național, independente editorial, prin reorganizarea Radioteleviziunii Române."
15. În opinia autorului excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor.
16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că solicitarea autorului acesteia referitoare la extinderea obiectului excepției de neconstituționalitate și la alte texte de lege, față de cele cuprinse în încheierea de sesizare a Curții Constituționale, nu poate fi reținută. Astfel, potrivit
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (...)", iar alin. (4) al aceluiași articol prevede că "Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților; opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți (...)". Cadrul procesual specific excepției de neconstituționalitate este, așadar, cel fixat prin încheierea de sesizare a instanței de judecată în fața căreia a fost invocată excepția, astfel că în fața Curții Constituționale obiectul acesteia nu poate fi altul decât cel stabilit prin încheierea de sesizare. O extindere a acestuia în fața instanței de contencios constituțional ar echivala cu sesizarea directă a Curții Constituționale, ceea ce depășește cadrul legal stabilit de
17. Reținând, așadar, ca obiect al excepției de neconstituționalitate, prevederile
art. 1 din Legea nr. 41/1994 , Curtea, din examinarea actelor aflate la dosarul cauzei, reține că excepția de neconstituționalitate a fost invocată cu prilejul soluționării apelului împotriva unei sentințe pronunțate într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații împotriva unei decizii de concediere, formulate în temeiul art. 252 și 274 din Codul muncii. Astfel, Curtea constată că invocarea dispozițiilor
art. 1 din Legea nr. 41/1994
referitoare la înființarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune ca servicii publice autonome de interes național nu are legătură cu soluționarea cauzei deduse judecății instanței de fond.
18. De asemenea, Curtea constată că autorul excepției susține neconstituționalitatea prevederilor
art. 1 din Legea nr. 41/1994
prin prisma caracterului imprecis al acestor norme în privința statutului juridic al Societății Române de Radiodifuziune. O asemenea critică rezultă din apărările autorului excepției formulate în calea de atac a apelului, față de cererea Societății Române de Radiodifuziune de obligare a acestuia la plata cheltuielilor de judecată, problema aplicabilității în cauză a dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 26/2012
neconstituind un capăt distinct de cerere sau un motiv de apel separat al autorului excepției. Astfel, cum reține Curtea de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Decizia nr. 389 din 10 februarie 2015, pronunțată cu prilejul soluționării apelurilor, "soluția primei instanțe nu a fost criticată de contestator, prin apelul formulat, în ce privește acordarea și stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată". Sub acest aspect, Curtea reține că dispozițiile
art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2012
potrivit cărora "Autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziționa servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare", la care autorul excepției face referire în susținerea neconstituționalității prevederilor
art. 1 din Legea nr. 41/1994
nu au legătură cu soluționarea cauzei.
19. În aceste condiții, având în vedere ansamblul cadrului juridic în care a fost invocată excepția, Curtea constată că, în speță, susținerea neconstituționalității
art. 1 din Legea nr. 41/1994
în vederea clarificării statutului juridic al Societății Române de Radiodifuziune nu are legătură cu soluționarea cauzei al cărei obiect este contestația împotriva unei decizii de concediere.
20. În conformitate cu
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională se pronunță asupra excepțiilor de neconstituționalitate a unor dispoziții din legi, cu condiția ca acestea să aibă legătură cu soluționarea cauzei; or, în cauza de față, Curtea constată că această cerință nu este îndeplinită.
21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 1 din Legea nr. 41/1994
privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, excepție ridicată de Adrian Valentin Moise în Dosarul nr. 19.973/3/2013 (nr. în format vechi 7.386/2014) al Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 17 noiembrie 2015.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Simina Popescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.