Decizia nr. 823/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 409 alin. (1) lit. e) și art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 3.834/111/2014/a1 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 866 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Se face referire la

Decizia Curții Constituționale nr. 231 din 7 aprilie 2015 . Se arată că, în prezenta cauză, neconstituționalitatea textelor criticate este dedusă, pe de o parte, din compararea dispozițiilor procesual penale cu cele procesual civile, iar, pe de altă parte, din compararea acestora cu dispozițiile art. 284 din Codul de procedură penală. Se susține că legiuitorul nu a intenționat să prevadă două proceduri paralele pentru soluționarea aceluiași incident procedural, respectiv împrejurarea în care se aplică o amendă judiciară, ci a avut în vedere situații diferite. Împrejurarea că sfera persoanelor care pot face apel este limitată în situația prevăzută la art. 409 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală se justifică prin faptul că martorul, expertul și interpretul sunt prezenți doar în anumite momente ale procesului penal, aspect ce justifică dreptul acestora de a ataca separat încheierea prin care se dispune amenda judiciară.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 22 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.834/111/2014/a1, Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 409 alin. (1) lit. e) și art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluționarea unui apel formulat împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă ca neîntemeiată o cerere de anulare a unei amenzi judiciare dispuse împotriva apelantei, pentru o faptă pe care a săvârșit-o în calitate de avocat numit din oficiu.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța de judecată susține, în esență, că dispozițiile art. 409 alin. (1) lit. e) și ale art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5), potrivit căruia respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, și ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. În acest sens, arată că, potrivit art. 284 alin. (2) și (5) din Codul de procedură penală, persoana amendată poate cere anularea sau reducerea amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de amendare, cererea urmând a fi soluționată de un alt complet de judecată, prin încheiere. Aceeași procedură era reglementată prin art. 199 din Codul de procedură penală din 1968, cu precizarea că cererea de scutire sau de reducere a amenzii judiciare era soluționată chiar de către organul judiciar care a dispus aplicarea acesteia. În schimb, noua opțiune a legiuitorului, reglementată prin dispozițiile de lege criticate, este să ofere persoanei amendate, respectiv martorului, expertului, interpretului și avocatului, posibilitatea de a apela încheierea de amendare de îndată după pronunțarea acesteia și cel mai târziu în 10 zile de la pronunțarea sentinței prin care s-a soluționat cauza. Menționează că, în materie civilă, legiuitorul a fost consecvent cu vechea reglementare cuprinsă în art. 108^5 din Codul de procedură civilă din 1865, astfel că, potrivit art. 191 din noul Cod de procedură civilă, cel obligat la amendă va putea face numai cerere de reexaminare, în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii de amendare, cerere care se soluționează cu citarea părților, prin încheiere definitivă, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda, cu precizarea că, potrivit Codului de procedură civilă din 1865, cererea de reexaminare se soluționa, prin încheiere irevocabilă, de către instanța de judecată care a aplicat amenda. Arată că noul Cod de procedură penală prevede, în paralel, două căi de atac împotriva încheierilor de amendare, una care se exercită la aceeași instanță de judecată care a pronunțat-o și alta - la instanța ierarhic superioară, respectiv la curțile de apel, fără ca obiectul cauzei să implice o complexitate deosebită care să justifice voința legiuitorului și, totodată, fără ca acesta din urmă să condiționeze ori să arate expres că apelul ar putea fi declarat doar după parcurgerea primei căi de atac.

6. Instanța de judecată apreciază că întrucât încheierile de amendare nu privesc fondul cauzei, nu se justifică soluția ca acestea să fie prevăzute cu calea de atac a apelului care, de regulă, vizează sentințele care dezleagă fondul cauzei. La o analiză mai atentă, se observă că poate cere anularea sau reducerea amenzii judiciare orice persoană amendată, în timp ce calea de atac a apelului poate fi exercitată doar de către martor, expert, interpret și avocat, în condițiile în care persoana amendată poate fi chiar procurorul, partea civilă, partea responsabilă civilmente, persoana vătămată, inculpatul sau orice persoană care asistă la ședința de judecată. Apreciază că prin reglementarea diferită a procedurii privitoare la amenda judiciară în procesul penal față de cel civil, cu toate că obiectul cauzei este identic - și anume reexaminarea amenzii judiciare aplicate de către judecător ca urmare a atitudinii culpabile a persoanelor care încalcă regulile de procedură - și prin lipsirea celorlalte persoane amendate, în afară de martor, expert, interpret și avocat, de dreptul de a formula apel împotriva încheierilor de amendare, se încalcă principiile constituționale invocate. Această incoerență legislativă are la bază combinarea unor reguli și principii de drept, fără respectarea ierarhiei normelor juridice prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituție. Totodată, consideră că există discriminare între persoanele amendate în materie civilă și cele amendate în procesul penal, respectiv între persoanele amendate la modul general și martorii, experții, interpreții și avocații amendați, care pot uza de calea de atac a apelului, precum și între justițiabilii față de care sau împotriva cărora se desfășoară un proces sau o judecată penală care privește fondul cauzei și care pot ataca soluția dată doar cu calea de atac a apelului și persoanele amendate și individualizate mai sus care pot ataca încheierea de amendare atât la instanța care a dispus amendarea, cât și la curțile de apel, fără ca aceste situații de inechitate să fie justificate logic, rațional și obiectiv, dimpotrivă, incoerența legislativă ar putea sta la baza acestei noi orientări legislative.

7. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 409 alin. (1) lit. e) și art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 409 alin. (1) lit. e): "Pot face apel: [...] martorul, expertul, interpretul și avocatul, în ceea ce privește cheltuielile judiciare, indemnizațiile cuvenite acestora și amenzile judiciare aplicate;";

- Art. 410 alin. (2): "În cazul prevăzut la art. 409 alin. (1) lit. e), apelul poate fi exercitat de îndată după pronunțarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare, indemnizațiilor și amenzilor judiciare și cel mai târziu în 10 zile de la pronunțarea sentinței prin care s-a soluționat cauza."

11. Se susține că textele criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la statul român și art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că neconstituționalitatea dispozițiilor art. 409 alin. (1) lit. e) și art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală este dedusă prin compararea regimului juridic al amenzii judiciare în materie penală cu cel al amenzii judiciare în materie civilă, sub aspecte precum persoanele care au dreptul de a formula apel împotriva sentințelor sau a încheierilor prin care aceste amenzi au fost dispuse, instanțele competente să soluționeze cererile de apel astfel formulate sau compunerea completelor de judecată învestite în acest sens, precum și din pretinse contradicții regăsite în legislația procesual penală în această materie.

13. Curtea reține că, referitor la critici de neconstituționalitate similare, a statuat, în jurisprudența sa, că acestea urmează să fie respinse ca inadmisibile, întrucât examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituție sau din actele internaționale la care România este parte, iar nu compararea dispozițiilor mai multor legi între ele și nici coroborarea lor sau posibilele contradicții din cadrul legislației interne (a se vedea

Decizia nr. 362 din 24 septembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 18 noiembrie 2013).

14. Având în vedere aceste argumente, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 409 alin. (1) lit. e) și art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

15. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 409 alin. (1) lit. e) și art. 410 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 3.834/111/2014/a1 al acestei instanțe.

Decizia se comunică Curții de Apel Oradea - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din data de 3 decembrie 2015.