Decizia nr. 772/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Simina Popescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 118 alin. 1 și art. 147 din Codul familiei, excepție ridicată de Ana Bontaș în Dosarul nr. 2.522/100/2014/a1 al Curții de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 381D/2015 al Curții Constituționale.

2. Dezbaterile au avut loc în ședința din 29 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus amânarea pronunțării pentru data de 10 noiembrie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

3. Prin Decizia civilă nr. 1.338/2015 din 5 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 2.522/100/2014/a1, Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 118 alin. 1 și art. 147 din Codul familiei.

4. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ana Bontaș cu prilejul soluționării recursului împotriva Încheierii civile din 23 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Maramureș, prin care această instanță judecătorească a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 118 alin. 1 și art. 147 din Codul familiei.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia arată, în esență, că, potrivit art. 118 alin. (1) și art. 147 din Codul familiei, tutela este concepută ca o sarcină, impusă în mod obligatoriu tutorelui, acesta neavând un drept de opțiune în sensul acceptării sau nu a calității de tutore. Această reglementare contravine dispozițiilor art. 26 din Constituție, care ocrotesc dreptul la viață intimă, familială și privată, precum și ale art. 42 din Legea fundamentală, care interzic munca forțată. Potrivit susținerilor autoarei excepției, în prezent, instituția tutelei este astfel reglementată încât presupune acceptul tutorelui pentru a dobândi această calitate.

6. Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal consideră că prevederile de lege criticate nu sunt contrare dispozițiilor art. 26 și art. 42 din Constituție, precum și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Deși formal tutela a fost concepută ca o sarcină impusă în mod obligatoriu tutorelui, aceste prevederi nu pot fi interpretate decât în raport de celelalte dispoziții ale Codului familiei, care dau posibilitatea persoanei să refuze sarcina tutelei, în anumite condiții, sau să ceară înlocuirea sa. De altfel, numirea ca tutore a unei persoane s-a realizat prin apreciere de la caz la caz, verificându-se în ce condiții o persoană poate fi numită ca tutore, fiind, de regulă, numită în raport de relațiile familiale pe care persoana ocrotită le are cu persoana în sarcina căreia s-a dispus tutela. Acesta este și motivul pentru care dreptul tutorelui la viață privată nu este încălcat, iar tutela nu este retribuită în baza acestor dispoziții legale.

7. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 118 alin. 1 și art. 147 din Codul familiei sunt constituționale. Reține că dispozițiile legale criticate potrivit cărora persoana care este numită tutore nu poate refuza această sarcină, iar regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani se aplică și în cazul tutelei celui pus sub interdicție, în măsura în care legea nu dispune altfel, nu aduc atingere normelor constituționale care consacră viața intimă, familială și privată și nici celor care interzic munca forțată. Tutela este o sarcină gratuită și obligatorie, în virtutea căreia o anumită persoană, denumită tutore, este chemată să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile care îi revin în scopul apărării intereselor persoanei ocrotite. Mai mult, la stabilirea tutelei se au în vedere relațiile personale, condițiile materiale și garanțiile pe care le prezintă cel chemat la tutelă. În plus, imposibilitatea tutorelui de a refuza sarcina este necesar să fie interpretată în raport cu art. 118 alin. 2 din Codul familiei care prevede cazurile în care tutela poate fi refuzată sau se poate cere înlocuirea acesteia. Pe cale de consecință, tutorele are posibilitatea să refuze sarcina tutelei în situația în care se încadrează în unul dintre cazurile prevăzute la art. 118 alin. 2 din Codul familiei, astfel nefiind încălcate normele constituționale referitoare la viața intimă, familială și privată și la interzicerea muncii forțate. De altfel, potrivit art. 42 alin. (2) lit. c) teza finală din Constituție, nu constituie muncă forțată prestațiile care fac parte din obligațiile civile normale stabilite de lege.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autoarea excepției, Ana Bontaș, și de părțile Marioara Helindean, Andrei-Vasile Helindean și Ovidiu-Paul Helindean, susținerile avocatului autorului excepției, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 118 alin. 1 și art. 147 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având următorul cuprins:

- Art. 118 alin. 1: "Cel numit tutore nu poate refuza această sarcină.";

- Art. 147: "Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani se aplică și în cazul tutelei celui pus sub interdicție, în măsura în care legea nu dispune altfel".

12. Curtea observă că, potrivit

art. 230 lit. m) din Legea nr. 71/2011

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 287/2009

privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, "La data intrării în vigoare a Codului civil se abrogă:

(...)

m)

Legea nr. 4/1953

privind Codul familiei, republicată în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările și completările ulterioare".

13. În prezent, procedura de numire a tutorelui este reglementată de art. 119 alin. (1) din Codul civil, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, potrivit căruia "Numirea tutorelui se face, cu acordul acestuia, de către instanța de tutelă în camera de consiliu, prin încheiere definitivă. Atunci când desemnarea tutorelui s-a făcut prin contract de mandat, cel desemnat tutore nu poate refuza numirea decât pentru motivele prevăzute la art. 120 alin. (2)." De asemenea, prevederile art. 170 din Codul civil stabilesc că, "Prin hotărârea de punere sub interdicție, instanța de tutelă numește, de îndată, un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicție judecătorească. Dispozițiile art. 114-120 se aplică în mod corespunzător."

14. În același timp, astfel cum rezultă din cuprinsul actului de sesizare a Curții Constituționale, Curtea reține că, în cauza dedusă judecății instanței judecătorești, continuă să producă efecte juridice prevederile art. 118 alin. (1) și ale art. 147 din Codul familiei. În aceste condiții și având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2014, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, prevederile art. 118 alin. 1 și ale art. 147 din Codul familiei urmează a fi supuse controlului de constituționalitate.

15. În opinia autoarei excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 26 privind viața intimă, familială și privată și art. 42 privind interzicerea muncii forțate. De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispoziții privind dreptul la respectarea vieții private și de familie.

16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în esență, critica de neconstituționalitate vizează opțiunea legiuitorului de a reglementa tutela ca o sarcină obligatorie a tutorelui, spre deosebire de reglementarea actuală, cuprinsă în art. 119 alin. (1) din Codul civil, care prevede condiția exprimării acordului persoanei pentru a fi numită ca tutore.

17. Din examinarea criticii de neconstituționalitate formulate, Curtea reține că prevederile art. 118 alin. 1 din Codul familiei stabilesc natura juridică a tutelei în sensul că aceasta este o sarcină, pe care persoana numită ca tutore nu o poate refuza. Totodată, regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani se aplică și în cazul tutelei celui pus sub interdicție, potrivit art. 147 din Codul familiei.

18. Analizând prevederile de lege criticate în ansamblul reglementărilor cuprinse în titlul III din Codul familiei, referitor la ocrotirea celor lipsiți de capacitate, cu capacitate restrânsă și a altor persoane, Curtea reține că tutela este o obligație juridică, în virtutea căreia o anumită persoană, denumită tutore, este chemată să exercite drepturile și să îndeplinească obligațiile care îi revin în scopul apărării intereselor persoanei ocrotite. La stabilirea tutelei se au în vedere relațiile personale, condițiile materiale și garanțiile pe care le prezintă cel chemat la tutelă.

19. În același timp, Curtea reține că imposibilitatea tutorelui de a refuza sarcina tutelei nu este absolută, de vreme ce art. 118 alin. 2 din Codul familiei prevede cazurile în care tutela poate fi refuzată sau se poate cere înlocuirea acesteia. Astfel, poate refuza sarcina tutelei: femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de opt ani, cel care crește și educă doi sau mai mulți copii, cel care exercită o altă tutelă sau o curatelă, cel care din cauza bolii, a infirmității, a felului îndeletnicirii, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar putea să îndeplinească această sarcină. Tutorele are, așadar, posibilitatea să refuze sarcina tutelei în situația în care se încadrează în unul dintre cazurile prevăzute la art. 118 alin. 2 din Codul familiei sau să solicite înlocuirea sa, în trei ani de la numire, potrivit art. 148 din Codul familiei.

20. Reținând că tutela este o obligație cu caracter civil, fiind stabilită prin lege pentru ocrotirea persoanelor lipsite de capacitate sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, și că aceasta poate fi remunerată, potrivit art. 121 alin. 2 din Codul familiei, Curtea constată că prevederile art. 118 alin. 1 și art. 147 din Codul familiei nu contravin dispozițiilor art. 42 alin. (2) lit. c) din Constituție, potrivit cărora nu constituie muncă forțată prestațiile care fac parte din obligațiile civile normale stabilite de lege.

21. Mai mult, din examinarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Curtea observă că, în cauza de față, desemnarea tutorelui a fost făcută la cererea expresă a autorului excepției de neconstituționalitate.

22. Referitor la invocarea în susținerea criticii de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 din Constituție și art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 8 paragraful 2 din Convenție, este permis amestecul unei autorități publice în exercitarea dreptului la viață intimă, în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.

23. Sub acest aspect, Curtea reține că tutela, astfel cum este reglementată prin prevederile de lege criticate, are drept scop protecția efectivă a persoanei puse sub interdicție, fiind justificată de necesitatea luării unor măsuri speciale determinate de starea de sănătate mintală a unei persoane și răspunzând astfel unei nevoi sociale imperioase. Astfel,

art. 1 din Legea nr. 487/2002

a sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 13 septembrie 2012, sănătatea mintală reprezintă o componentă fundamentală a sănătății individuale și constituie un obiectiv major al politicii de sănătate publică.

24. Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 142 și urm. din Codul familiei, măsura punerii sub interdicție se dispune de instanța judecătorească în cazul celui care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienației mintale ori debilității mintale. Hotărârea de punere sub interdicție rămasă irevocabilă va fi comunicată de instanța judecătorească autorității tutelare, care va desemna un tutore. Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani se aplică și în cazul tutelei celui pus sub interdicție, în măsura în care legea nu dispune altfel. Potrivit art. 149 din Codul familiei, tutorele este dator să îngrijească de persoana celui pus sub interdicție, spre a-i grăbi vindecarea și a-i îmbunătăți condițiile de viață. Autoritatea tutelară, de acord cu serviciul sanitar competent și ținând seama de împrejurări, va hotărî dacă cel pus sub interdicție va fi îngrijit la locuința lui ori într-o instituție sanitară. Totodată, desemnarea tutorelui are loc ținând cont, în principal, de relațiile personale pe care le prezintă cel chemat la tutelă față de persoana ocrotită, în timp ce tutorele are posibilitatea de a refuza această sarcină, în condițiile legii.

25. În aceste condiții, Curtea constată că este neîntemeiată critica de neconstituționalitate raportată la normele fundamentale privind dreptul la viață intimă, familială și privată.

26. În plus, invocarea, în susținerea excepției, a dispozițiilor art. 119 alin. (1) din Codul civil potrivit cărora numirea tutorelui se face, de către instanța de tutelă, acordul său, nu conduce la concluzia neconstituționalității art. 118 alin. 1 și art. 147 din Codul familiei. Curtea reiterează că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.

27. Cât privește raportarea la dispozițiile art. 53 din Constituție, Curtea reține că acestea au fost invocate direct în susținerile orale ale avocatului autorului excepției în fața instanței de contencios constituțional, motiv pentru care aceste critici de neconstituționalitate nu pot fi primite. În acest sens, Curtea a statuat, prin

Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015, că invocarea în susținerea excepției a unor dispoziții constituționale direct în fața Curții, și nu în fața instanței de judecată, contravine art. 10 alin. (2) și

art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992 , întrucât cadrul procesual specific excepției de neconstituționalitate rezultă din încheierea de sesizare și din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în fața Curții Constituționale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuția părților în fața instanței judecătorești.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ana Bontaș în Dosarul nr. 2.522/100/2014/a1 al Curții de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 118 alin. 1 și art. 147 din Codul familiei sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 10 noiembrie 2015.